urme

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

locuitorii universului meu

mușcă avid din spațiul

delimitat de timpi cu rezoluție moartă

strigătele lor par a cere mutație dincolo de toate membranele 

care învelesc sufletul 

cer azil nevăzutului să mă îngroape într-o ploaie meteorică

de unde să  încep cu moartea să mă reinventez în virtualul unei realități

nu-și mai dă nimeni ochelarii de cal jos

rotirea prin mine nu-i decât un fiasco 

mă doare carnea până dincolo de os

retezată de copitele metalice dezlănțuite într-un haos improvizat

mulți mă traversează fără să știe de ce și pentru ce și mai ales unde vor să ajungă

și-mi fură toate firimiturile viselor mele trunchiate

curgători prin timp așa merge vorba prin lume c-ar fi

eu îi simt șerpi care mă înghit în stomacurile lor interminabile și-mi dau să beau sânge rece

nu...nu vreau să-mi intre nimeni în textura pielii

un singur designer am și acela e Dumnezeu

păstrez doar seringa cu iubire și mâna caldă blândă moale și plină de poveste

care știe de fiecare dată în ce ventricul s-au strecurat bolile

locuitorii universului meu sunt treceri iar eu păstrez atingerea lor

acolo...

 

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

D-le da Coza, acum ce să zic? Am dat frâu liber imaginației, nu-i chiar atât de ”negru„ cum pare!Cu prietenie, Odin!

[Ion Lazăr da Coza]

Un univers angoasant, aproape paranoic. Puțină seninătate n-ar strica.

O poezie excelentă.

da Coza

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

merci Mihaela! :)

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

Sofy, realitatea-i dură uneori...merci de citire.cu prietenie, Odin!

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

mulțumiri, Iris! :)

[Sofia Sincă]

Ţi-ai creat un  univers propriu, fantezist, unde se trăieşte în moarte, într-un haos. Deci invers decât în viaţă...

Este valabil şi aici jos pe pământ acest mesaj, ţine de tenebrele vieţuirii noastre.

Un poem dur, negru care toarnă fiori reci în sufletul cititorului.

Sofy