Scrisoare nesfârșită

[Vasile Ionac]

Pe cărări de ducă nu-mi mai găsesc pașii-

Drumul încotrova duce-n risipire.
Mă inundă setea, mă pândesc hăitașii,
Mă-nfrunzesc trecute clipe de iubire.

Mă strecor prin vrere, mă străbat ecouri,
Simt cum vin izvoare dinspre zări secate;
Nu citesc sintagme scrise pe panouri
Când îmi spune gândul ce și cât se poate.

Cât mi-e dor de tine, un albastru cântă
Sus, în `nalte zboruri, jos, în văi cu murmur;
Am în sânge aripi până mi se-ntâmplă,
De-al luminii astru sincer să mă bucur.

Scriu pe foi uscate despre colțul ierbii:
Pana-mi este-un freamăt ce roiește-n zare.
Tremură tăcerea în prinosul bărbii,
Deși clipa pare una oarecare.

Dinspre tine vine cânt din cor de îngeri:
Încă nu e vremea marii mele-nfrângeri.

[Vasile Ionac]

Vă mulțumesc!

[Valeria Merca]

Am poposit cu incantare!

[Ion Lazăr da Coza]

Haine frumoase pentru elegie și-un strop de speranță.

da Coza

[Sofia Sincă]

Poezia cu dulcele parfum clasic învăluieşte ideea însingurării eului, prin timp. Ne ajută să aflăm cum gândeşte un poet cu talent. Ar dori să ignore clipele ce-l afectează, să trăiască doar bucuriile vieţii, să se mai poată bucura de focul ei. Lumea sa complicată uneori îl încarcerează în doruri albastre și visări, prin trecute dar parfumate iubiri. Însă mai există și o notă infimă de optimism în ultimele două versuri.

Am citit cu sufletul, o poezie de suflet!

Sofy