și frunzele plâng

[Maria Mitea]

după noaptea ploioasă, citeam un poem,
fără să vreau
mi-am sincronizat buzele cu buzele tale
la fel cum ploaia s-a sincronizat cu fulgerul,
tunetele,
mângâiate de-același vânt, părul meu se unduie după părul tău,
pașii mei se-mpletesc cu pașii tăi, palmele se-ncuie-n palmele tale,
umbrele se topesc-ntr-o singură legătură de sânge

fără alternative
                                  paralele
renaștem ca roua

e ziua când ne lăsăm ochii să cadă unii-n alții, lin
lin,
ca petalele
pe pieptul zeilor, visăm în neștire,
visăm,
buzele mele, din nou, se sincronizează cu buzele tale,
soarele se-nalță tot mai sus,
                                                     frunzele plâng

de mai vezi
la marginea frunzelor mici picături, ca niște lacrimi

să nu le atingi
să nu le-atingi

(oricum
se vor evapora

                         singure)