cerul din colivie

[Nuta Craciun]

prea îmi iau viața în tragic mi-am zis

mai bine merg desculță prin iarbă

să-mi simt iar rădăcinile aproape

cred ca soarele are și el rădăcini
uneori ne îmbrățișăm în taină pe sub pământ
seara aud vocea lui cum se tânguie înainte
de a fi înghițită de beznă îi fac loc în mine iar el
se cuibărește ca-ntr-o scorbură

când plec să mă plimb nu mă iau cu mine
mă las acasă
fac curățenie mătur norii ud florile binelui
le țin închise într-o colivie
de mult nu mai am pasăre a zburat cu cerul meu cu tot

nu văd mlaștina doar nuferii albi plutind deasupra
toate în mine tac așa cum tac norii
când privesc fără rost din înaltul cerului
și trec

mă plimb și zâmbesc ca la fotograf

ca să arăt  fericită

de fapt fericirea e doar un detaliu adăugat buzelor 

gândesc apoi îngenunchez
mă rog să dăinuie imaginea asta cu zâmbetul

și atunci când eu n-o să mai fiu
să rămână după mine o imagine vie

dincolo de cea moartă
o imagine  fără gânduri

verific dacă cerul e la locul lui 
apoi calc cu demnitate pământul 

greierul roșu din mine a început să cânte 

[Nuta Craciun]

va multumesc de semne si de sugestii,  Vasilisia, da Coza!

o parere personala: poezia nu e altceva decat o prelungire a sufletului nostru, cand intervenim cu uneltele de slefuit e ca si cand ne-am ciunti sufletul, asta pe de o parte... pe de alta parte insa, sufletul care scrie (asta doar in cazul in care se scrie cu sufletul, nu doar se construieste fara implicare)  nu poate fi lasat de capul lui, trebuie sa urmeze rigorile unor legi (nescrise) dar care exista in poezie, pentru ca ea sa nu fie doar personala, ci universala... da, asa este... dar ajungand aici stai si te gandesti ce este mai important pentru tine, ca biet poet care scrii ca sa te "eliberezi de obsesii" vorba cuiva... probabil, zic si eu, ca ideal ar fi ca in poezie sa se intalneasca creatorul cu cititorul undeva pe lungimea aceleasi unde, sa rezoneze la aceleasi imagini, sa empatizeze, asta ar fi idealul ... dar niciodata nu o sa rezonam la aceleasi lucruri, suntem diferiti si actionam diferit... si nici nu exista o masura clara de evaluare a calitatii versului, totul e chestie de gust si perceptie ... poate pare egoism dar cred ca scriem  in primul rand ca sa ne facem noua insine o placere, apoi ne gandim la cat o sa le placa altora :)

oricum eu am inteles opiniile dumneavoastra, pentru care va multumesc si va asigur de tot respectul meu, scuzati-mi divagarea,  sigur ca e loc de mai bine, intotdeauna e loc de mai bine, candva cand ma pot detasa putin de ceea ce scriu, o sa reiau  cu ochiul slefuitorului!

toate cele bune,  pretuire!  

[Vasilisia Lazăr]

Multă sensibilitate și frumos! Într-adevăr, s-ar mai putea sintetiza. Cu mare drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Se putea stiliza mai mult. 

Nu scriem să ne placă nouă, ci să placă.

da Coza

[Nuta Craciun]

ma bucur ca ti-a placut, multumesc frumos, Corina! :) 

[Nuta Craciun]

Melania, multumesc frumos de atentia cu care mi-ai citit poemul,  de comentariul tau si de sugestii!

poemul nu e perfect si nu as face greseala sa-l apar in vreun fel, poezia trebuie sa se apere singura (daca poate), doar un lucru referitor la repetitii: ador repetitiile, e poate ca un alint dar un alint cu care eu simt ca ma identific, e poate stilul meu asta in ideea in care as putea avea un stil propriu, repet un cuvant dar il repet in alt context, e ca un joc in care ludicul povesteste ca sa accentueze anumite detalii la care eu tin ... repetia, in opinia mea, asigura o mai buna fluenta textului, daca as renunta la repetitii,  textul ar suna sec, (in opinia mea) desi poate mai curat din punct de vedere literar... 

felicitari pentru premii, sper sa ne mai auzim ... si da, impartasesc sentimentul de mandrie locala! :) 

[Nuta Craciun]

Cornelius, ma bucur ca tragi cu ochiul pe-aici! :)

da, cate clipe, atatea doruri! unele mai plimbarete ca altele, dar toate cu zambetul (fortat) pana la urechi! 

[Corina Militaru]

Frumos, Nuța! :) Am citit cu plăcere!

[Gheorghe Cornel Rosca]

M-am alăturat - în culise - şi m-am bucurat, de fiecare oftat! (De parcă ar fi fost al meu) 
Scena, cu prezenţele şi triumfurile ei, îşi aşteaptă aplauzele. Pentru unii, mult prea devreme; pentru alţii, niciodată. Temerari, căutăm a nu băga în seamă şi ... revenim în culise!
Cîte clipe!
Cîte doruri! 
~
Cornelius, :)
PS: acasă este pretutindeni!
"fac curățenie mătur norii ud florile binelui"