Doamnelor şi Domnişoarelor din Cenaclu

Lumini scânteie pe sub gene

când ochiul soarelui aprinde

în mâna mea ghiocul ene

şi primăvara ne cuprinde.

Iar zorii bucuroşi sărută

zburdânde iele aburinde

pe umeri, sâni şi gura vrută,

când joaca lor uşor îi prinde.

Din joaca lor…

Ești primăvară, femeie, nu m-am îndoit nicicând de asta,

dar parcă astăzi privirea îți strălucește mai mult,

ca și cum soarele s-ar juca de-a răsăritul pe chipul tău,

și nu, nu e joc,

o explozie de culori îți strigă…

răsucit în spire

trecearea timpului ține în siguranță

zgomotul pașilor plecați

n-am …

simt cum te-ncălzești la soba clădită de mama,

iei pisica-n brațe, îi pupi blana, mustața-i te gâdilă, râzi,

aud zarvă-n drum, las totul baltă, fug să bat țurca, 

harnic, nu ieși din cuvânt, speli vasele, mături  prispa,

în clasa-ntâi, învățătoarea mă lovește peste palmă,  jelești cu privirea,

te-ncrunți, strângi pumnii, îmi dai o felie de pâine cu dulceață,

scoți băsmăluța, vrei să-mi spui ceva la ureche, mă uit în podea,

bați din aripioare, zbori spre…

Gânduri negre cer iertare

Dinspre vechiul răsărit, 

Unde blocul de popoare

Încet-încet s-a risipit

Dar nu e lecția ce-am vrut

Cu tunuri, puști și ținte vii

Noi nu vrem…

Tăcerea rece-a orelor ce zboară,

cu aripa-i întinsă mă seduce,

din depărtări, în fiecare seară,

un dor rebel în suflet îmi aduce.

L-așez în partituri de triolete,

să îi alin durerile-ancestrale,…

Se întunecă pământul

Și se face tot mai greu.

Nu-și încetinește-avântul

Scuturându-se mereu.

Sus, cocorii-și pierd cărarea,

Năuciți, lovesc copacii,

Jos, ca o caldare,…

suflul zilei nu te-mpedică să răscolești în semnul sfintei treimi;

dimineața, la prânz și seara, ca un copil hiperactiv

cauți bomboanele ascunse de mama,

în timp ce cotrobăi mă gândesc „mai e cineva avid de dulciuri”, 

și eu tare am mai scotocit prin patul cu prosoapele de nuntă,

fețe de masă,

broderii, covorașe în trei ițe,

îi mai ziceam patul cu bunătăți din casa mare,

de mama săraca se crucea

când găsea împrăștiat totul în mijlocul…

                                       ’’lacrima perfidă s-a deghizat în rouă

                                         pe caldarâm spartă-n două

                                         în ea retina verde se pierde

                                         vârcolac rânjind la lună nouă’’

                                                          Ada…

                      '’Citesc în palma unei stele şi sar pasaje cât mai lungi

                        Că vreau cu degete de suflet, iubire, iarăşi să m-ajungi.’’

                                      Ada Nămescu

Desculţ, în iarba încărcată de rouă,

caut adierea trecerii tale prin gând

iar tălpile mele mi te închipuie aproape

şi sunt atente să nu…

   Ca să simţi dimensiunea liniştii este nevoie de un zgomot,

   Unul discret,

   Acel sunet subtil

    Ce aminteşte de cântecul greierilor

    Ca să simţi starea de pace,

    Starea de vis din cele o mie şi una de nopţi

    Ȋn care ne putem asculta poveştile şi bătăile inimii...

   Pune întrebarea: cine îşi ascultă bătăile inimii?

     Cine are miracolul acelei linişti

    Când poţi auzi cum visele merg…

Mă doare umbra ce mă ține

când vreau din nou să mă înalț,  

cu gând smerit, în zări senine,

pe geana cerului de smalț.

Azi am o vagă presimțire,

ce trece peste timp dansând, 

sosită să îmi dea de…

baticul cu bujori roșii, așa-i spuneam la noi acasă,

mama l-a purtat, și bunica, străbunica, l-au dansat

și l-au cântat pi la nunți și cumătrii,

aveam zile când abia așteptam mama să mă atragă spre ea la piept

să-mi lege baticul la ceafă,

și mai aveam alte zile de fugeam

mă-nălțam putin pi vârful degetelor,

îmi pițigăiam glăsuciorul:

sunt fată mare mamă, nu mai vreau batic pi cap,

mă râdi lumea, și crezi…

                                                                    Motto

                                                                   Doru-ţi se-nchină mie     

                                                                  la ceas de aşteptare;

                                                                                  Mădălina Gheorghe

Pereţii camerei sunt plini de cuvintele noastre ca…

cândva cânta strada sub pașii tăi

învăluind coardele molatice ale dorului

inima ticăia inocentă plănuind lumi deschise

în care noi doi modelam lutul prolific

creionând fructele - copiile noastre fidele

ropote de fericire se proiectau timid

în lumea împovărată de tristele ritualuri

pe care le alungam să nu umbrească

imaginea noastră despre iubire

cândva se contopea visul meu cu al tău

atât de firesc că nu simțeam granița…

dacă ne-am da puțin mai aproape unul de altul ai zice că ne-am născut în japonia

iar japonezii și-au inspirat filosofia din noi,

tu, frumusețe defectuoasă, impermanentă și incompletă,

eu, modestie, intimitate asimetrică ce nu durează dar nici nu  sfârșește,

nu se rupe ca o creangă dar nici nu devine perfecțiune,

intimitate care excelează nelimitat în creșterea singurătății

dar niciodată singuri

ca frunzele toamnei, colorate de soare

dar care

cad…

dezamăgirea se așterne ușor

îmi cuprinde trecutul și prezentul

decizii, vorbe răsună sfâșietor

în casa savantului onix





evadez și îmbrățișez

liniștea brațelor pământului

pe iarba rece -n răsărit

și desculță, prin fiecare pas

Planeta Albastă sărut.





Cu dor privesc infinit

cerul senin de dorințe

pe frunzele nopților albe apun

și flori de lumină îmi îngheață pe frunte.





Un soare torid îmi prinde…