Descântecul

[Simion Cozmescu]

un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi

femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră condurii acasă

desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le întâmpinau

sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii

străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate

pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de păsări

pregătindu-se de zbor

 

smulgeam mască după mască

unele femei ţipau şi din cer cădeau sunete verzui amare

asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact

altele se prăbuşeau şi se descompuneau în îndepărtări

şi întâmplări încă necunoscute

câteva au râs batjocorind şi dinţii le străluceau a beţie  de adolescent

 

una singură mi-a mulţumit tristă spre marginea oraşului

 

dar nu erai tu

[talpos silvia]

Oare să fi fost viață?

Admirație!

[Chris]

Frumos! citit cu interes,...

[Simion Cozmescu]

Luminiţa, mă-nclin! Sofia, onorat! Gina, bucuros de trecerea ta! Ion, mulţumesc de sugestii şi apreciere (încă câteva, da, am rezolvat :) ), urmează să mai filtrez un pic textul. Iris, mulţumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

sub pielea tălpilor tălpile înfiorate

verzui amare > verzui-amare

încă câteva

Frumossssssssss!

da Coza

[gina zaharia]

aceea îți cunoștea tainele descântecului...

am citit cu mare plăcere!

[Sofia Sincă]

Imaginaţia zburdă ca într-un basm strălucitor printre cuvinte, sintagme vrăjite. Descântă dimineţi de primăvară, în mijlocul lor desfătându-se eve afrodisiace într-un dans cu atitudine de extaz, de zbucium, dar şi de pasiune.

Şi totuşi dacă verbele ar fi la prezent, efectul lor ar fi mai puternic.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

[LUMINITA SCOTNOTIS]

semn de admiratiune