Ninge-a poveste de iarnă, a liniște, chiar a candori.

Largu-i o sferă de barbă, copacii par stele de flori.

Ninge frumos și brumatic chiar și-n nimicul din noi,

Ninge deloc simptomatic, ninge și-n lacrimi la ploi.



Ca o spovadă fecundă, cărările trec așteptând

Înspre chemări de-o secundă, înspre orice sau nicicând.

Ninge frumos până-n gânduri, ninge-n cerneluri la vise-

Urile pier neputânde când porți spre iubire-s deschise.



Hai să avem iarna noastră,…

Adă-mă spre tine, sunt sătul de cale

Și de văi în care e secată apa.

Cerul se-nconvoaie în sclipiri ovale,

Gândul rătăcește căutându-și soarta.



Nu scorni binețe poleind cuvinte,

Nu-ntreba de mine frunza din cărare;

Nu mai vreau iubito ca să-mi vină-n minte

Umbra unor vremuri cu sosiri precare.



Crâșmele tristeții încă mă mai cheamă-

Parcă altă lume îmi deschide vinul;

În beția clipei nu-mi mai este teamă

Că înstrăinarea îmi va…

Plouă apă udă. Unde-i iarna, oare?

Nourește-n gânduri și-i noroi pe cale.



Văd, mereu sunt garduri. Se despart destine;

Unde să te caut, ca să dau de tine?



Nu mai ești aceeași. Și eu sunt departe,

Iarna nevenită lumea ne-o împarte?



Nu există diguri. Revărsăm cuvinte

Peste mari întinderi-morți fără morminte…



Ca o rugăciune-mi este așteptarea;

Unde-i oare țărmul ce-ntâlnește marea?…

E plin de scări ce urcă-n coborâre

și de zboruri târâte pe pământ.

se cată și se râde-n omenire

de nepriceperi, lucruri și cuvânt.



adeseori ne fuge pasu-alături

se rătăcește drumul de sub noi;

dealurile curg mereu spre șesuri

asemenea puhoaielor din ploi.



împlântarea sinelui spre faptă

e un fel de a muri în viață;

deși-s convins că…

Printre picuri mai plouă și cu așteptare

și cu vreme scusă fără de hotare.



parcă ne-a părăsit iarna,

atât de a ciorilor ne croncănește zarea

din toate încheieturile luminii sure.



e atât de nedezlegat labirintul,

încât e greu de priceput spre unde

ar putea fi încotro;

farurile mașinilor, deși luminează,

nu văd.



plopii…

Satul meu, sub dealuri, nici ferestre n-are.

Stă și-așteaptă parcă timpul ce-o să vie;

E cuprins de doruri și bolnav de zare

Și, doar când e praznic simte bucurie.



Satul meu adapă ploile trecute.

Simte-n rădăcină ce n-a fost să fie.

Cimitiru-i cartea semnelor durute,

Iară primăvara, zbor spre poezie.



Satul meu de astăzi nu mă mai încape;

S-au vândut din turlă clopotele care,

Au vestit primejdii, au spălat păcate…

Nu înmulțim, nu împărțim, nu sperăm.

ne vorbim nouă înșine

cu glas încet

printr-o fereastră de timp.



nu supărăm pe cei care au puterea

fiindcă prășesc ura

și sunt răzbunători.



lăsăm la îndemâna îndemânaticilor

tot ce-i de furat

și ne cerem scuze

că ne-am născut pe 'ceste meleaguri…



doar Limbii Române

și celor siliți…

Poate pe la tine a venit iarna

așa cum ar fi trebuit să fie,

pură, caldă și aproape

în jurul bătăilor inimii mele.



poate pe la tine ninge cu puf de îngeri

sau cu pași iuți,

așa cum se întâmpla în adâncul altor ierni.



poate că tu îți mai poți aminti

ceea ce eu nu pot uita

despre dragostea noastră.



poate privirea ta mai vede bucurii

curate

care altădată

ne cutreierau îmbrățișarea.



poate…

Toate mersurile-ncete

Duc înspre iernare pașii;

Clipe, fapte desuete,

Parcă se-nfrățesc cu lașii



Și se pierd în risipire.

O, iubirea mea târzie,

Cum ar fi să-mi dai de știre

Despre sacra poezie,



A clipitelor de gene,

A-nserărilor albastre?

Oare-ajungem a ne teme

Și de dragostele noastre?



Se alunecă-ntâmplarea

Peste pârtiile fecunde,

Bărbi de…

De ce-aș mai fi acuma și cu tine?

De ce-aș mai fi prezent și-aș rezista?

Chiar, nu auzi tăcerile prin vine

Cum bat mereu în loc de-a aștepta?



Se țingălesc biserici de constrângeri,

Cuvântul se cotește iscusit,

Pentru-a se aduna averi din plângeri,

Când viața e o lamă de cuțit.



Parcurg cu dragostea de-ntâiaș dată

Sentimentul merelor gustate.

Deși spre Eve nu-i cale ferată,

Șuierând albastru se mai poate



Zidi pe o…

Drumeți pe căile-nserării

Desperechem prin ger și gânduri

Și scriem doar uitării rânduri

Pe coala rece a uitării.



Abia dacă un semne ne facem

Din răsucirea seac-a orei;

Cu prima raz-a aurorei

Înghețul clipei îl străbatem.



Nedespărțiți cândva de zare,

Azi umplem fără nicio punte

Încețoșeri de creste-n munte

Și-ntinderi ce-au uitat de cale.



Abia dacă ne dăm binețe

Printre cuvintele uitate;

Trăim și știm: nu se…

Scutură din ram albastru

Azi, copacul dezvelit

Și își trece la cadastru

Frig cu viscol răgușit.



Săniile, tăind lumina

Lasă dâre-n bucurii,

Precum trenu-n urmă șina

Pe peroanele pustii.



Se aud colinzi în datini;

Lerul peste veac e Ler

Iară bradul, între cetini,

Ne aduce-n casă cer.



Cozonaci clădiți cu nucă,…

Mă taie niște gânduri imaginare;

incoștientul devine palpabil,

iar aerul are formă.



de câte ori vreau să am aripi,

știu că zborul nu poate fi închis;

pământul nu e decât un zbor

pe o cuprindere nesfârșită.



inspirația și respirația,

mai presus de viețuire,

este arta de care are nevoie sufletul

ca să poate vedea o frântură din cer.



eu pot uita doar înfăptuitul;

imponderabilitatea și neatinsul…

Spune-mi: dimineața, dacă vine-ncet,

Soarele dansează-n ceruri menuet?

Frigul, dacă mușcă, are-un dinte-n plus?

De ce sunt cuvinte fără gând de spus?



Simt, sosit-a iarna până-n traiul meu-

Sapă-n vis tranșee, iar apoi, la greu,

Urcă spre izvoare cu îngheț păgân;

Cântul ce mă-ncearcă, astăzi cui să-l spun?



Eu te-ntreb pe tine… oare mă iubești?

Sau mă știi din rima altora-n povești?

Pot să-ți știu și pasul? Sau mereu voi ști

Cum…

Frunzele bătrâne, înghețul tânăr

și atâtea amintiri de recapitulat,

mă fac să iubesc iarna

de departe, de după ferestre,

lângă focul de taină al înserării.



vântul nu mai numără nimic;

nu mai e timp pentru regrete și flori,

lupii sunt flămânzi

în pădurea singură.



stâncile, ca niște așteptări târzii,

adună cerbii în domitoarele neliniștii,

iar cerul

crapă de frig în stele.



depărtarea dintre noi, iubito,

ia…

Aprindem făclii de speranțe târzii

în fiecare noapte, în fiecare zi.

pe rugu-ntâmplării ard gânduri de dor,

pe drum, rătăcite, speranțele mor.



mai caut căutarea cunoașterii-n doi,

dar ghețuri de-o iarnă se nasc între noi.

troiene de de gânduri pierd urmele-n hău,

când știu că-mi ești departe, iar eu n-am fost al tău.



te mai salut c-o umbră -memorie de asfalt-

când norii gri coboară un cer ce-a fost înalt,

te mai doresc…

Spre sentimentul tău de noapte

Mă mai aștepți? Mă mai îmbii?

Mi-e dor de sfârc și mere coapte

Crescute-n tainele târzii.



Abia ne mai ghicim pe umbră

Pe unde-ar trebui sosit;

Sub brume noaptea este sumbră

Pe drumul veșnic rătăcit.



Va ninge mult peste păcate

Cu puf de aripi îngerești;

Vom constata că nu se poate

Păși, decât prin praf de vești.



Vom ține minte despărțirea

Ca pe-un izvor secătuit

De lumea care…

La Alba Iulia iar s-aude clopot

Și mereu va fi așa din an în an,

Ca un răspuns la acel sacru clocot

Care-a adus acasă neamu-n neam.



Se-nalță tricolorul până-n stele

Când cerul stă a iarnă ca să ningă;

Deși nu-i tot hotarul țării mele,

Speranțe sunt ca harta să-l cuprindă.



Veni-va Nistrul mai spre Prut, încoace,

Căci ne-a ajuns răbdarea-n saturație;

Jupânii lumii n-au cum să se joace

Mereu și iarăși cu aceeași nație!…

Să-mi promiți ce n-ai mai promis

niciunui bărbat până azi:

să îmi promiți că ai să mă-nșeli,

și chiar dacă ți-ar fi interzis,

ai să mă iubești pe șoptite,

așa cum freamătă vântul prin brazi,

pentru că, nu începând cu noi,

lumea e plină de greșeli.



mereu ne vom îmbrăca în haine noi,

când vom fi singuri și nerăbdători;

tu, în pielea ta cu atingeri moi,

eu flămând de fierbințile ninsori…



știu, ai venit spre mine…