Un vis din Shamballa

[Monica Pester]

Aș vrea să mi se-napoieze bucuria

De a-mi ține strâns poveștile aproape

Iar visele să le pot pune în rafturi

Sortate elegant pe mijloc și pe laturi

Să nu deschid nici unul dintre ele

Doar să exist, cu mintea odihnită

Să îmi fac doar un ceai de gălbenele

Să mă sedeze și să nu mă mintă

Nu pot să plec dar nici nu pot să stau

Sunt troienită-n sutele de gânduri

Ce-mi umblă-n emisfere chiar când au

Scrisori, să le așeze-n rânduri, rânduri

Poate dispare însă, morgana din odaie

Am terminat contractul de a-i fi supusă

Mi-e teamă doar de mine și amintiri ciudate

Din vremea când știam că sunt hindusă

Eram în mare casă, eram prințesa Dhrana

Mă închinam la Shiva și Vishnu deopotrivă

Cuminte și fragilă copilă din Nirvana

O veneram pe Krishna, imagine divină

Trăiam o altă viață ce nu era a mea

Intrând în sfera de conștiință-extinsă

Nutream o fericire ce nu mi se părea

Decât doar în Shamballa să poată fi atinsă

Și-am mulțumit deodată, fără întârziere

C-o șoaptă de iubire, pământeană

Acelui vis morganic , ce mă primea-n tăcere

Dar nu se potrivea prințesei indiene

Mă voi uni odată cu ce-am văzut în stele

Să schimb ce pot în juru-mi , dacă voi fi trimisă

C-o înaltă conștiință ce îmi  va da putere

Aș rezona mai amplu și când nu mi se cere

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, Manuela  !

[Manuela Munteanu]

Poate că nu e cea mai potrivită asociere anecdota, cert este că eu am râs (în sensul cel mai curat al cuvântului) când am citit despre: existența cu mintea odihnită și ceaiul de galbenele ce ar trebui să sedeze și să nu mintă, despre amintirea din viața de hindusă, troenită fiind de gândurile ce umblau prin emisfere. :) Să știți că nu a fost peiorativă trimiterea la anecdotă. Mie chiar mi-a plăcut poezia. E altceva...

[Monica Pester]

Mulțumesc , Manuela, a fost o gresală de tastare. Desigur, Krishna este un El, o mare figură divină, deși , multe scrieri indiene  spun că se confundă deseori cu Vishna.  Dar subiectul poeziei mele nu este nicidecum o anecdotă  ! Înțelesul anecdotei este o glumă,  un banc, o expunere comică a unei situații . De unde reiese că poezia este o glumă prin subiectul ei ?? Mulțumesc însă pentru comentarii !

[Manuela Munteanu]

Mie mi se pare o anecdotă în versuri, cu un personaj care așteaptă sa fie valorizat - prințesa indiană. Este necesară însă o îndreptare: ,,Îl veneram pe Krishna..." (nu ,,O veneram"). A fost un El, un mare El... un mare rege.