Vasile Ionac's Blog (127)

Poveste cuminte

Ninge-a poveste de iarnă, a liniște, chiar a candori.

Largu-i o sferă de barbă, copacii par stele de flori.

Ninge frumos și brumatic chiar și-n nimicul din noi,

Ninge deloc simptomatic, ninge și-n lacrimi la ploi.



Ca o spovadă fecundă, cărările trec așteptând

Înspre chemări de-o secundă, înspre orice sau nicicând.

Ninge frumos până-n gânduri, ninge-n cerneluri la vise-

Urile pier neputânde când porți spre iubire-s deschise.



Hai să avem iarna noastră,…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 25, 2014 la 4:12pm — 3 Comentarii

Târziul

Adă-mă spre tine, sunt sătul de cale

Și de văi în care e secată apa.

Cerul se-nconvoaie în sclipiri ovale,

Gândul rătăcește căutându-și soarta.



Nu scorni binețe poleind cuvinte,

Nu-ntreba de mine frunza din cărare;

Nu mai vreau iubito ca să-mi vină-n minte

Umbra unor vremuri cu sosiri precare.



Crâșmele tristeții încă mă mai cheamă-

Parcă altă lume îmi deschide vinul;

În beția clipei nu-mi mai este teamă

Că înstrăinarea îmi va…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 23, 2014 la 6:31pm — 4 Comentarii

Trepidare



Plouă apă udă. Unde-i iarna, oare?

Nourește-n gânduri și-i noroi pe cale.



Văd, mereu sunt garduri. Se despart destine;

Unde să te caut, ca să dau de tine?



Nu mai ești aceeași. Și eu sunt departe,

Iarna nevenită lumea ne-o împarte?



Nu există diguri. Revărsăm cuvinte

Peste mari întinderi-morți fără morminte…



Ca o rugăciune-mi este așteptarea;

Unde-i oare țărmul ce-ntâlnește marea?…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 21, 2014 la 9:00pm — 6 Comentarii

Lumi fugare

 

E plin de scări ce urcă-n coborâre

și de zboruri târâte pe pământ.

se cată și se râde-n omenire

de nepriceperi, lucruri și cuvânt.



adeseori ne fuge pasu-alături

se rătăcește drumul de sub noi;

dealurile curg mereu spre șesuri

asemenea puhoaielor din ploi.



împlântarea sinelui spre faptă

e un fel de a muri în viață;

deși-s convins că…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 19, 2014 la 11:23am — 5 Comentarii

Gri de zare

 

Printre picuri mai plouă și cu așteptare

și cu vreme scusă fără de hotare.



parcă ne-a părăsit iarna,

atât de a ciorilor ne croncănește zarea

din toate încheieturile luminii sure.



e atât de nedezlegat labirintul,

încât e greu de priceput spre unde

ar putea fi încotro;

farurile mașinilor, deși luminează,

nu văd.



plopii…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 17, 2014 la 10:00am — 4 Comentarii

Satul meu…





Satul meu, sub dealuri, nici ferestre n-are.

Stă și-așteaptă parcă timpul ce-o să vie;

E cuprins de doruri și bolnav de zare

Și, doar când e praznic simte bucurie.



Satul meu adapă ploile trecute.

Simte-n rădăcină ce n-a fost să fie.

Cimitiru-i cartea semnelor durute,

Iară primăvara, zbor spre poezie.



Satul meu de astăzi nu mă mai încape;

S-au vândut din turlă clopotele care,

Au vestit primejdii, au spălat păcate…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 15, 2014 la 5:00pm — 2 Comentarii

Ori, ori, ori

 

Nu înmulțim, nu împărțim, nu sperăm.

ne vorbim nouă înșine

cu glas încet

printr-o fereastră de timp.



nu supărăm pe cei care au puterea

fiindcă prășesc ura

și sunt răzbunători.



lăsăm la îndemâna îndemânaticilor

tot ce-i de furat

și ne cerem scuze

că ne-am născut pe 'ceste meleaguri…



doar Limbii Române

și celor siliți…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 11, 2014 la 12:43pm — 4 Comentarii

Poate...

Poate pe la tine a venit iarna

așa cum ar fi trebuit să fie,

pură, caldă și aproape

în jurul bătăilor inimii mele.



poate pe la tine ninge cu puf de îngeri

sau cu pași iuți,

așa cum se întâmpla în adâncul altor ierni.



poate că tu îți mai poți aminti

ceea ce eu nu pot uita

despre dragostea noastră.



poate privirea ta mai vede bucurii

curate

care altădată

ne cutreierau îmbrățișarea.



poate…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Ianuarie 4, 2014 la 10:00pm — 7 Comentarii

Întârziere



Toate mersurile-ncete

Duc înspre iernare pașii;

Clipe, fapte desuete,

Parcă se-nfrățesc cu lașii



Și se pierd în risipire.

O, iubirea mea târzie,

Cum ar fi să-mi dai de știre

Despre sacra poezie,



A clipitelor de gene,

A-nserărilor albastre?

Oare-ajungem a ne teme

Și de dragostele noastre?



Se alunecă-ntâmplarea

Peste pârtiile fecunde,

Bărbi de…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 29, 2013 la 11:08am — 6 Comentarii

Steaua furată

De ce-aș mai fi acuma și cu tine?

De ce-aș mai fi prezent și-aș rezista?

Chiar, nu auzi tăcerile prin vine

Cum bat mereu în loc de-a aștepta?



Se țingălesc biserici de constrângeri,

Cuvântul se cotește iscusit,

Pentru-a se aduna averi din plângeri,

Când viața e o lamă de cuțit.



Parcurg cu dragostea de-ntâiaș dată

Sentimentul merelor gustate.

Deși spre Eve nu-i cale ferată,

Șuierând albastru se mai poate



Zidi pe o…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 27, 2013 la 9:31am — 5 Comentarii

Colindul meu, a drag şi bucurie

Vă colind de Moș Ajun,

Vă colind cu prietenie:

Să v-aducă Moș Crăciun

Împliniri și bucurie.



Lăsați tinda dinspre rai

Cu ferestrele deschise;

Sub ninsori, pe-ntregul plai

Firul ierbii doarme-n vise.



Din pădure, dintr-o stea,

Se coboară să v-aducă,

Moș Crăciun în sania sa

Darul miezului de nucă.



Vă colind…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 24, 2013 la 5:50pm — 6 Comentarii

Drumuri nepășite

Drumeți pe căile-nserării

Desperechem prin ger și gânduri

Și scriem doar uitării rânduri

Pe coala rece a uitării.



Abia dacă un semne ne facem

Din răsucirea seac-a orei;

Cu prima raz-a aurorei

Înghețul clipei îl străbatem.



Nedespărțiți cândva de zare,

Azi umplem fără nicio punte

Încețoșeri de creste-n munte

Și-ntinderi ce-au uitat de cale.



Abia dacă ne dăm binețe

Printre cuvintele uitate;

Trăim și știm: nu se…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 20, 2013 la 8:31pm — 4 Comentarii

Troiene și drum

 

Scutură din ram albastru

Azi, copacul dezvelit

Și își trece la cadastru

Frig cu viscol răgușit.



Săniile, tăind lumina

Lasă dâre-n bucurii,

Precum trenu-n urmă șina

Pe peroanele pustii.



Se aud colinzi în datini;

Lerul peste veac e Ler

Iară bradul, între cetini,

Ne aduce-n casă cer.



Cozonaci clădiți cu nucă,…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 18, 2013 la 4:30pm — 8 Comentarii

Infinitul nesfârșit

Mă taie niște gânduri imaginare;

incoștientul devine palpabil,

iar aerul are formă.



de câte ori vreau să am aripi,

știu că zborul nu poate fi închis;

pământul nu e decât un zbor

pe o cuprindere nesfârșită.



inspirația și respirația,

mai presus de viețuire,

este arta de care are nevoie sufletul

ca să poate vedea o frântură din cer.



eu pot uita doar înfăptuitul;

imponderabilitatea și neatinsul…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 16, 2013 la 5:31pm — 3 Comentarii

Pe tavan am stele

Spune-mi: dimineața, dacă vine-ncet,

Soarele dansează-n ceruri menuet?

