Sunt o frunză scăpată
printre degetele toamnei,
îmi ciobesc aripile ruginii
și acopăr cu umbra mea
rana pământului.
scriu un post-scriptum verii,
ar fi trebuit să mă aștepte
cu un surâs blând
pe banca înserării.
soarele obosit urcă
și coboară panta timpului
cu eternitatea în spate,
îi fac semn să se oprească
la ora când dorul mi-e copt.
în miezul lui îmi așez neuitarea.
sub călcâie îmi așterne covorul roșu
să pot trece toate visurile
într-un adagio dezmierdat de cocori.
copacii rămași văduvi
și-au tuns pletele,
și umblă goi
după ce au fost ispitiți de-un șarpe,
păsări îi sărută de noapte bună
pe fruntea palidă.
Mamă, schimbă decorul acestui anotimp
c-un zâmbet,
să mă îndrept spre viață.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru semnul de lectură, d-le Titi Nechita!
Mulțumesc pentru aprecierea versurilor, Nikol!
Da, așa e, Sofy. Mulțumesc pentru popasul în anotimpul meu.
Da Coza, am văzut că se practică acest stil, fără majuscule... E mai bine dacă nu mai pun niciun semn de punctuație?
Mulțumesc pentru lectură și remarci.
Da, am corectat! Mulțumesc pentru lectură, d-le J' Arrive!
Mulțumesc frumos pentru popas, Valeria!
Vasilisia, mulțumesc pentru semnul de lectură.
Semn de lectură cu frumoase trăiri!
De toamnă pe interior și pe exterior.
Stilul tău, nu cred că e cazul să mai spun și altele...
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE