Mă-ndârjesc - cât încă-s vie -
Versului să îi ţin hangul;
Tril suav de ciocârlie
Mă va trece-n voie pragul

Dalbei case-mbietoare,
Construită-n munţi pe creste,
Cu vedere înspre soare,
Unde iambul rege este,

Unde aprige izvoare
Şuşotesc pe întrecute
Despre-a inimii arsoare
Şi poteci de ea ştiute...

Mă-ndarjesc - cât încă-s vie -
Să mă-mbrac în poezie.

Un urlet se aude noaptea

țipăt de pasăre rănită

lupi ce aleargă prada

în pusta tot mai răscolită

Spirit sfîșietor de tandru

fugind de soarta harazită

caută sub cer albastru

o viața sigură dar tristă.

Poartă cu el visul iubirii

și munții dragi cu ape dulci

luptând cu focul amintirii

în versuri și cuvinte adânci…

culmile luate prin surprindere tac

pupilele îmi iau de mână bătăile inimii

colțul ierbii îmi ridică genunchii înfipți în colbul atâtor dileme

ești așa frumos fără aripi

buzele tale luminează cu un sărut devenit zdrențe

fruntea târăște după ea al meu vers născut, trăit și mort pentru tine

sânii mei se limpezesc

și apun strigăte făcute vraiște de rafalele tăcerii

tu răsari cântec sub…

La pensiunea vieții, ce uimire!

Primim meniul zilei amândoi:

Un sâmbure bolnav de amăgire,

Mustind a stropi de smoală și noroi.

Drept garnitură-i un pilaf din zloată,

Să-nghețe tot pustiul dintre noi,

Mormane de ciulini pentru salată,

Iar ca desert, un shake din aspre ploi.

Mă uit la alți meseni și mă cutremur,

Degustă fără teamă-orice primesc.

Famelică, presimt acut că tremur

La gândul că,…

Onorată instanţă
şi dom` preşedinte
stanţă după stanţă
poetul ne minte

Dom` preşedinte
s-a depăşit măsura
scrie prea fierbinte
exact cu gura

A depăşit măsura
stanţă după stanţă
uitându-şi natura
onorată instanţă

Şi dom`preşedinte
delapidează cuvinte

Costel Zăgan, CEZEISME II

Cum poate focul

să ardă în lacrimă?

Cum poate apa să zidească

pe temelie de foc?

''Totul e apă'',

a zis bătrânul apunând peste gând.

''Totul e foc'',

i-au răspuns îndrăgostiții…

Aluatul nedospit al gândurilor nu va fi sortit coacerii

nu vor fi plămădite idei controverse rugăminţi

vatra tâmplelor a rămas rece

cândva aprindeam focul cu vreascuri de şoapte

făceam jăratec din cuvinte

tu ştiai să frămânţi tăcerea până când izvorau speranţe

silabele se strigau singure

se-mprumutau amintirile cu anotimpuri

potcoveam copitele norilor cu fulgere

tunetul cădea ca o povară pe flori necrescute

trepte ce scârţăiau strident aşteptau…

nu ninge de sus 

ninge de jos 

adică ninge din mine

se rupe câte-un înger minuscul

Ne-om despărţi, aceasta ţi-e dorinţa,

Cu lacrimi şterg sentinţe din cuvânt,

În gând cernit îţi voi simţi absenţa

Şi voi sapa în mine, vast mormânt.

Voi îngropa la voia întâmplării

De-a mai rămas ceva neîntinat,

Când ai decis s-aşezi crucea trădării

Iubirii încă-n viaţă... deodat’.

Să nu mă chemi în nopţile durerii

Să împărţim din vină − amândoi,

Adu-n instanţă scopul dezbinării,

Eu fac partaj cu lacrima din…

din clipa-n care am căzut

mi-am decupat visele-albastre

închise-n pumni

le-am rupt de cer

şi le-am plimbat prin gând să prindă

căldura soarelui…

Uităm de noi în iarna ce-şi arată

Cojocul tors din stele argintii,

Cu prima adiere-nsămânţată,

Izvorul plânge-aceleaşi melodii.

În umbra anotimpului obraznic,

Ne-mbrăţisăm ca doi străini tăcuţi

Şi liniştea ne înfăşoară tainic,

Ca nişte…

de minte

eterno

aşa cum de carte

îţi laşi semne de ochi

şi cum în mine

îţi laşi peste tot

semne de suflet

când clipa

îţi pare infinită

ca o bucată mare

de univers

iar sărutul nirvanic

gaură de vierme

spre veşnicii spiralate

lasă-ţi un semn

de adevăr aprins

la pagina fericirii

ca un far

prin noaptea

furtunilor…

…dar nu de greutate,

la amiază,

spicul de grâu

se apleacă argilei

și nici de povara de rază

a minutarului.

Nimeni nu i-a zămislit…

Cad pe trupurile noastre

Amintiri din fulgi de plopi,

Ne scăldăm în ce-am fi fost,

De legam lumea la ochi…

Plictisiţi de-acelaşi cântec,

De aceleaşi ghicitori,

Ne urcam pe munţii dacici

Să smulgem săgeţi din nori.

Dezlegam, atunci, de noduri,

Rutul…

să scriu

despre fericire

dar prietenii

vecinii

şoferii de troleu

aurolacii autodidacţi

cu care mi-am împărţit

generos suferinţa genetică

m-au rugat

au insistat să fac asta

n-am vrut azi

să scriu despre fericire

dar pentru ei

poate puţin şi pentru mine

am încercat

în continuu ore în şir

cu pixul

cu sângele

cu trupul

cu…

singurătatea ucide zborul liliecilor

strânși într-o noapte paradoxală

soarele a uitat să plece

se ascunde în pijamale și tremură la orizont

subțire sufletul se pune pe hibernat

într-un cuib atemporal de fluturi decedați parțial

unde mișcarea de rotație a pământului e nulă

unde nimic și nimeni nu se mai mișcă

ca să nu facă zgomot inutil 

și tăcerea să prindă glasuri din sfere împrumutate

doar ca leagăn până mâine

se…

Toate zece stăteau la poartă

pe banca bătrânului tei ;

cinci înţelepte și cinci nebune,

dar toate aveau în candela lor

galben amurg de ulei.

A mea era spartă.

Am zis uneia :…

în iglul din noaptea boreală

dorm zăpezi crude 

sufletul meu se dă cu parapanta

printre iceberguri preț de o iarnă

sau două sentimente

Eu cred că viața ne cam joacă feste.

Credeam c-atunci când prinzi să-mbătrânești

Minunile dispar, dar adevărul este:

Și cei ce-s mai în vârstă au povești.

Poate-s mai calmi, mai fermi și mai nostalgici

Cu ghiocei la tâmple ce vestesc

Că tinerețea trece, dar – șăgalnici –

Sunt veseli, râd, glumesc și se iubesc.

De mâini se țin și merg încet prin parcuri

Gândind c-au strâns atâtea-nțelepciuni

În viața lor,…