Frigul, dacă mușcă, are-un dinte-n plus?

De ce sunt cuvinte fără gând de spus?



Simt, sosit-a iarna până-n traiul meu-

Sapă-n vis tranșee, iar apoi, la greu,

Urcă spre izvoare cu îngheț păgân;

Cântul ce mă-ncearcă, astăzi cui să-l spun?



Eu te-ntreb pe tine… oare mă iubești?

Sau mă știi din rima altora-n povești?

Pot să-ți știu și pasul? Sau mereu voi ști

Cum…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 10, 2013 la 6:44pm — 7 Comentarii

Ferestre deschise

Frunzele bătrâne, înghețul tânăr

și atâtea amintiri de recapitulat,

mă fac să iubesc iarna

de departe, de după ferestre,

lângă focul de taină al înserării.



vântul nu mai numără nimic;

nu mai e timp pentru regrete și flori,

lupii sunt flămânzi

în pădurea singură.



stâncile, ca niște așteptări târzii,

adună cerbii în domitoarele neliniștii,

iar cerul

crapă de frig în stele.



depărtarea dintre noi, iubito,

ia…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 8, 2013 la 3:13pm — 3 Comentarii

Aprindere tocită

Aprindem făclii de speranțe târzii

în fiecare noapte, în fiecare zi.

pe rugu-ntâmplării ard gânduri de dor,

pe drum, rătăcite, speranțele mor.



mai caut căutarea cunoașterii-n doi,

dar ghețuri de-o iarnă se nasc între noi.

troiene de de gânduri pierd urmele-n hău,

când știu că-mi ești departe, iar eu n-am fost al tău.



te mai salut c-o umbră -memorie de asfalt-

când norii gri coboară un cer ce-a fost înalt,

te mai doresc…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 4, 2013 la 10:00pm — 4 Comentarii

Intrarea-n iarnă

Spre sentimentul tău de noapte

Mă mai aștepți? Mă mai îmbii?

Mi-e dor de sfârc și mere coapte

Crescute-n tainele târzii.



Abia ne mai ghicim pe umbră

Pe unde-ar trebui sosit;

Sub brume noaptea este sumbră

Pe drumul veșnic rătăcit.



Va ninge mult peste păcate

Cu puf de aripi îngerești;

Vom constata că nu se poate

Păși, decât prin praf de vești.



Vom ține minte despărțirea

Ca pe-un izvor secătuit

De lumea care…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 3, 2013 la 6:00pm — 8 Comentarii

1 Decembrie 2013

La Alba Iulia iar s-aude clopot

Și mereu va fi așa din an în an,

Ca un răspuns la acel sacru clocot

Care-a adus acasă neamu-n neam.



Se-nalță tricolorul până-n stele

Când cerul stă a iarnă ca să ningă;

Deși nu-i tot hotarul țării mele,

Speranțe sunt ca harta să-l cuprindă.



Veni-va Nistrul mai spre Prut, încoace,

Căci ne-a ajuns răbdarea-n saturație;

Jupânii lumii n-au cum să se joace

Mereu și iarăși cu aceeași nație!…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Decembrie 1, 2013 la 9:09pm — 8 Comentarii

Fuga spre noi

Să-mi promiți ce n-ai mai promis

niciunui bărbat până azi:

să îmi promiți că ai să mă-nșeli,

și chiar dacă ți-ar fi interzis,

ai să mă iubești pe șoptite,

așa cum freamătă vântul prin brazi,

pentru că, nu începând cu noi,

lumea e plină de greșeli.



mereu ne vom îmbrăca în haine noi,

când vom fi singuri și nerăbdători;

tu, în pielea ta cu atingeri moi,

eu flămând de fierbințile ninsori…



știu, ai venit spre mine…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Noiembrie 29, 2013 la 9:30pm — 6 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E cald și-mbietor la tine-n casă a lui Manuela Munteanu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor