Aceste săbii mute

[Camelia Florescu]

Acestor săbii mute, răsucindu-se în

carnea timpului nostru le-am ascuțit

tăișul

în podul palmelor lunii și le-am

auzit cum pătrundeau în grinda

cerului.

Mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam

în gânduri încrezătoare că-s doar eu

în lumea ta.

Mi-au despicat firul în patru, înainte sau

după tine și tot lor le datorez

aceste răni de pe retină

și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este timp

poate

pentru iubire dar este întotdeauna

timp pentru

cântecul păsării spin pentru „de ce” și

„ce-ar fi fost dacă”… pentru a răvăși

cetățile de flori de „nu-mă-uita”,

Ridicate de noi cândva, sub ore învelite

în  tulburătoare dorință.

Cu cât pășesc mai adânc

în hățișul din mine,

Cu atât îmi doresc să nu mai vii

niciodată înapoi

Și-acestor săbii mute,

răsucindu-se

în sângele cald al iertării

Să nu le las loc să lovească

din nou în anii mei, 

În ferestrele

sufletului meu,

În notele

cântecului acesta neînceput,

 În mine. 

[Camelia Florescu]

Mulțumesc mult Mihaela Popa. Sper să fie mai bine acum.

[Mihaela Popa]

citind cum a sintetizat domnul da Coza mesajul devine lizibil

cu prietenie,

Mihaela

[Camelia Florescu]

Mulțumesc tuturor pentru lectură și aplecare asupra poeziei mele.Mă înclin.

[Camelia Florescu]

Mulțumesc mult dl Ioan Lazăr da Coza. Sincer, niciodată nu m-am gândit să frâng astfel versul. Dar de aceea sunt aici, să învăț. Învățăcel mă numesc...Sincere mulțumiri.

[Agafia Drăgan]

Imi place mesajul , l-as dori si eu ceva mai concentrat, sa nu primesc totul, posibilitatea cititorului de a-l intregi prin forta imaginatiei si simtirii lui, aduce un plus poeziei.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Cum am mai spus, diamantul, ca să strălucească, are nevoie de multă șlefuire.

Drag!

[Ion Lazăr da Coza]

Senzația de stufos, de epic etc. o dă și faptul că tu îți duci versul până la capăt. Frânge-l acolo unde cititorul se așteaptă mai puțin. Versul liber ne dă voie/ne obligă, chiar, la acest artificiu! De ex:

 Acestor săbii mute, răsucindu-se în carnea timpului nostru

 Le-am ascuțit tăișul în podul palmelor lunii 

 Și le-am auzit cum pătrundeau în grinda  cerului.

 Ele mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam în gânduri 

 Încrezătoare că-s doar eu în lumea ta.

 Ele mi-au despicat firul în patru, înainte sau după tine

 Și tot lor le datorez aceste răni de pe retină și trup.

 Aceste săbii mute știu că nu mai este timp poate pentru iubire

 Dar este întotdeauna timp pentru cântecul păsării spin

 Pentru “de ce” și “ce-ar fi fost daca”…

 Pentru a răvași cetățile de flori de “nu mă uita”,

===============================================

Acestor săbii mute, răsucindu-se în

carnea timpului nostru le-am ascuțit

tăișul

în podul palmelor lunii și le-am

auzit cum pătrundeau în grinda

cerului.

Mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam

în gânduri încrezătoare că-s doar eu

în lumea ta.

Mi-au despicat firul în patru, înainte sau

după tine și tot lor le datorez

aceste răni de pe retină

și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este timp

poate

pentru iubire dar este întotdeauna

timp pentru

cântecul păsării spin pentru „de ce” și

„ce-ar fi fost dacă”… pentru a răvăși

cetățile de flori de „nu-mă-uita”,

[...]

Drag,

da Coza

[Camelia Florescu]

Mulțumesc mult Sofy, întotdeauna apreciez trecerea și lecturarea ta, dar mai ales sfaturile. Toate cele bune !

[Sofia Sincă]

Un text epico-liric, mai mult epic. Lirica constă în metaforă, mai mult o alegorie... Plăcut la lecturat, însă prea stufos pentru a fi poezie.

Dacă te-ai eliberat de angoase în acest fel e bine.

Sofi

[Camelia Florescu]

Mulțumesc frumos de lecturare și vizită. Apreciez mult.Seară frumoasă!