de câte ori ne vei ucide

mă vei iubi

pe dinlăuntru și pe dinafară

înainte și înapoi

în flux și reflux continuu

până când nimic nu va mai fi cum a fost

până când nimeni nu va putea ști

de unde ai început și unde ne sfârșim



ai să treci prin mine până când facerea și moartea plutesc în tine

și ai să mă rogi să îți opresc inima pe limbă

ca să o sărut în fiecare vocală și consoană



ce zvâcnet iubitule

ce gol…

O haită nesătulă ne sfâşie făptura,

Li-s sufletele noastre  adevărat festin,

Dar vezi, acum din inimi rămâne numai ura

Şi îngerii departe de toate se aţin.

Cu fulgi de disperare ne ninge prin iubire  ,

 Pe cerul tău albastru nu mai e nicio stea,

Iar cu eliberarea cea mai presus de fire

Primeşte totodată şi graţierea mea.

Te iert de neputinţa de-a-mi fi mereu aproape,

Tu exilata sorţii, deşi…

Vocea-i

s-a pierdut

într-un fel de murmur

nelăsându-i nici măcar

o clipă de gândire.

Roşu ca para focului,

se lăsa pătruns

de răcoarea vântului

cu evenimentele

ce se încâlceau

în măsurători ale timpului

peste pleoapele-i grele

să judece fără părtinire,

să fie ce a fost…

Era pus pe…

n-am ținut cont niarne*

de cuvintele ce acoperǎ stratul acesta  de frig

chiar și o vocalǎ în plus

poate stârni mai mult orgoliu

împrǎștiind aerul dintre noi

viscolindu-l în nǎmeți de tǎceri

degeaba umblǎm  prin întâmplǎri cu ochii deschiși

pe buze oricum revin aceleași cuvinte…

în viaţă fiecare are drumul lui

şi când o nouă experienţă-apare

e un motiv răvaşul destinului

să nu crezi că-i doar întâmplare …

ce-i realitatea

dacă nu  un "armasar  făcut

ţânţar"

miracolul Divin…

Toţi îi spun cioplitorului în piatră artist

Deşi taie în carnea pietrei

Nu îl numeşte nimeni

Măcelar sau asasin

E doar artist

Atât

Sap adânc

În timp sap după cuvinte

Cum sapă groparii în cimitir

Să închidă corpul mort în pământ

Şi nu sunt gropar

Deşi închid şi eu

Cuvântul într-un sicriu numit

Poezie

Sau încerc

Măcar

Sap adânc

Cum sapă căutătorul de aur

După lumina metalului

Îngropat

Şi nu…

am pus totul deoparte

somnul munca libertatea

ipocrizia şi femeia



stau nemişcat şi fac infuzie

cu aromă de cer



poate puţin dezamăgit

că n-am oprit un strop

de înţelepciune



cât să mai pot…

Mi-ai scris şi azi pe-o frunză argintată

Alt gând robit de dor şi întâmplare.

M-ai căutat…Privirea încordată

Nu m-a zărit pictând pe nicio zare.

Mi-au dispărut potecile din vise,

Culorile au fuzionat tacit,

Penelu-i rupt iar porţile închise

Lasă vederii urme de grafit.

S-au frânt copacii noştri de lumină

Sub vânturi aspre, reci, de nerostire,

S-a aşternut iar bezna pe grădină

Şi-au putrezit…

durerea-n care colbul ierbii zace

cu gândul sprijinind genunchii unui vis

pus în plutire grea absoarbe fumul morții

coboară cocoșat prin cioburile sorții

zdrelit din cuib de lut un…

roua chemărilor

am pus-o jos doar cât să-mi trag

aripile

crengi uscate prin cerul ochilor tăi

și iarba

desculță nu mai știa să ofteze prin ploi

de nisip         

prelins din marea ascunsă sub pietrele

din talpa uitării

Cu

cele două mâini

ţinându-şi strâns picioarele,

scotea un fel de oftat

adânc şi neîntrerupt

lovind cu călcâiul în pământ.

În lumina tremurândă,

ajuns sus de tot,

înfrunta timpul.

Era cuprins de o tuse

nestăpânită.

Unrestrained

With

those two hands

holding tight his legs,

was uttering a sigh

deep and unceasing

hitting the ground with…

atâtea…

atâtea amintiri se sting,

cu aripile frânte,

atâtea viscole ne-nving,

atâtea timpuri crunte.

atâtea doruri ne dobor,

atâtea gânduri blânde,

se duc ca apa de izvor,

ca florile…

Deasupra-mi, stol de păsări,

Cu zborul lor, întors,

Zig-zag de linii frânte,

De Morisson şi Doors…

Acoperă văzduhul

Cu vineţii canale,

Se naşte viaţa-n stuhuri,

Se-neacă melci în bale…

Acoperă-mi tot cerul,

Cu aripe de paseri!

şi sfredeleşte-mi mintea

cu mii şi mii de laseri!

trimit în colţul minţii,

din întuneric, ochii,

m-am lepădat de sfinţii,

din timpul babei Dochii…

cătându-te pe tine,

am rătăcit…

nu trece peste podul de rouă

nu trece nu trece

mi-ai spus

orice flacără-l va rupe în două…

Ce lumi există printre lacrimi

Pe ce cărări se-ajunge la apus,

Cât adevăr și cât există patimi

La toate câte sufletul ți-a spus.



Se leagănă sub ceruri uneori

Aceleași întrebări mistuitoare,

Când dincolo de aripi și de flori

Eternizam iubiri nepăsătoare.



Cuvintele-s cărare prin țărână

Și calc pe ele-ncet și gânditor,

Poate-ți găsesc în suflet o fântână

Unde se-ntorc minuni din viitor.



Încearcă să visezi…

Strânse din pleoape.

Cugeta îndelung

în totul atât de încâlcit

la curgerea vieţii.

Ţinându-şi

un genunchi între mâini,

aşezat în plină lumină,

îşi tărăgăna cuvintele…

Reflection

He squeezed his eyes.

Was reflecting for a long time

wholly tangled

by the running…

pare a fi o paginǎ albǎ niarne*

o  pot umple cu toate cuvintele pe care le aud în mine

gândurile-mi aleargǎ prin vene

cum alearga odatǎ adevǎrul prin gând

dacǎ mai pipǎi vreo iluzie

cu siguranțǎ e învelitǎ în fosfor

luminându-mi întunericul

ca un psalm închinat…

singurul poet desăvârşit

Dumnezeu

care a creat lumea

fiindcă iubea prea mult

poezia

umblă şi prin aripa mea

hoardele curcubeului

aşa ca o margine de cântec

ca o tuşă de infinit

însă mă tem Doamne

că ai să treci cândva

pe lângă mine

şi n-am să-ţi sărut la vreme

vântul cu poeme

cuvântul