Timpul fotograf

[Vasile Ionac]

În vraful de fotografii

Găsesc povești întâmplătoare
Cu înserări în plină zi,
Cu zâmbete fremătătoare.

Din rame palide privesc
Chipuri de dor îngălbenite,
Uitări din neamul omenesc,
Renegul clipelor sortite.

Mai caută prin calendar
Câte o veste nemiloasă;
De-atâta scurgere-n zadar,
S-aude-n cer bătut de coasă.

Iubirile ce nu mai sunt
Au ochii limpezi peste vreme
(Și raiul trece pe pământ
Când izvorâm din noi poeme).

Sunt căi uitate în fundal
Pe care n-am umblat cu pașii;
La ce bun vârst-ar fi scandal
Dacă ne-ntineresc urmașii?

Privesc un chip ce-a fost al meu
Și nu las vorbele să-njure;
Între zadar și Dumnezeu,
E loc de-un freamăt de pădure.

[Corina Militaru]

Foarte frumos!

Între zadar și Dumnezeu,
E loc de-un freamăt de pădure.

[Sofia Sincă]

De vorbă cu timpul în vers clasic sau mai bine zis, mustrând cu nostalgie timpul. Știu că te-a preocupat mult această temă a timpului și că i-ai dedicat tomuri întregi de versuri, cu sau fără rimă.

Există un deziderat, fie el și imaginar: nemurirea, eternitatea. Nemurirea este încrederea în bucurie, chiar în amintiri şi în iubiri netrădate.

Am citit cu drag și multă plăcere, versul tău clasic, impecabil!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

La ce bun vârst-ar fi scandal
Dacă ne-ntineresc urmașii?

Cine nu a avut astfel de trăiri, umblând prin vraful de fotografii?

Mulțumiri pentru redarea artistică!

Din păcate, cam rar pe la noi.

da Coza