dansând cu tine

pașii mi se pierd 

se-nchid uși

ce nu le vrem deschise

mâinile se caută cu frenezie

regăsire

impactul suprem

atingerea pleoapei 

prin sărutul lacrimii neplânse

soloul pianului țese în taină

puntea dintre privirile răpuse

în necuvinte

uitarea pașilor face parte din nou

asemenea petalelor ce sunt lăsate

să danseze 

pe cerul glăsuind

a…

mă gândesc mai des

la prietena mea cea cu origami

îmi povestea despre bărbatul din america

foarte inteligent

fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei

îmi arătase cândva un mail în care

individul îi făcea declaraţii amoroase

ieşite din comun

circumspectă avea râs de singurătate

suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială

tot felul de forme impresionau lacrimogen

şi-a înălţat singură viaţa la rang de

casă mare duplex în…

poezia
e ritmul inimii
într-o rugă
cand sufletul
nu mai e îndeajuns

timpul se-opreşte
cuvintele tresar 
în conturul unui pas
visând clipa
desculţă

prin gânduri
vioara zideşte noaptea
cuvintele
în sunete însufleţite
prin mine

mai răsar stele

departe

se aude furtuna

Când dorul nu înalță,

nu clădește pod, peste

cuvintele tale,

nu pot așterne nici un vis.

Ele vindecă tot, sau împarte

în veșnicii nefăcutul rost,

uitat printre vorbe amestecate.

Unde să-mi încălzesc eroii

unei povești abandonate,

când atâta omăt de  sentimente,…

nu doar dinţii de foc ai străzilor

îmi macină trăirea

mai sunt şi bătăile aripilor

cele ale gândului

care lovesc nestingherite

prin mai toate cotloanele…

:şi când Manole

nu a mai avut nevoie de Ana,

ca să-şi ridice mânăstire,

s-a ascuns la piciorul mesei

din altarul ei de rugăciune

temător, spunându-i:

-te iubesc! sunt în inima ta;

neştiind că Ana,

cu imensa ei dragoste 

îi va ierta foamea, cu pâine şi vin,

oblojindu-i…

Lumina mi-a îngheţat pe trup,

în dimineţile când îmi căutam

amintirile...

Azi, am împachetat iluziile

şi le-am vârât sub nori,

nu mai vreau să aud zgomotele

unor vise ce mă obosesc…

Deschid pleoapa sufletului

văd  pe retina clipelor 

că nemărginirea ne înnoadă

firul vieţii...

Dorul îmi înveleşte tăcerea -

 tremur de dragoste.

Încep să simt emoţiile…

Sunt nava cu iluzii, perpetuez mistere,

Derivele sunt colţuri de lună în balans,

Gestionez angoase şi uneori himere

Pe val de clipă albă. Mai desenez un dans,

Mai flutur o eşarfă când sfoara de-ntuneric

Îmi strânge-n fălci obida plutirii în genunchi,

Pe cerul primăverii m-arunc în portul sferic

Şi-ascult în scoică timpul cum trece peste trunchi.

Tu vezi acolo norii, dar eu îmi văd mustirea

Dintre senin şi…

m-ascund în suflet cu fitilul consumat

și cu ceară arsă împânzită peste tot

trag obloanele să nu știe afară de lăuntru 

la cât sunt de subțire topirea curge lin

din ce în ce mai firesc din ce în ce mai zbor

intoleranță la alb și la toate sintagmele 

care plimbă lumea de colo-colo

astea-mi sunt bolile

am pus sonorului…

Din ce-am dorit, din ce-am visat

Cu timpul se alege praful.

La împărat sau la soldat,

La fel le scriem epitaful…

despre mine când îl vedeți

e încă acolo

în mansarda cu sunete

ușoare ca visurile spulberate

în dimineți dezbrăcate de mine

scrie des

își lasă cuvintele pe foi

care se fac fluturi -

"fluturii mei albi, fluturii mei negri, iubitule"

eu nu-l mai pot vedea

se varsă ceață din cer

în buzunarul fluviului mi-ascund fricile

apoi cos pe frunza înghețată

un poem din…

o himeră

cu himera-n noaptea

din poarta

cu sărutul furat

de gerul

aspru de fierbinte

când

în zori

mă trezesc

bezmetic

şi

simt

ruptura

din limba dură

a vieţii.

01.02.2014, ora 15’53’’

poate în cumpăna de lumină

glasul meu nu e decât un semn

că ciocârliile mai trăiesc încă în coșul pieptului

e acolo izvorul

și-n vadul cuvintelor se adună gândurile unei ierni

din care nu mai putem pleca

suntem străini

și-n singurătatea burgului

niciun clopot nu ne mai adună fricile -

năluci prin lumea plină de chipuri necunoscute

cine suntem?

cui ne întindem brațul

și cărei cruci îi mai strigăm numele?



poartă…

Din cuvinte nerostite ce alunecă rebele,

În icoană se coboară chipul drag al mamei mele;

Şi sfioasă îmi vorbeşte în suspine nesupuse,…

precum o gâzã prinsã-n luminã

(nu voi şti niciodatã dacã era dispusã la ardere)

...............................

poate nici isus nu era pregãtit de crucificare

...............................

doar din când în când rãtãciţii mai împart speranţa

ereticii doar vin şi pleacă precum la un job regulat

nu ca o scuzã pentru cine ştie ce rãzboaie

aşa ca sã nu moarã de plicti…

locuitorii universului meu

mușcă avid din spațiul

delimitat de timpi cu rezoluție moartă

strigătele lor par a cere mutație dincolo de toate membranele 

care învelesc sufletul 

cer azil nevăzutului să mă îngroape într-o ploaie meteorică

de unde să  încep cu moartea să mă reinventez în virtualul unei realități

nu-și mai dă nimeni ochelarii de cal…

parodiind

picăturile de cerneală

uscate pe filele anilor

rețeaua de iluzii rămasă neștearsă

desenul impostor al confuziei

toate amintesc

de firul subțire al vieții

ca și cum în liniștea aerului

amintirile uitările

trec la braț

intrând pe rând în suflet…