Prezentul din trecut

[Monica Pester]

O întâmplare dură, de fapt, halucinantă

Trecuta-n repertoriul secret al meu de vise

Sunt în interior, în vidul temut ca niciodată

Dar cu pereții goi Icoane interzise

Și în altarul sobru din  care-abia zăresc

Odoarele sfințite și munții de tămâie

Un înger fără aripi, cu ochi ce-l părăsesc

Venit din altă lume, nevrând să mai învie

Din tot coșmarul minții care palpită-n tâmple

Cu inima respinsă în pieptul ce se strânge

Îmi spun mie că-n viață nimic n-o să se-ntâmple

Și totul va dispare când noaptea se va frânge

E un coșmar, firește, și nu pot să=l îndur

Stârnește amintiri cu altfel de vibrații

Și-mbină-n gol dorințe de inefabil pur

Cu grosiere râuri de alterate spații

Mă-ntorc din vis alene,de-abia pot să mă smulg

Și vin la viață altfel , cu dor de-a recunoaște

Imagini ce-n șuvoaie prin suflet mi se scurg

Dintr-un capitol nou dar vechi, ce-abia se naște