Ulisse

[Corneliu Neagu]

Ce faci atâtea nopţi fără mine

prea neuitata clipei ce vine…?

Te caută gândul meu singuratic,

izvor nevăzut în stratul freatic!

Alerg după chipului tău care piere,

pe holuri de vis, cu false unghere,

și răsuflarea-mi străină se curmă

pe ultima uşă trântită în urmă…

Pereţii ovali se-ntorc în oglindă –

în colțuri înguste vor să mă prindă

și gânduri haine, plutind prin odaie,

cu cioburi din visuri vor mă taie.

.

De unde te ştiu şi câţi ani trecură

în urbea în care norocul se fură?

Ce daruri mai sunt acum prin vitrine,

în şopul ornat cu lucruri străine?

Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte

și cum se mai vinde sticla de lapte?

Ce mobile noi se mai urcă pe scară ?

Nici nu mai stiu … e iarnă, e vară ?!

.

O clipă se leagănă gândul alene –

pe punte Ulisse, vrăjit de sirene,

adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă

și visul îl duce departe … spre casă.

Vis rătăcit prin hăuri flămânde…!

Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese prietenului meu Cel Bun, Grig Salvan, pentru acest comentariu neasemuit de frumos! Este vorba într-adevăr despre o "Stranie poveste, plină de misterul existențial." Onorat!

[Grig Salvan]

Fantastică alergare prin labirintul oglinzilor înșelătoare, care-mi amintesc de ciudata zbatere fără ieșire printre oglinzi mișcătoare din Twin Peaks. Urmărind o fantomă, urmărit de spirite viclene. Rătăcirea e una dintre trăsăturile cardinale ale vieții noastre, de nu mai știm nici de unde venim, nici încotro mergem, nici unde e plecarea, nici unde e sosirea, mânați doar de un dor fără nume, fapt magistral exprimat în versul final: „Dar unde-i e casa și țara, pe unde?” Stranie poveste, plină de misterul existențial.

[Corneliu Neagu]

Domnule Tudor Cicu, fără îndoială aveți o deschidere culturală de invidiat...Din fericire nu-mi sunt străine nici personajele lui Hemingway și Kafka, am citit atât BĂTRÂNUL ȘI MAREA cât și CASTELUL, ambele două capodopere ale literaturii universale. Personajelor din aceste două opere literare se regăsesc tot timpul într-un perimetru spațial îngust, spre deosebire de Ulisse, rătăcitorul suprem, după părerea mea, atât în timp cât și în spațiu. Iar aventurile lui prin lumea nemărginită a mitologiei sunt fără de asemănare. Dea ceea îl prefer pe Ulisse. Cu mulțumiri, stimă și respect!

[Tudor Cicu]

„O clipă se leagănă gândul alene –

pe punte Ulisse, vrăjit de sirene,

adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă

și visul îl duce departe...”

Acest final mă ducea cu gândul în cu totul altă parte (nu la Ulisse), ci la bătrânul lui Hemingway care visa fericit cu faţa spre briza serii şi aştepta să vadă dacă vor mai veni şi alţi lei... Și îmi ziceam: „Fă-l, te rog, să se oprească o clipă şi la visul meu, chiar dacă peştele care sărise purtând cu sine moartea,  „părea că pluteşte în văzduh, deasupra  bătrânului din barcă”. Apoi în memorie mi-a apărut Kafka cu acel personaj din „CASTELUL”, ce se rătăcise în drumul său și se și întreba „Oare în ce sat m-am rătăcit eu?”. Dumnezeu se va fi îndoit cumva și de „rătăcirea lui Ulisse” şi îi va fi încredinţat o misiune, ştiindu-l (ce asemănare cu personajul lui Kafka) rătăcit, deocamdată, prin lumea aceasta desfăşurată într-o continuă parabolă. Poem imnic, întrucâtva orfeic.

[Corneliu Neagu]

Nicoleta Ramona, Ulisse este eroul nostru al al tuturor, iar pentru mine, cel care am străbătut  pământuri, mîări și oceane, cu atât mai mult!

[Corneliu Neagu]

Mihai Katin, Muțumiri alese cu prietenie pentru acest comentariu neasemuit de frumos!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Gânduri  ce răscolesc cititorii .

[Mihai Katin]

O clipă se leagănă gândul alene –

pe punte Ulisse, vrăjit de sirene,

adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă

și visul îl duce departe … spre casă.

Vis rătăcit prin hăuri flămânde…!

Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?  finalul este dramatic  nu de o factura metaforica,este chiar o paradigma a existentei fiecăruia pentru  ca Ulise  aparține fără sa credem cu   adevărat acest lucru unei mitologii personale...