Dor de dor

[IOAN stoian]

Când mă cuprinde dorul de satul meu iubit
De vatra strămoșeacă unde-am copilărit
Aud iar glasul mamei ce mă chamă
Să mă întorc acasă, să n-am teamă!
Acolo la izvoare printre coline verzi
Prin lanuri unduinde și pomii din livezi
Pe unde-n fiecare vară eu alergam năuc
Câmpul de sânziene codrul și râul mă strigă să mă duc!
Nu am uitat o clipă de unde am plecat
Biserica și țintirimul, școala și oamenii din sat
Sunt temelia sufletului meu
Ogorul sfânt, hotarul mă locuiesc mereu!

[Mihaela Popa]

ideea se înțelege, modul expunerii ar mai trebui lucrat, am citit cu plăcere

[Grig Salvan]

Cu cât înaintăm în vârstă ne copleșește dorul de altădată, de locurile copilăriei, de casa în care am crescut, de părinții care ne-au purtat pașii, de sat și de oamenii lui. Noapte de noapte mă visez iar pe plaiurile mirifice ale copilăriei. Tema e una frumoasă și generoasă.

[Vasilisia Lazăr]

Ruperi de ritm, unele versuri sunt prea scurte, altele prea lungi. Litere mâncate. Mai multă atenție! Ideea e frumoasă, dar lipsește metafora, atât de necesară poeziei. 

[Stanescu Valentin]

Domnule Ion Stoian, trăim într-o altă lume ce încă ne mai suportă, ce-a fost...a fost odată!

 

e lumea în schimonosire

nimic nu e ca mai ‘nainte

cât mai persită încă-n minte

şi-o scriem drept mărturisire

 

un Mike un John nu-şi ştiu bunicii

departe-s de-a lor rădăcină

dar nu le pasă n-au vreo vină

părinţii lor le sunt complicii

 

în noi se mai întorc străbunii

şi pleacă apoi a doua oară

când ne găsesc fără de ţară

şi bat din nou hotarul hunii...

[Ada Nemescu]

Emoționant! Răscolitor!

Inegalabilul cuvânt, DOR...

aDa

[Mihai Katin]

remarcabile aceste resurse sufletești ,de aceea  se cere ca  generațiile de acum sa descopere :  

Acolo la izvoare printre coline verzi
Prin lanuri unduinde și pomii din livezi
Pe unde-n fiecare vară eu alergam năuc
Câmpul de sânziene codrul și râul mă strigă să mă duc!