Porumbelule

[Maria Mitea]

suflul zilei nu te-mpedică să răscolești în semnul sfintei treimi;
dimineața, la prânz și seara, ca un copil hiperactiv
cauți bomboanele ascunse de mama,
în timp ce cotrobăi mă gândesc „mai e cineva avid de dulciuri”, 

și eu tare am mai scotocit prin patul cu prosoapele de nuntă,
fețe de masă,
broderii, covorașe în trei ițe,
îi mai ziceam patul cu bunătăți din casa mare,
de mama săraca se crucea
când găsea împrăștiat totul în mijlocul casei,

ce crezi,
mare lucru nu am găsit,
tot ce găseam ascuns era; anafură, un mănunchi de busuioc,
mai într-un colț o sticluță cu agheasmă,

mama cu de-ale ei, - un piaptăn de os,
(di la mămuța, nu sî mai fac,
tari bun pentru curățat păduchii)

 mai găseam broderii de fețe de perne cu bujori,
lebede plutitoare printre țesături albăstrii ce miroseau a cumințenie,
treceam peste ele mânuța de copil curios până la enervare,
coloane de infinit răsăreau în tot felul de culori,
curcubeu, sălcii-n oglinda apei, miros de pelin,

liliac,
cocostârci în zbor,
porumbeii albi îmi ciupeau nasul cârn, de râdeam cu gura până la urechi,

scuză-mă, m-am luat cu amintirile,

tu scotocește mai departe,
nu te rușina, mergi și în casa mare,
chilerul, camera cu geamul de la drum
de-ți cad pietricele pe creștetul capului nu te speria,
tata a avut grijă de toate, 

portretul,
ai uitat să atingi portretul,
zici să nu-i spargi sticla,
or alte porniri de scotocitor,
mâzgălești coarne de drăcușori,

diplomele stau pe pervaz,
da acolo le țin,
nu mă impresionează,
cine nu știe azi,
toți știu (și ce folos)
mai degrabă m-ademenește zilnic
un miros de iarbă crudă,
chiar și atunci când ninge alb
încerc să rup drumurile
cu sclipiciul din fulgi,

soba,
atinge-o,
mama a curățat cenușa înainte să plece,
avea ea o taină,  colecționară de cenușă,
ne spăla părul în șase zări, cu leșie, făcea rufele albe,
o turna pănâ și-n pământ, o presăra și pe rană,
”soba e leacul casei” zicea mama,
atinge cărămizile, mai sunt calde
și zama încă fierbe pe cotloane,

te văd cum te-ndrepți spre masa de lemn,
îți plimbi mâna peste hârtia stoarsă de vlagă,
îți amintești,
am scris, vezi,
am scris,

bănuiesc că ai venit după scrisori.

[Maria Mitea]

Buna Ana! am adâugat ”l” a fost acolo nu știu cum de l-am pierdut :)

Apreciez, atenționarea e bine făcută,

aveam puse ghilimelele ceva timp în urmă, apoi am schimbat sub pretextul unor alte com că nu se mai poartă ghilimelele, ...

am să revizuiesc postarea, mulțumesc pentru timpul acordat și suport!

Maria,

[Maria Mitea]

Domnul Valentin! 

Mă bucură trecere Dv. și vă mulțumesc de semn! 

Așa era, bomboanele aveau șie ele rostul lor, nu mâncai în toată ziua. :) 

Cu bine și sănătate!

Ne citim!

Maria, 

[Maria Mitea]

Denisa, 

Am corectat cu anafură și aghiasmă. 

Mulțuems de trecere și semn! 

[Denisa Curea-Popa]

Ademenitoare poezia, ninge cu amintiri...

-corect anafură și agheasmă

Apreciere! 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Maria Mitea, m-aţi impresionat cu filmuleţul copilăriei… Am avut şi eu stări de scotocitor până am căzut de pe şifonier unde erau bomboanele fondante!

 

Ce frumos spus:

’’mai degrabă m-ademenește zilnic
un miros de iarbă crudă,
chiar și atunci când ninge alb
încerc să rup drumurile
cu sclipiciul din fulgi,’’

 

Felicitări!