când facem dragoste cu televizorul pornit

[Ariana Zburlea]

fiecare sărut e calculat pe secundar
unul tu, unul eu.
pijamalele noastre, așa de pure
că tușim de la atâta detergent
liniștea lumii ne înfundă urechile
pescărușii se-aud ca niște unde radio slabe

suntem două blocuri șterse
pe care se proiectează neoanele
până și ziua, odată cu soarele
ne leagă o singură sârmă de rufe
eu le întind uscate, tu arunci găleți de apă
și uneori, ne învie câte un cutremur
care pare să ne apropie un pic mai mult
și toți oamenii din noi stau pe scări
așteptându-l, că-s amatori de pericol.

închid pleoapele, de frigul razelor
în care plutesc fulgii de praf
de frigul prenumelui tău atât de comun
întârziind orice nuanță de intimitate

la știri, o crimă pasională.
o tânără a fost găsită într-un lac de sânge uscat

noi suntem norocoși
că nu ne-am tăia reciproc
nici măcar unghiile

[Chris]

am vazut fulgii de praf cum plutesc in lumina.

frumos!

[Grig Salvan]

Deși poezia cotidianului urban nu face parte din preferințele mele lirice, lectura e una interesantă prin tonul simplu și direct, prin limbajul uzual necenzurat.

[Mihaela Popa]

interesantă,  poate puțin forțată, mi-a plăcut

[bolache alexandru]

O poezie modernă, ca un jurnal cumpărat de la chioșcul din colț.  Superbă!

[Ada Nemescu]

Un titlu condamnat să șocheze.

Apoi, cotidianul fără cortină, fără perdele, nud.

aDa

[Ariana Zburlea]

@gina zaharia, @Monica Pester, @Mihai Katin,

vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele calde și mă bucur că ați rezonat cu textul meu.

[Mihai Katin]

poemul  este  o  continuare  fireasca  a titlului,este  aceeasi  sete nevindecata  dar  in acelasi   timp  vindicativa   de neorealism  cautat   asiduu  de  Ariana  sau  de Petrut  Dan  in  fulminantele  sale  poeme...de aici  nu  pot  decat  sa  adaug   o  imensa  bucurie  de a citi  ,de a simti   lirica   de o  asemenea  calitate   si   ca  un adagio  sonor...

Lover man ...Metallica

https://www.youtube.com/watch?v=uYEOD0ac47U&pp=ygUabWV0YWxsaWNh...

[Monica Pester]

Tristețe, în fuga cotidianului, nu-ți scoate ochii, nu-ți scrijelește pielea.

Doar te apasă. Din interior nu vrea să iasă, iar de afară nu mai are loc să intre. Cubul magic al tristeții.

Ariana,

[gina zaharia]

Când poezezi de-ale cotidianului:)))

Văd singurătatea răsfățându-se în fotoliu (îi plac bârfele, ori... noile evenimente). Lângă ea, o altă singurătate robotește ceva. Nu pare interesant (ce robotește singurătatea a doua zic:))) ), s-au mai văzut de-asta. 

Vin și eu într-un colț de suflet, eu, cititorul. Fac ochii mari. Parcă aș întreba: mereu când apare cutremurul acela, chiar „toți oamenii din noi stau pe scări/așteptându-l, că-s amatori de pericol”? Îmi răspund singură: sigur, sigur!

Îmi trag un scaun și te ascult. La televizorul vieții. Ești minunată!

Îmi place poezia ta. Mult!