amforă ciobită

[bolache alexandru]

în flăcări ard mă sting pe o tarabă

declar sentențios că sunt provincial

în mâini îmi cresc fântâni secate-n grabă

și mă îngroapă lent nisipul selenar

 

nobile păsări lanțuri îmi dezleaga

eu vreau să fug dar pleoape mă închid

vin șerpi atrofiați care mă roagă

în hora poeziei să mă prind

 

izvorul nesecat nu mă dezminte

dar adevărul vine ca un foc arid

bazaltul dansează fantomatic în morminte

și-n vechi canoane nu mă mai închid

 

nu mă reneg rămân doar o fântână

și tot mai sper s-apuc să te sărut

tu amforă ciobită amăgire

și laptele să-l iau de la-nceput

[Chris]

Are farmec chiar şi ciobită:)))

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Chiar dacă are ruperi de ritm, nu deranjează, există un ritm interior care te vrăjește. Metaforele și mesajul sunt evidente. „Închid” se repetă, s-ar putea repara.

M-am prins și eu în horă (a poeziei).

drag,

[gina zaharia]

Amfora în care ai strâns versuri frumoase.

[Gabriela Grădinariu]

 Frumoasă versificare  a năzuinței!

[Ion Lazăr da Coza]

Interesantă poezie! „Păcătuiește” prin ruperi de ritm, însă.

și laptele să-l iau de la-nceput E vorba de laptele matern, de o renaștere/renăscare?

da Coza

[Sofia Sincă]

Povestea romantică a amforei, un vas adorat şi de zei, cu forme sublime, scrisă în versuri foarte frumoase, personificată, adorată de poeţi.

Versurile au sensibilitate şi frumos, dar au şi mici incoveniente: vin șerpii- pică mai bine pentru ritm, nearticulat, vin şerpi; al treilea vers din strofa trei este prea lung. Raportată la poezia clasică, are variaţie de ritm: 10, 11, 12, 15 silabe. Prozodia poeziei clasice prevede diferenţă doare de 1-2 silabe.

Şi totuşi am citit cu deosebită plăcere!

Sofy