dragostea ta

a tras ultimul glonț.

curajoasă

a mers până la capăt

rămas bun

rămân doar cu mine

adierea parfumului tău

va mai sta…

dintre toate visurile

din seara aceea

n-a mai rămas nimic

în cameră fumul îl tai cu cuţitul

iar pe o masă de gheaţă

tronează regal

o vază cu flori

într-un colţ lângă sobă

în acvariul uriaș

peştii se feresc

de un şarpe bătrân

eva priveşte melancolică un ierbar

la o frunză priveşte

şi…

 



eu nu ştiu să te ating

râzi

palmelor mele bătătorite

le este încă frică

de nurii tăi evanghelici

sfântă femeie magdalenă

(şi apoi chiar

nu cred în căldura lor virgină)



nici să te sărut prea grozav nu ştiu

îmi spui oarecum tristă

buzele mi-au rămas înţepenite

stângace

stinghere

de atâta strigăt în van



desigur iubito că tu

ţi-ai dori mai mult

să te răstignesc poate

nu doar pe inima mea…

Prinşi între mândrie şi uimire

prezentul şi viitorul se înfăţişau

înghiţind timpul.

Îşi ridicau greul trup de piatră

fugind târând îngrijoraţi picioarele,

cuprinşi de panică, cu capul în jos.

Se simţeau mai aproape

de vârtejul creat…

Cu faţa

suptă şi tristă,

scăldat de valuri

de repulsie,

fu cuprins

de ameţeală.…

ÎMPĂRTĂȘANIE

* Maiei *

beat de singurătate despărțeai flăcări linia vieții

să prindă doar spuma din ruguri   

însetai la toate răscrucile

nici un zenit nu prindea podul palmei răzvrătit de câtă beznă

înghițea zilnic foamea ta vorace nu-ți păsa împlântai steaguri de…

Nimfa florilor

Spirala de emoţii

Te-ameţește pe furiş,

În timp ce frunzele

Te-mbrăţişează-n lumină.

Urci pe tulpina

Înflorită de muguri,

Din nucleul pastrării,

În polenul uitării.

Şi dansezi în ritmul

Petalelor mii,

Imitând mișcarile

Florilor de plumeria.

sclipirea privilor nocturne

deschid porţile iubirii

ferecate

atâta vreme

de iedera amăgirii...

lipesc petalele

calde

ce dau viaţa

mugurilor inflăcăraţi

de gânduri fierbinţi,

ce-alină

două vieţi plăpânde

în dragoste nocturnă...

și poartă-n lună plină

sclipiri de stele mici

văzute în cristale

brodate-n diamante

și stoarse de tristeţe

Eu n-am să-ţi cer iertare niciodată

şi nici pe tine nu te las s-o faci,

chiar de rămâne lumea-ndoliată

nu încerca tristeţea ei s-o placi.

N-a fost iubire-ntre pământ şi stele

chiar dacă cerul multe-a dăruit,

nebunilor care priveau spre ele

când visul le-a rămas neîmplinit.

Am fost şi noi ostatici prin iubire

fără să ştim că totul e-n zadar,

când vulturii te duc spre nemurire

trecând în zbor de-al gandului…

De-ai fi ramas cu mine când au plecat cocorii,

Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară,

O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii

Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară.

Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor

Vindecător de mana durerilor  din tine,

Pe corzile bolnave din sufletul algor

Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.

Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor,

Ai fi cântat din nou cu…

Iubito acum totul e atât de minunat

Încât îmi vine să-ți sărut tălpile

Ca pe niște icoane să le sărut

și totuși vine o clipă

când îmi vine să plâng

ca un copil

îmi vine să plâng uneori

chiar și atunci când ești lângă mine

și mi-e dor de tine

și te simt prea aproape

și atunci de mine mi-e dor

dar nu mai sunt al meu

și atunci clipele petrecute împreună

devin sărbători sfinte

într-un calendar…

în flăcări ard mă sting pe o tarabă

declar sentențios că sunt provincial

în mâini îmi cresc fântâni secate-n grabă

și mă îngroapă lent nisipul selenar

nobile păsări lanțuri îmi dezleaga

eu vreau să fug dar pleoape mă închid

vin șerpi atrofiați care mă roagă

în hora poeziei să mă prind

izvorul nesecat nu mă dezminte

dar adevărul vine ca un foc arid

bazaltul dansează fantomatic în morminte

și-n vechi…

Ar trebui sã mor din iubire

sau sã nu mai mor deloc…

ca sã consum atâta zbatere,

atâta verde cuvânt nerostit,

atâta mângâiere împrãştiatã aiurea,

cu duioşie candidã şi umilã,

Ce ar trebui sã mai fac

sã se vadã adierea ce uneori este

taifun neştiut de senzualã iubire

presãratã în brazdã candidã de

iarbã cositã sub rouã?

Cum ar trebui sã te întreb

de ce plânge dimineaţa la geam

când perdeaua este trasã şi nu simt

nici o tresãrire a…

Cine mi-a spânzurat cuvintele

cu capul în jos

de lobul urechii

crezând ca nu le mai vãd,

acolo unde numai respiraţia ta

mã mai poate impresiona

şi le-a aruncat în golul dintre

gesturi

sinucidere sau renuntare

nu poţi sã recuperezi conturul meu

decolorat şi pierdut printre gâduri

dar poţi adauga melodia ce saltã veselã

în colţul gurii

aşteptând semnul tãu

cuvintele toate aliniate

bat pasul pe loc ca sã poti

întoarce…

Auzea de la distanţă

zumzet de voci.

Suflete condamnate, ghemuite,

aşezate într-un colţ

păstrau un aer  răcoros.…

Îşi simţea

dinţii clănţănind.

Prins în trecerea

dintre vis şi realitate

cu ochii scufundaţi în orbite,…

e mult

de când palmele tale mi-au deschis uṣa

sӑ-ți intru în inimă

iar ochii mi-au arӑtat orizontul încӑ neexplorat

sau când  mi-au atins linia vieții

rostogolindu-ne peste vise

petale înrourate cu arome de mirt

ṣi nu-mӑ-uita

știai

când m-au prins în zbor…

aș fi vrut să descânt ceva

o poveste împăturită

în multe zerouri

(să atârne cât mai mult la culori)…

tu ştii că inima mea e rotundă…

Ssst ! Petru se odihneşte puţin.

Stau la marea poartă

încolonaţi

nenăscuţii încă

şi cei care nu se vor naşte niciodată

nu e timpul lor

sau nu va fi niciodată

îşi aşteaptă răbdători numele

care le este scris în Carte

până atunci sunt doar nenumiţi

aşteptând încolonaţi

un nume

noi suntem dincoace

ne-am născut demult

ne merităm numele

ne-a fost cioplit în oase

cod genetic purtat ca o cruce

de-a lungul…