a lu’ Ghiștină

începuse în Brașov

școala profesională

din scrisorile din urmă…

Mi-am aprins o ţigară…

Privesc rotocoale de fum cum se înalţă.

Mă gândesc la simplul „ te rog ”

Şi mă rog

Ţintuit în genunchi

Cu palmele-mpreunate… s-adorm.

tu ştii

că şoaptele-ţi languroase

picurate chinezesc

pe creierul meu neaerisit

rezonate artistic

cu cel mai altruist decolteu

au efect garantat de viagra-instant

mă şantajezi profesionist

cu povestea genunchilor tăi

lipiţi de singurătate

de tristeţe

rotunzi ca două luni pline

virgine

mă rogi

nerefuzabil

unduindu-te sistematic

pe pianul…

Plâng Doamne ochii mei de sete
cum de nu i-a ars atâta frumuseţe

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Din adânc îmi răsari în culori legendare,

Deseori te confund c-un haiduc de ninsoare;

Stai de veghe cu pajuri în hohot de farse

Şi-mi aprinzi manuscrise din aripi…

mă aplecam încet
atât de încet încât iarba
nu-mi simțea umbra
agățată de amurg
o parte vultur
o altă parte sărut
într-un cuibar vinovat
egoismul din noi flutura
o batistă albă absurd
doar un fluture indiferent
invita o păpădie la dans
un doi trei
un doi trei...

între liniştea lucrurilor
şi aburii ploii
stă mărturia a tot ceea
ce nu poţi să atingi

şi totuşi în intimitatea lor
toate lucrurile respiră

calu’-i cal

îi pui nu-i pui căpăstru

din piele țintat cu bumbi de alamă

are prestanță…

Angoase, temeri fel de fel,

Mă stăpânesc în toamna rece,

Mă simt precum un menestrel

Ce-n alte lumi ar vrea să plece.…

despre strada mea fără gropi vă spuneam

despre terenul neted despre verticalitatea

pomilor tăiaţi ca să nu ne cadă în cap

despre piatra care a fost luată de pe suflete şi

turnată pentru întărirea rădăcinilor noastre

dar omisesem omul de frig să-i zic omul vremii

doar pentru a mă referi la cât de bine arată ea acum

doar pentru a scoate din stradă bucuria

că n-am plătit-o ca pe o târfă

noi şi bărbaţii noştri mai ales

aşa cum m-au…

Sub ochii mei ce înăuntru plâng

de timpul tău trecând în timpul meu,

tăcerile plecării însângerând un zbor

prin frigul aburind de-atâta dor,

împărţind cu zborul lumea noastră,

se vede strălucind lumina albastră –

o treaptă-n urcuşul tău spre soare.

Iată îmi bate noiembrie în geamul

aburit de emoția aștepării unui gând

imperfect, izbit în curbura

calmă, ce a fixat începutul.

Se sparge privirea pe conturul fierbinte,

la limita atingerii cu dorința

unui vis perfect.

Apropie-mă, parfumul recunoscut

învăluie și sparge orice rezistență,…

ai înțeles bine cum stă treaba

cu ipotezele

aliniate pe spatele iubirii,

totuși dacă am trăi doar între bare

codul identității noastre n-ar mai spune nimic,

numeric ne-ar sta bine între statistici

cât la sută din mine locuiește în tine

cât la mie din dragostea ta adoarme în versul meu,

ești detaliul care dă peste cap noaptea…

Să m-aștepți că vin diseară, poate voi sosi la zece.

Tu, să nu mă uiți pe-afară. Știi? Mi-e anotimpul rece.

Bate vântul dinspre frunze cu regretele prin gânduri;

Poate vrerea unei muze, ne mai las-odată singuri…



Din galopul ofilirii îți mai scriu pe brazi cu verde

Despre tainele nuntirii, despre-un nevăzut ce vede.

Îți mai scriu cu depărtarea despre-o clipă ce ne-așteaptă

Pe un țărm, când caldă-i marea și e loc sortit în șoaptă. …

Un înger a cântat

bulbi de lumină

departe

în mâine

greu destin

muguri de luceferi

în pupilă învățătorul

scanează viitorul

cu rugăciuni

trece vremea

împletită

spic de grâu

un leu

din ăsta nou

nu paraleu

dresat

plânge la porțile europei

hai la circ

de halloween

să…

aici

noaptea e o invazie de licurici

luminând în întuneric imagini invizibile

ar trebui să nu mă tem

renunțând să mai iubesc

ochii ce strălucesc în noapte albastru

nu mi-aș ierta niciodată

când disting aura în păru-i despletit al lunii

să nu iau în seamă sfinxul așezat…

       Versuri de dincolo

                           Prietenei mele de suflet SOFIA SINCĂ!

Dacă m-ai preţuit cu-adevărat

indiferent ce vârstă am avut,

îmi iartă trupul care a plecat

pe-un drum rămas necunoscut.

Aşa a fost să fie-n ceas târziu

când sufletul în casă l-am lăsat,

şi-a trebuit să mor fără să ştiu

că vieţii-i sunt dator cu un oftat.

Mi-ai pus atâtea lacrimi…

Oricâte stele ard în înălţime ,

Oricâte valuri se adună-n zare ,

A lor tărie şi a lor mulţime ,

Nu pot făptura mea să o-nfioare .

Imensul cer şi apele fugare

Departe sunt şi fi-vor mai departe

Tu îmi alungi tristeţile deşarte .

O frunză cade, peste creştet, moale

De vânt purtată ca o nostalgie

O prind cu mâna, o azvârl în cale

Şi ţipă frunza galben aurie.

Să nu mă laşi oricât de greu părea-va

Un anotimp cu ramuri desfrunzite

Cu…

chemarea frunzelor, auzi?

vântul le destramă cuvintele

şi ele curg 

în singuratarea zării



ploi inundă veri

amintirea muşcă cu dinții toamnei

ruginiul inimii, e frig

lumina ochilor coboară în adâncul privirii



plec aşteptând

nesperat anotimp e gândul

respiră căldura inimii

din târziul rămas fără timp



ascult, desfrunzite şoapte

se sting în privirea lunii

rânduri de…