Vise, când se sting...

[Vasile Ionac]

Pe unde-or fi astăzi trenurile de demult?
parcă nici lumina nu strălucește
ca pe vremea păcatelor noastre pure,
parcă șuieratul s-a făcut fluier,
iar întâmplările s-au domesticit.

cine se mai oprește
în dreptul tablei noastre de sosiri?
și cântecul privighetorii azi e singur
pe marginea cărărilor uitate.

doar eu, în puținul cât am mai rămas,
te port ca pe o rază de cântec,
ca pe o înserare cu iasomii înflorite,
ca pe o silabă al unui liliac înflorit.

strivit de ceea ce va fi,
mă-mbolnăvesc de vreme plată,
de vorbe cumsecade,
de duminici clopoțite în turle,
de omenia trucată a vecinilor,
de ceea ce trebuie
și de multe altele, care,
precum o prăvălire de stele,
vin să mă închidă în uitare. 

[Chris]

Frumos, am citit cu multă plăcere, ...

[Mihaela Roxana Boboc]

strivit de ceea ce va fi, 
mă-mbolnăvesc de vreme plată, 
de vorbe cumsecade, 
de duminici clopoțite în turle

Superbe versuri! Poezie pură!

[Ion Lazăr da Coza]

ca pe o silabă a unui liliac înflorit

Când visele se sting, rămâne poezia.

da Coza

[Sofia Sincă]

Poetul poartă nostalgia vremurilor parfumate cu florile tinereţii. Însă aceasta nu este veşnică. Totul este vremelnic pe la noi.

În vers se observă o contopire a spaţiului natural cu cel sufletesc sugerat de sunete melancolice şi idealuri apuse, dorind să creeze eternitatea.

Admiraţiee!

Sofy

 

[gina zaharia]

doar eu, în puținul cât am mai rămas,
te port ca pe o rază de cântec,
ca pe o înserare cu iasomii înflorite,
ca pe o silabă al unui liliac înflorit.

porți iubirea ca pe un talisman, Vasile!