purtam o haină mototolită

hrăneam porumbeii apoi îi luam cu mine pe străzi

îi mințeam că știu bine locurile alea că se poate sta la taifas cu pacea

la picioarele mele căzuseră dublele dintr-un film

am sărit peste ele

asta era ieri

azi am băut o cafea pe terasa unui zgârie-nori

a început să plouă mi-a umplut ceașca de vreo patru ori

cineva mi-a urat noroc nu era nimeni

un cântec s-a lovit de pământ

cred că nu avea…

De timpul e urcușul, al Tău mă duce prin ieri;

Da' nu-i nici coborîre, că-s umbră-n dos de mâine.

De ce n-ai zece umeri ca să ne scoți din Vineri,

Să-ntrezărim Taboru-Ți prin amiros de pâine?

Ni-i somn din ce nu-i somnul - părelnic spus, ca duna.…

 

Sub geamătul spart 

pietrele seci zăgăzuiesc rădăcini. 

  

Urzim amorțeli în ciob de oglindă,  

reflexii de caier 

ca pe vremea când bunicile 

torceau firul de lână  

cu mâinile-acelea arse de vânt. 

  

Azi nu mai toarce nimeni, 

vlăstari narcisiști  

tocesc clipa-n așternut lânced 

de parcă banii ar crește-n copaci, 

și nici măcar nu-i a lor vina. 

  

Plâng mamele-n gările reci 

numărând…

Castanul de la drum sărută zorii,

Sclipiri  de lampadar zilei închină,

În taină, se perindă-admiratorii

Pe-un soare lacom, talpă de lumină,

Când iarăşi  se revarsă  primăvara

Cu verde-nesfârşit, suspin în  floare!

Ai nopţii umeri greu îşi duc  povara

Şi fiecare zbor albastru doare…

Mi-s  braţele lalele înflorite,

Pe partea stângă doruri prind să…

"— Iubi! Ce facem diseară?"

 

Dumnezeule mare!

"— Hai în Colectiv!

Pentru o seară de vis"

Şi au fost - deja! - 64 de Clipe.

 

Un vis numit: "Goodbye to Gravity",

care continuă şi azi.

Deşi uitat şi fără sens,

S-a aşezat pe-un foc imens.

 

Vom fi! Voi fi! ..., cînd voi fi mare,

Dar Timpul îngrădit e oare!?

Deşi este nemărginit,

el graniţă mi-a priponit.



(neprelucrată, căci ... nu-mi arde)

Cornelius, la 31…

IUBIRI ÎN CHEIA SOL

Ieri întâlnit-am tristă cheia sol,

Se-ndrăgostise rău de-un fa diez

Ce-a părăsit-o pentr-un si bemol

Ce cântă-n ploaie-n spaţiul newyorkez…

O lacrimă, prelinsă pe obraz,

Mă ispitea s-o sorb, s-o scald în mine,

Înduioşat subit de-al ei necaz,

Iubind secret tot ce îi aparţine.

Eram un do diez, la rândul meu,

Vrăjit pe veci de ea, sonata lunii,

Cu-admiratori ce o vânau…

Să mă încui în piatra cu neumblatul  ornic,

La fluierul din urmă, Grădinii de Te-oi pierde!

Nu mersul Tău pe ape mi-a fost ca un pistornic,

Ci nebăuta-Ți zare, tot altuia în verde...

Mă-ncolăciră spinii, că vânt am strâns cu efa!…

Ani apuși în spatele surâsului tău

clipe de iubire revărsate în scurse valuri

înghițite de abisuri:

pierdută e fericirea noastră în cimitirul

elefanților, printre oseminte ruginite

degetele-mi strivesc în fărâme

clipele de foc ale iubirilor arse

pe mantia însângerată a iernilor  

se avântă hulpavi, 

corbi cu gheare și clonțuri înroșite

și devorează clipele amare de

vremi colbuite;

bătăile inimilor îndrăgostite

cândva…

femeia-i o religie amestecată aşa îmi spuneai

ea poate coborî cerul până la înălţimea unei lacrimi



în spaţiul strâmt al inimii creşte prunci

atunci lucrurile din jur încep să respire



eu îţi urmăream braţele cum îşi pierdeau măsura

două cântece

unul mereu la îndemână lega panglici roz cuvintelor



celălalt derula imagini dezbrăcate până la brâu

o sută de imagini ce-şi treceau nebunia prin noi



o întrebare nerostită…

numeri liniile trasate cu trafaletul

pe un tavan închipuit…

pe stradă doi amorezi

îşi împart secunda de viaţă

prea ocupat peste drum

un pictor orb mai pipăie

verdele crud de culoare al cerului

pe acoperişul blocului de vis a vis

urcând felin oraşul

îşi cheamă la trevzire

propriile odrasle

totuşi te strecori desculţ

printre rândurile foilor albe

visând neatins de lume

singur şi bine dispus …

1. 

răsărit de mai-

aburii primăverii

din mâini fragede

ai uitat cine sunt și de ce-ți las busuioc la poartă

mă privești de parcă aș fi ieșit din ocean și l-aș fi întors pe dos

plimb o pădure de cactuși sunt mereu înfloriți ce suav te invită la cină

așază-te lângă mine mi-ai șoptit

(și am zărit un trunchi doborât de secetă)

parcă te cunosc

părul tău miroase a cântec de dragoste

cu siguranță te-am iubit cândva simt ceva dogoare în piept



atunci mi-ai zis maria



maria purta rochie senină și un…

Ce sunt eu?

O frunză care moare;

am părăsit un copac,

sperând să renasc în altul,

aşteptând supusă primăvara.

Dar lumea s-a învârtit

atât de repede încât,

de atunci,

primăverile n-au fost

decât clipe

cu gust de gutui,

prevestind a toamnă.

Şi sufletul meu – odată

descărcând cireşe –

acum cerşeşte pe treptele

unui templu în derivă.

Din mormântul unor paşi

mă ridic

eu –…

Aripa-i nebunie, nu-i zgârci pios de labă,

Dă-i dreptul de ilogic așa cum roua beu-l!

Să arzi până când sperla ți-e raiul din podoabă,

Furtuni, stihii, cum țese din moarte curcubeul.

Nu știu ce se întâmplă că sunt în tot ce nu e…

De se scoală-n mine erezia
habar nu am pe unde-i cerul
ori mâna care scrie poezia
ca să amâne cică adevărul 

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Venise timpul pentru trudă, ziua aceea!

Ah, era neagră, era crudă, ca Odiseea…

Şuier de vânturi vineţii trecea pe zare,

Bubuituri turau dilii, asurzitoare

Şi sângeriu de fulgere rupeau lumina,

Mă întrebam cu disperare: a cui e vina?

Curgeau cascade de săgeţi peste simţire

Şi lava cuprindea pereţi de vieţuire.

Murisem oare, mă miram a resemnare?

Nu mai trăisem, constatam, aşa oroare!

Ce…