Furnica şi cocoşul (fabulă)

[Camelia Ardelean]

O furnicuţă din Ardeal,

Pierdută de-ale ei surate,

Când coborau de pe un deal,

Cărând un sâmbure în spate,

 

Îmbujorată de efort

Şi cu răbdarea „şifonată”,

Pătrunse fără paşaport

Pe lângă-o poartă de poiată.

 

Un cocoşel mai nevricos

O-ntâmpină c-o mutră rece

Sub penele-i de abanos,

Şi-o invită grăbit să plece:

 

- N-ai ce să te perinzi pe-aici,

În ăst locaş de lume bună;

Găseşte-ţi casă de chirpici,

Că eşti, parol, inoportună!

 

Înscrisuri ioc, de bani nu zic,

Nu-s obligat să fiu amabil,

Că nici măcar nu ţi-s amic;

De rostul tău nu-s responsabil!

 

- Puteai să fii mai cavaler,

Nu un mojic, cumetre dragă!

Te lăfăi ici ca un boier,

Iar eu aproape-s fără vlagă!

 

N-ai nicio milă de creştin,

Degeaba-ţi etalezi cu fală,

În adăpostul arhiplin,

Îmbrăcămintea cea de gală!

 

Te ploconeşti l-al tău stăpân,

Să-ţi dea o porţie de hrană,

Pe când eu slobodă rămân

Şi mie însămi suverană.

 

- Ia fii atentă cum vorbeşti,

Caricatură de insectă,

Nu am nevoie de poveşti,

De la o gâză imperfectă!

 

Sunt posesorul absolut

De orătănii, în ogradă;

Am multe treburi de făcut,

Nu-i vreme de şezut la sfadă!

 

Te crezi cumva de rangul meu?

Eşti doar o slugă amărâtă!

Nu te-aş lăsa nici în antreu,

Fi’ndcă eşti cârnă şi urâtă!

Îi ripostă contrariat

Şi fără veste împănatul,

Plimbându-se ca apucat,

Subit, de-a lungul şi de-a latul.

 

Pe când se ciondăneau aşa,

Stăpânul se ivi pe uşă,

Ţinând cuţitul la curea

Şi-n mâna stângă-o găletuşă.

 

Roti privirea peste tot,

Cu o expresie botoasă,

Apoi se dete lângă-un ciot,

În dreptul gurii c-o grimasă:

 

„Cocoşul ăsta e moşneag,

Îl am de-un an şi înc-o vară;

Din fericire nu-i beteag,

Mi-ar fi de haznă în cămară.”

 

Şi după ce se chibzui

De care parte să-l apuce,

Îndată îl abţigui,

Pe tăietorul din răscruce.

 

Cine se crede, făr’ motiv,

În curtea altuia, patronul,

Îşi poate pierde abuziv

Şi căpăţâna, nu doar  „tronul”!

[giurgiu maria]

Frumos! Are sare și piper fabula și apreciez  mult temeritatea și curajul furnicii! Multă prețuire!

[Camelia Ardelean]

Mihaela Suciu, doamna Agafia, Vasile Burduşa: mulţumesc că aţi păşit în poveste alături de mine şi de personajele mele! :-) Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Alex, nicio problemă, băgăm foarfeca şi tăiem! :-)) Sau mai bine nu, că se strică povestioara şi n-am vrea să nedreptăţim furnicuţa sau cocoşelul (că şi aşa rămâne fără cap, săracul)! :-) Fabula nu are neapărat o limită în ce priveşte lungimea; fiind o poveste, ea ţine până când personajele şi-au spus "rolul", iar concluzia se naşte de la sine! Eu sper că te-a amuzat! Mulţumesc de popas şi lectură! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

:-)))) Doamna Lisia, ador când cititorul îşi dă frâu liber imaginaţiei în faţa unei lecturi şi vede ceea ce îşi doreşte sau îi şopteşte inspiraţia de moment! Aşa şi trebuie să fie, de altfel! Furnicuţa este întâmplător din Ardeal (nu neapărat din Deva), fiindcă mi s-a "părut" că dă bine cu "deal", iar cocoşelul poate fi din orice poiată îşi doreşte cititorul! :-)  Mă bucur că aţi rezonat cu povestea şi vă mulţumesc de semnul lăsat! Preţuire,

[Camelia Ardelean]

Valerian, cei de pe la noi (copiii) s-au lăsat "păcăliţi" (or fi mai naivi?)! :-) Cel puţin aşa mi s-a "părut", la lansările autorilor la care am participat: nu numai că gustă acest gen de fabule, ci sunt chiar încântaţi de ele, de la cei din clasa I, până la cei din clasa a V-a (şi nu numai)! Percepţiile diferă, nu toţi citesc Nietzsche la 6 ani! :-) Mulţumesc de popas! Amitiee,

[bolache alexandru]

Eu am problemă cu lungimea acestei fabule...

[Vasilisia Lazăr]

Bine, bine, furnicuța bănuiesc că e din Deva, dar cocoșelul? Nu-l pot identifica nicicum. :))))

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, ce să zic..., sunt pentru toţi cei care le "gustă", copii sau adulţi cu suflet de copil (din categoria a doua fac şi eu parte, recunosc)! :-) Vă mulţumesc de popas şi opinia sinceră! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

:-)) Nikol, cocoşul e fudul prin natura lui (e doar "regele" din ogradă), trebuia, până la urmă, să fie "puţin" pedepsit! Dacă îl iertam, nu mai era fabulă, cineva trebuia să "plătească"! :-) Într-adevăr, cred că poeziile pentru copii sunt cel mai greu de scris, fiindcă trebuie să te cobori (cineva spunea, metaforic, să te "ridici") la nivelul lor de percepţie! E o provocare pentru mine şi îmi place la maxim! :-) Mulţumesc mult de lectură şi apreciere! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, doamna Sofy, mă bucur că a creat asupra dvs. efectul pe care îl doream! :-) A (re)început să-mi placă foarte mult acest gen literar, mă deconectează, de aceea m-am gândit că ar fi bine să fie reîmprospătat, readus în atenţia cititorului din zilele noastre! Cu stimă,