sufletul meu e prea plâns şi se târăşte în zbor 

nu ştie nimeni cât dori 

şi cât mă doare 

sunt pasărea legată cu-n lanţ de picior 

care, şi-aşa, ar vrea să mai zboare 

într-o zi când m-am surprins 

şi pe mine ...murind/muream 

de dragoste pentru tine, 

tu…

în toamnă a murit soarele
sub un munte de iubiri
şi-a desluşit drumul
între două cuvinte
rostite adânc cu privirea înfiptă
în  timp
o pasăre cu trup de lumină
cu care ai muşcat uitarea
luându-i buzele la cercetat
ca un copil un măr roşu

în ghiozdan

Cresc macii mei de toamnă, în ruine.

Din când în când, se-ntorc în calendar

Și-mi fac, în dimineața dinspre tine,

Din lemnul meu de suflet, un stejar.

Cu liniștea învață să danseze

Vântul de stepă și feciorii lui,

Un cântec  în acorduri vieneze

S-a înecat cu vise amărui.

Se zbat oglinzi în cuiburi de lumină,

Cărbunilor le-ai dăruit un foc,

Aprinzi păduri și le aștepți la cină,

Apoi le spui că n-au…

 Aș putea să mă arunc în coaja subțire a timpului cu capul înainte,

 Să nu mai conteze cine ești tu, cine ți-a fost ea, cine mi-a fost el,

 Și strigându-mă în tainul orelor, să mă descui din trup  și să adulmec zarea.

 Aș putea să nu mai alerg înaintea furtunii, cu umerii aduși a neputință,

 Ci să-ntregesc crupa albastrului din mine cu puțină atenție și puțină dezordine.

 Să las pescărușii dorinței să-și desfacă aripile spre nicăieri

 Și vinul roșu…

Ascultă iubite

suspină cerul

prin fluierele frunzelor

lupoaică albă luna sângerează

pe cuşma neagră a nopţii

tu aşează-ţi visul

în braţele femeii din inima mea

veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale

descalţă-te şi păşeşte încet,

să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori

ascultă armonica vibrare

roteşte-n cercuri lumina

să nască muzica cerului

ascultă iubite

iubirea îşi picură surâsul

pe…

Floare de noroc

                                                                                 (dedicat Mihaelei Suciu, de ziua ei)   

Picură frunza, fulguie-a toamnă

Iar ochii tăi verzi s-au întristat.

Caut doar păsări, în zări albe,…

Ca să fii fericit,

uită-mă!

aşa cum copacul uită frunza ce l-a învelit,

umbrit

alintat,

descântat

şi ea,

cu obrajii palizi,

fără  să se uite înapoi,

pleacă

spre pământul din care vor ţâşni,

în primăvara ta,

muguri altoi.

Scrisoare toamnei

Îți scriu ție toamnă, frumoasă prințesă

Cu trenă de aur și falduri prea lungi

Veșmântul de frunze ne ții parcă-n lesă

Dar stoluri de berze spre zări ne alungi.

Mă tem să nu-ți supăr această uimire

Cum dai vieții mele luciri de samur

Iar dorul mi-l mistui sub ploi a neștire

În casa de gânduri cu solzi de ceamur.

Și tot cu uimire o să-ntreb mai mereu

Pe-un talant de…

simt carnea crudă,

sângele care devine crima și pedeapsa robilor,

încheieturile, buzele,

pleoapa sub care adorm castanii...

simt pașii ce te aduc sub măr

și mușc,

atât de adânc încât se deschide pământul...

aleg!...

și carnea ți-e dulce

și sânii ți-s cruzi

și sub sprâncene,

palizi, se încheagă…

gânduri prinse

într-un cortegiu tragic

mustesc rana sub paşi

umezesc ţărână cu fiecare minciună

pe care mi-o spui

în absenţa ta

rămân închipuire de aripi

 să nu ghiceşti

 ce este dincolo de zâmbet

să nu-mi tulburi amăgirea…

cu frigul în oase

mama

toacă mărunt cuvintele

pentru o salată cu gânduri şi frici

fiul împletește vise printre stâncile mării

hrănită cu amiaza aşteptărilor

tristă precum toamna

mama lasă în cameră

glasul rece al ploii

orologiul semnelor mute

copiază tabloul de familie

tata răzbate

prin desişul grijilor

veteran al răbdării

joacă

șah cu timpul

câștigă

respiraţiile aspre

ale mamei exigentă

cu aerul…

O furnicuţă din Ardeal,

Pierdută de-ale ei surate,

Când coborau de pe un deal,

Cărând un sâmbure în spate,

Îmbujorată de efort

Şi cu răbdarea „şifonată”,

Pătrunse fără paşaport

Pe lângă-o poartă de poiată.

Un cocoşel mai nevricos

O-ntâmpină c-o mutră rece

Sub penele-i de abanos,

Şi-o invită grăbit să plece:

- N-ai ce să te perinzi pe-aici,

În ăst locaş de lume…

Acestor săbii mute, răsucindu-se în

carnea timpului nostru le-am ascuțit

tăișul

în podul palmelor lunii și le-am

auzit cum pătrundeau în grinda

cerului.

Mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam

în gânduri încrezătoare că-s doar eu

în lumea ta.

Mi-au despicat firul în patru, înainte sau

după tine și tot lor le datorez

aceste răni de pe retină

și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este…

am pus
stop
uitării
să strâng  cuvintele
cu avalanşa secundelor să-mi înfășor
trupul
  să fiu gazdă bună  iernii
ce-mi pătrunde oasele
ziua de mâine își face cuib
pe ramul înverzit

sculptez un poem

iubito

între aceste apocalipse

de suflet

Și...

Și pe unde nu m-a dus mai mult ea, viața

Mai prins între fiare... ca la eșafod

Și ce simplu va fi mâine! Nu doar ceața,

S-ar lăsa surprinsă cu luna-n năvod.

Răscolind iubiri mai vechi, azi mi-e totuna

Dacă va fi scoasă în țăndări la mal.

Numai corăbii, din greu, trec întruna

Pe sub poduri le văd împinse pe val.

Cu torța mereu în mâini, mai cred ursită,

Că-n toți anii ai tras…