De-atâta foame îmi e sete iară
De câmpu-n larguri și de iarbă verde.
S-avântă palid Soarele pe-afară
Iar nepăsarea iarăși nu mă vede.
Prin rădăcină seva viață cară,
Căci dragostea în veci nu se va pierde.
E primăvară, iarăși primăvară
Și vin duminici jocul să-l dezmierde.
Adresele de frig se duc departe
Și simt copacii: gleznele-și dezleagă
Spre drumeție, cânt și libertate
Și nu-i lipsește cofei nicio doagă,
Căci la izvoare murmur de departe
Lumini ce cheamă stoluri să ne vadă.
Adaugă un comentariu
Iar nepăsarea iarăși nu mă vede.
da Coza
Era cazul să ne cânți de primăvară! :)
Admirație, desigur!
De-atâta foame îmi e sete iară
De câmpu-n larguri și de iarbă verde.
S-avântă palid Soarele pe-afară
Iar nepăsarea iarăși nu mă vede.
... în paşii existenţei noastre, găsim mereu resurse de a supravieţui... renaşterea soarelui, o iubire perpetuuă ce alimentează aldine rădăcini! Rodica, cu mult darg!
Un ocean de frumusețe presăra puterea gigantică a bucuriei, lumină și primăvară. Iubirea ca o apă cristalină către izvoarele sale neostoite şi împliniri nemăsurate.
Poezia dragostei de viață.
Admirație,
Sofy
Note de speranţă convertite liric, am citit cu plăcere!
''Adresele de frig se duc departe
Și simt copacii: gleznele-și dezleagă
Spre drumeție, cânt și libertate
Și nu-i lipsește cofei nicio doagă,''...
Placut popas!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE