simt mâna ta stângă strigând din tablou 

emisfera mea dreaptă prinsă în ultimul sărut

și fluturi amputați 

berze rătăcite pe streașina casei un cuib gol

ce risipă de forme iubite

aceeași moarte lentă tăind pe din două punțile

cum s-ar numi noaptea cu o felie de lună

în sân

crucea fără un braț e doar o linie confundabilă cu viața

singurătatea poate zborul frânt ori pașii deformați ai iubirii

ce-ar fi să legăm trepte…

sunt bogată 

am pământul natal tivit sub unghii 

un vis în arest preventiv 

și un prieten poet de cursă lungă 

pe ruta marilor speranțe 



primăvara ne intersectăm asteniile 

uneori îi plătesc cauțiunea 

pentru rele tratamente aplicate poeziei 

ne înțelegem din priviri 

nu-l deranjez când este în inventar 

inutil…

Tu nu ştii cum oftează timpul şi se-ofileşte în amurg

când pe la tâmplele pădurii vântul în taină se strecoară

iar printre ramuri înfrunzite fuioare de lumină curg

făcându-mă să-mi fie dor de tine-a nu ştiu câta oară.

E lumea un blestem sinistru ce se repetă-n nesfârşit

crezând că dincolo de umbre eternitatea e stingheră,

şi nu ştim care-a fost motivul când visele s-au rătăcit

iar clipa s-a topit în lacrimi cu frumuseţea-i…

dacă mâinile mele
pot cuprinde aşteptarea
în târziu risipesc zâmbetul -
praf de floare părăsită
în singurătatea unui drum
pe care nimeni nu-l mai cunoaşte
număr paşi iluzorii
şi-n poala fiecărei dimineţi
îmi las capul
ca un copil căutând mângâierea

Doar un surâs... 



Doar un surâs 

spre cineva ascuns în tine 

şi spre tăcerea urcată treptat în noi, 

spre acel copil pe care 

îl port peste tot, 

spre uimirea sângelui tău, 

un surâs pentru ochii plânşi 

şi zâmbetul de nuanţele cerului, 

un surâs către…

Ne-am sărutat, iubite, altarele tăcerii

O trecere hoinară, surâsul înălțării.

Înaripate vise din rouă s-au desprins 

Iubirile celeste în roșu ne-au cuprins,



Murind ca să renască în versul argintat,

În lacrimi colorate de pasul cadențat,

Să picure trăirea în vers și șoapte calde,

În primăveri crescute în tainice smaralde.



Ne-am sărutat, iubite, în freamătul viorii,

Prin glasuri…

O, tinereţe, cum te-ai dus...

De-ai şti ce rău îmi pare!

Stăteam întinsi cu faţa-n sus

Prăjindu-ne la soare.…

Meserii uitate

(meditație la „Hora”, Cucuteni)…

timpul era un vechi prieten de-al meu

dar ne-am certat…

Înghit

distanţele

ce ne cuprind.

Alerg

spre tine

cu toţi paşii,

paşii trupului, minţii şi sufletului

să te găsesc

aşteptându-mi îmbrăţişarea

fierbinte de dor

pârjoleşte tot în jur

şi sete,

sete adâncă şi albastră

porneşte prin venele intubate

cu aer cald,

balonul zboară uşor

printre…

Pe zări cernite tăcerea s-a-ntronat,

Şi picură cu stropi de întuneric,

Cuprins de temeri în urmă am lăsat,

Sositul ceas al unui timp himeric.



Şi-l sorb la nesfârşit ca pe-o uitare,

Ca pe un plâns al arborilor goi,

Un gând îmi las de deznădejdi fugare,

Pierzându-şi urma prin sufletul din noi.



Şi nu mai plâng ce n-are…

Am scris prea mult despre iubire

că m-am pierdut cu totu-n lumea ei,

găsind aici frânturi de fericire

şi-n rest tristeţea-n florile de tei.

Îşi lasă omul sufletu-n blesteme

crezând că e iubirea ţara fără sfinţi,

unde-nfloresc aievea crizanteme

din lacrimile celor mai cuminţi.

Sunt clipe-n care zilele sunt strânse

şi zile-n care clipe nu se regăsesc,

îndrăgostiţi rămaşi la porţi distruse

de tot ce-n…

îngenunchez sub icoana răstignită

pe albul scorojit de vreme

cu teama zilei de mâine

mă întreb ce va fi

în anotimpul în care 

sunt prizonier în 

propriile mele gânduri



nu mai am nimic de făcut

îmi rod neputinţele din

urma genunchilor

şi aştept…

Pe unde-or fi astăzi trenurile de demult?

parcă nici lumina nu strălucește

ca pe vremea păcatelor noastre pure,

parcă șuieratul s-a făcut fluier,

iar întâmplările s-au domesticit.



cine se mai oprește

în dreptul tablei noastre de sosiri?

și cântecul privighetorii azi e singur

pe marginea cărărilor uitate.



doar eu, în puținul cât am mai rămas,

te port ca pe o rază de cântec,

ca pe o înserare cu iasomii…

Nu știu dacă sunt văzduhul pe care îl despici 

risipind pulberi ce tremură în mii de sensuri 

dacă te țin pe umeri 

sau chiar tu mă treci acoperită de primăvară 



sunt distrată 

mi-e cald și mă prefac în litere 



cum faci de îmi aduci veșnicia ca pe o fată cu trup mai adânc decât iarba 

cum mă culegi din hainele mugurilor 

ispitindu-mă cu un nimb împletit în partea ta…

cobor în tălpi cu urletul pădurii…

la pas

printre jaloanele

în care picătura iubirii

cădea

să o prind

cu braţele

sufletului. 

un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi

femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră condurii acasă

desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le întâmpinau

sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii

străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate

pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de păsări

pregătindu-se de zbor

smulgeam mască după mască

unele femei ţipau şi din…