am înfipt degetele în nisip
fără să știu ce caut
am scormonit în inima lui
și am rupt fără să vreau
tot ce am atins
"degetele, ah, degetele sunt de vină"
am strigat eu
și munții au răspuns
copacii s-au trezit
cerul a plâns
și din zbor
pasărea m-a privit
doar tu nu ai spus nimic
Adina V.
31.10.2017
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru aprecieri și popas, Ana Câmpeanu, dragă Valeria, Ion Lazăr da Coza :)
Te îmbrățișez, Vasilisia, merg să "ascult" Ecoul tău... :)
Deasemeni, mulțumiri și celor care au lecturat :)
Cu drag!
Mulțumesc, doamnă Sofia, am să țin cont de sfatul dumneavoastră :)
Cu stimă și prietenie! :)
Mulțumesc, domnule J' Arrive! :)
Imagine poetică plăcută!
Frumos, Adina! Am și eu un „Ecou”. :)
Popas plăcut.
da Coza
Un ecou cu parfum de poezie!:)
Drag popasul,
Stările îndrăgostitului, al eului liric, descoperă fragilitatea sentimentului de iubire, dar ce păcat ajunge la a distruge. Un poem cald, fascinant, tare, exploziv.
Însă prima strofă eu aș reface-o, astfel:
înfig degetele în nisip
fără să știu ce caut
scormonesc în inima lui
și rup fără să vreau
tot ce am atins - în acest mod se evită atât de des perfectul compus. În poezie este preferabil prezentul, știindu-se că întotdeauna este vorba de autor. Viața, sentimentele, eul său este în cuvânt, în acțiune. Ecoul va rămâne, însuși poemul. Dar nu este obligatoriu.
Poemul rămâne unul frumos, interesant!
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE