Parcă din noi a izvorât toamna
înspre câmpuri, înspre culoarea frunzelor
și se adăpostește, precum un regret
pe urmele pașilor, în împărăția muzelor.
demult, pe când îmi erai doamna
mai ales a tăcerilor, dar și a spuselor,
visam că într-o zi voi fi poet
și te voi îmbrăca într-o rochie de cer
la amiaza unei veri.
iată-ne, două poveri
pășind aproape încet
prin hașuratul ieri,
spre ruginiul altui mister.
se dezbracă și nucile de verdele cel inutil
și se dau veverițelor, ciorilor
în timp ce, în carnea noastră, tiptil
sosește zbaterea norilor.
cu inima încă-ți mai scriu
din mijlocul ceților care vor sosi:
draga mea, sunt încă viu
și cât port încă inimă, te voi iubi.
Adaugă un comentariu
iată-ne, două poveri/pășind aproape încet...
Foarte frumos! Am citit cu plăcere! :)
Ultimul cavaler ultraromantic, în descătuşarea mistuitoare a declaraţiilor senzuale, nostalgice și tomnatice.
Am citit cu multă plăcere,
Sofy
Mi se făcuse dor de Vasile Ionac, însă acum, aici... slăbuț.
da Coza
...
''cu inima încă-ți mai scriu
din mijlocul ceților care vor sosi:
draga mea, sunt încă viu
și cât port încă inimă, te voi iubi.''
Am citit cu emotie si placere.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE