Satul meu…

[Vasile Ionac]

Satul meu, sub dealuri, nici ferestre n-are.
Stă și-așteaptă parcă timpul ce-o să vie;
E cuprins de doruri și bolnav de zare
Și, doar când e praznic simte bucurie.

Satul meu adapă ploile trecute.
Simte-n rădăcină ce n-a fost să fie.
Cimitiru-i cartea semnelor durute,
Iară primăvara, zbor spre poezie.

Satul meu de astăzi nu mă mai încape;
S-au vândut din turlă clopotele care,
Au vestit primejdii, au spălat păcate
Și-au primit cu rodul, de pe dealuri, sare.

Satul meu, acuma, nu mai are zestre.
I-au plecat feciorii, fetele și ele,
Au luat drumuri lunge și, fără de poveste,
Populează burguri și s-ascund de stele…

Liniștea mai are aștri-n devenire,
Dar așteaptă ziua luminării pure,
Când, din întâmplare, altă nemurire,
Îi va spune iar și „Satul din pădure”!

Satul meu e veșnic! A trecut prin vreme
Precum trece-n taină printre nori cuvântul;
Eu sunt epigonul ce-a visat poeme
Și, luat de vreme, s-a-nfrățit cu vântul.

Satul meu visează. Satul meu există
Și, atât cât viața pură ne arată
Că avem menire, că avem ursită,
El îmi va fi punct esențial pe hartă! 

[Ion Lazăr da Coza]

De eliminat ruperile de ritm. De ex:

Îi va spune iar și „Satul din pădure”! > Îi va spune iarăși „Satul din pădure”!

El îmi va fi punct esențial pe hartă! El îmi va fi punctul vital de pe hartă!

Cu nostalgie, dar și cu speranță despre satul natal.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

El îmi va fi punct esențial pe hartă!

După mine, acest vers nu sună poetic.

Au luat drumuri lunge și, fără de poveste,/ Au luat lungi drumuri fără de poveste

Poezia emoționează. E superbă. Fiecare avem Țărmurea noastră, undeva pe hartă... sau doar în inimă.