Când scrii,

[Maria Mitea]

O lumânare din lut se naște, ca o statuie,
iar umbrele de-abia se zăresc
de parcă sculptorul ar fi vrut să se joace cu ea după ce a terminat-o,
în speranța că nu fie uitat,
și că poate stoarce de pe chipul ei mici detalii,
gămălii, chițibușuri pe care doar un copil le vede,
și aproape că a făcut-o,
aproape că s-a lăsat cât se poate s-a lăsat slobod ca un vultur
pe turnul tăcerii,
                             un vultur știe promisiunile aerului,

Cunoaște bine toate procedurile,
să facă acest transfer sanguin, trebuie să ardă lutul în cuptor,
să-și lase suflarea să se moaie în flăcări,
să-l mângâi de parcă ar folosi mâinile altei lumi,
ochi născuți din ape, îl arde astfel încât fața să-i rămână unită,
măcar cum a fost la început, să pară că ascultă cu mare atenție acea voce
a vidului,

dar dacă acolo cuptoare nu se mai fac, și nu se mai găsesc nici paie,
nici tabere care urcă la cer?

[Maria Mitea]

Alexandru, Mulțumesc de popas, mă bucură că ai găsit ceva interesant! 

Valentine, e bună și puțină năuceală, nu strică la casa omului.

Așa este din când în când e bine să ne aducem aminte de penele de gâscă.  :) 

Copil acasă fiind, luam de la frații mai mari cerneală, pene de gâscă aveam în pod, puse la uscat. Penele ca și lâna de oi erau în centrul vieții. Doamne ferește mama să fi văzut vre-o pană aruncată la râpă, sau drum, era durere mare. 

Ea făcea perne din pene, iar noi cu cele mari ne jucam de-a scriitorii până se iscau nelămuriri și vărsam călimara cu cerneală, și o tăiam în grădină. Arată-mi un copil care știe cum se strânge cerneala. 

Scrii: ”Îmi imagina:cum ar fi să participăm la o întâlnire a membrilor...” -

Nu sună rău, ne-ar aduce inspirație, și dacă cu adevărat ne dăm voie să ne Alchimizăm prin scris atunci conținutul material chiar nu contează, cine duce mai multă slănină ori macră curată. :)

Transcendem formele, doar de aia scriem. 

Îmi aduc aminte de cucoanele din Paris, îi scriau lui Balzac, iar când îl vedeau în realitate burtos și nici decum așa arătos cum părea din scris un pic aveau rețineri, iar când începeau a vorbi cu el se topeau iar toate de se țineau de el ca scaiul, după care se știe bine că le atingea inima și empatia ...

Îmi aduc aminte și de întâlnirea lui Pasternak cu Marina Țsvetayeva, :) își scriau scrisori, ea era focoasă rău, când o apuca până nu se întâlnea cu Poetul nu se lăsa.  În 1926 a ținut corespondență cu Rilke și Pasternak, era poeticește îndrăgostită de amândoi,  insista să se întâlnească, ba la unul ba la altul. Rilke ia spus că e pe moarte, și nu crede că e posibil, așteaptă mai degrabă moartea să vină să-l ea. Atunci Tsvetayeva a insistat să se întâlnească cu Pasternak, iar cică când s-au întâlnit la gara din Paris (Pasternak avea o scurtă pauză în trecere) De fâstâceală Ei i s-a desfăcut valiza, toate lucrurile au căzut pe peron, iar el tot fâstâcit, nu a știut ce să facă, și-a pus mânile în buzunare,  ia spus că merge să cumpere un pachet de țigări și dus a fost, nu s-a mai întors ... :) 

[Maria Mitea]

Vasilisia, mulțumesc mult de semn! Am corectat pleonasmul. 

[Vasilisia Lazăr]

Eu am spus că e pleonasm. Însuși cuvântul chițibușuri îl conține pe neînsemnate, chițibușurile sunt prin natura lor chestii neînsemnate, deci era suficient să spui doar chițibușuri. Nu mă interesează acel comentariu in contextul dat. Eu am spus cum e corect să fie. Nu e chestiunea de viziune. Pentru critică există recenzia de carte, aici ne corectăm/îndrumăm.

[Vasilisia Lazăr]

chițibușuri neînsemnate - pleonasm. Chițibuș înseamnă lucru/fapt neînsemnat.

Unele imagini, luate separat, sunt interesante. E clar o Ars Poetica. Totuși, per ansamblu, e destul de alambicat. Și eu mă agăț de semnul întrebării. :)

[bolache alexandru]

O poezie în care găsim destule imagini interesante...

[Stanescu Valentin]

Maria, m-ai năucit cu acest tsunami de cuvinte, această explozie de imagini ca într-un vertij. Nu sunt în stare să aşez într-un catren sau două starea pe care mi-ai lăsat-o. Chiar mi-a plăcut forţa cuvântului tău, chiar dacă te cunosc doar din cuvinte. Cu excepţia unor poze portret sau în cazul meu a unei pene de gâscă din secolele trecute prin vârful cărora au văzut lumina zilei operele titanilor... cei mai mulţi de aici nu se cunosc. Îmi imaginam cum ar fi să participăm la o întâlnire a membrilor... Îmi retrag ideea, gândindu-mă cum arăt, cum vor arăta de graşi sau de slabi ceilalţi, ce alte caractristici fizice m-ar putea îndepărta involuntar de cuvintele lor... Să ne iubim prin cuvinte, să ne alinăm prin cuvinte, să trăim prin cuvinte, după aceea va fi doar tăcere...

[Maria Mitea]

Ce e strâmb, și ce e rău, când

Acest plin, până la refuz, 

ca o mamă surogat,  încearcă să găsească linia orizontului, 

ce poți să-i spui când își dă pruncul din brațe, 

ce poți să-i spui când alege golul din burtă pentru tot restul vieții 

nu de foame, sau gloanțe,  nici lăsat de un pumn, 

acest plin, pănâ la refuz? 

Moartea, - singura femeie care ne deschide ochii, 

nu-mi spune numele, adresele unde ai trăit, 

 când te-ai născut, ai murit, și dacă l-ai iubit pe moțart, 

în sfârșit, am să te cunosc, n-o să mai fiu singură, fără un răspuns, 

   adu-ți absența, ca un vânt înăbușit de presiunea unei oale cu aburi, 

adu-ți umbrele din prima privire, 

                               din primul sărut, 

din prima atingere,

                  voi concepe acest copil să te moștenească și-n zâmbet,

și-n ochi, 

și-n ecou

*iubire, ai spus: - azi e frumos afară, sunt 17 grade, 

imediat golul din mine se va deschide cu cele 17 clipe ale unei primăveri 

- un spion, străinul care locuiește în mine și așteaptă sfârșitul războiului ca să-și vadă soția din întâmplare într-o cafenea, cu un alt iubit, 

*îndrăznesc să-ți zic, 

singura greșală pe care a făcut-o Dumnezeu, este că 

a creat omul din vid, iar după, a spus:  - lăsați-l să aibă,

să aibă stăpânire peste peștii mării și

peste păsările cerului 

și peste vite, 

și peste tot pământul, 

 peste târâtoare

[Stanescu Valentin]

Maria, ai stărnit emoţie, mi-ai umplut şi astă seară când văd răul cum mă prinde gheară rece peste gheară...

când scrii stelele vibrează şi-aşteaptă cuvântul tău

energia lui să-ndrepte tot ce-i strâmb şi tot ce-i rău...

 

Aşa îţi scriam, cândva, în toamna ce-a trecut. Şi acum ca şi atunci spun drept că mi-a plăcut!

[Maria Mitea]

 

Ada,

Mulțumesc de vizită! Mă bucură mult! 

așa este, căutăm purificarea, - ”dar dacă acolo cuptoare nu se mai fac, și nu se mai găsesc nici paie,
nici tabere care urcă la cer?” 

[Ada Nemescu]

Este așa, un zig-zag imaginat, când în zbor, când în lut, și se dă vina pe vultur, pe neîndemânarea unui copil, sau neșansa arderii spre purificare...

Rămân agățată de semnul de întrebare.

aDa