mi te-ai întâmplat

 minune

 când norii

 își revărsau cenușa peste aripi

 zbor  anulat

 pe cerul 

 fără vizibilitate

 mă târam

 cu aripi arse

 prin pustiul încins

 respirând chinuitor

 amintiri făcute scrum

 acolo m-ai găsit

 phoenix fără suflare

 (strângeam în pumni

 cenușa ultimei clipe)

 bun radar

 iubirea

Mă alung printre stele pierdute

în ritm de vals osândit

la grele încercări

care-mi comandă: Du-te!

Sclipitoare iluzii,

freamăt de timp în scurgeri de soare

semnează speranțe,

adie un vis,

soarbe trecutul,

mușcă și doare.

Trist,

capul înclin la tot ce e scris.

Albe himere adună culori

din aripi de fluturi,

seamănă dor,

oceane de flori

peste câmpuri.

Gust infinitul,

mă ascund

și…

Azi îmi spune o vecină

Întâlnită prin grădină

Că la ea în bătătură

A fost mare lucrătură!

Lume multă şi pestriţă,

Chiar şi-o hoaţă de vulpiţă,

Toată hoarda din ogradă

Ba şi unii de pe stradă

Îmbrăcaţi la patru ace

Şi apucături…

Ne-nchidem visele în colivie

Şi le-ngropăm în propria cenuşă,

Dar le stropim cu mir şi apă vie

Când scârţie tăcerea lângă uşă.

Ne mai rămâne înc-un pas în cale

Ca să trăim aceeaşi amăgire,

Acelaşi dor ce freamătă cu jale

În inimile pline de iubire.

N-ai să mă poţi întoarce din tăcere

Şi nici nu vreau să mă abat din drum,

Aud pământul cum din mine cere

Şi hornul cum rămâne fără…

sunt de piatră. Nu se mişcă. Braţele  

legate nevăzut sunt, de o mişcare

circulară. Doar bătăile din piept îmi strigă

în şoaptă:

Nu mai încerca

să străbaţi

ceaţa din tine. Sufletul e aproape

de tine. În tine.

Deschide ochii!

Nervii cuvintelor mele au încărunțit

așteptând să nu-i mai răsfiri…

panglica boţită din păr

îi mirosea a fân plouat

legăna strîns pisica tărcată

pocnindu-şi genunchii ascuţiţi

de rotunjimea pietrelor de râu

mieunatul pisicii languros

masca o acarofobie

fata cunoştea (muşcăt)ura păianjenilor

picioarele lor perfide strecurându-i-se

sub ceafă ca un cerc ptolemeic

savoarea perelor (perga)mute

îi excitase însă papilele

serile auzea sâsâitul şerpilor

îşi scuipau nefericirea…

dimineaţa asta are urme de îngheţată pe buze

deschid portbagajul

dincolo de ele se văd vârfurile tuiei

strivită astă iarnă de muntele de zăpadă

scăpat dintr-un excavator

angrenajul ţipă scurt

albastrul e gata să lovească luneta

durerea din umăr a dispărut

semnele morţii apar si dispar ca o viespe

lichidul…

numele

este testamentul
existenței noastre

suntem născuți
în fiecare literă
însămânțată
pe buze

în gheața
timpului
topit în spațiu
trăiau toate
numele
în așteptarea ascensiunii
să fie inscripționate
pe rând
în sufletul de piatră
al pământului

discutam. de fapt ea spunea ceva. nu. îmi spunea. ceva

era între noi. ploaia se lovise la genunchi. se oprise

primul tramvai. avea locuri goale printre cuvinte. ea. a scos

din buzunar o bucată  de pământ. în lapte. a săpat un cuib  

 de vrabie. zbura. aerul zburat se lichefia. sub ochi curgea o…

Fost-am eu cândva poet de rând

La reviste tot scriam degeabă

Şi primeam răspunsul lor oftând

Mai…

Ziua cade îngenunchiată-n noapte

o durere difuză îşi înfige spinii

sub armura albă a tâmplelor

vibrează-n limpezimea falsă a tăcerilor

ne-am prins amândoi pereche nebună

cu dansatoarele depărtării

bezmetice izme

tu n-ai putut să-ţi zmulgi iubirea

din cleştii pământului

nu ştiu iubite când te-ai desprins şi…

Mă poţi privi în ochi să-mi spui:

− Da, am furat sufletul tău,

Am scris pe el: „al nimănui”

Şi ce-i „ al nimănui”...  e-al meu!

L-ai irosit în patru zări,

Oooo... câtă generozitate!

De peste munţi şi peste mări

Ai mii de like-uri adunate!

 …

Mă alung printre stele pierdute

În ritm de vals osândit la grele

Încercări ce-mi comandă un ”Du-te!”

Sclipitoare iluzii și ele.…

Nu lăsa umbra prăbușirii împietrite

în golul inelului meu sângerând

să se tragă de rădăcini…

ai ştiut. Doar tu ai văzut haina trupului meu

zdrenţuită,

ruptă

în dreptul pieptului. Ţi-am spus că o dădusem

şi am pus o pipotă în locul ei, în formă de inimă

şi suflet n-am mai avut

să cumpăr  

un petec să-l cos,

să acopăr gaura rămasă. Ţi-ai aşezat  

sufletul tău peste mine

şi m-ai întregit. Nu mai simt aerul rece când şuieră,

doar când pleci

să culegi maci

să-i…

De ce nu vreau să-ţi cer o sărbătoare,

un anotimp din multe câte-au fost,

să ne-nfloareasca macii în ninsoare

când clipa-n viaţă nu-şi găseşte rost.

Întreb şi eu în modul cel mai nefiresc

fără să calc pe umbre care plâng,

fără să ştiu de ce în lacrimi te rodesc

şi-n care ne-mplinire visele se strâng.

De ce nu cer acum amurgul fără ploi,

să trec de bariere sterpe spre lumină,

unde s-a stins plăcerea dansului în…