Frunzele bătrâne, înghețul tânăr
și atâtea amintiri de recapitulat,
mă fac să iubesc iarna
de departe, de după ferestre,
lângă focul de taină al înserării.

vântul nu mai numără nimic;
nu mai e timp pentru regrete și flori,
lupii sunt flămânzi
în pădurea singură.

stâncile, ca niște așteptări târzii,
adună cerbii în domitoarele neliniștii,
iar cerul
crapă de frig în stele.

depărtarea dintre noi, iubito,
ia forma cuvintelor
pe care le-am fi rostit șoptit
atunci când eram tineri
și risipitori.

pentru că de atâta vreme
tot uităm cine am fost,
am putea să ne întâlnim,
măcar pentru o privire,
pe puntea unui surâs
care seamănă cu sufletul. 

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasile Ionac pe Decembrie 10, 2013 la 6:45pm

Mulțumesc, Laura, mulțumesc, Mihaela!

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Decembrie 9, 2013 la 6:18pm

E bine să ții ferestrele sufletului deschise, măcar 

pentru că de atâta vreme 
tot uităm cine am fost, 
am putea să ne întâlnim, 
măcar pentru o privire, 
pe puntea unui surâs 
care seamănă cu sufletul. 

Comentariu publicat de Staicu Laura Marinela pe Decembrie 8, 2013 la 10:06pm

Să fie iarna de vină sau poate ”focul de taină al înserării”? Dar ce mai contează, amnezia e doar aparentă, atâta timp cât sufletul ”ia forma cuvintelor”... și ce formă! Cu drag și admirație, Vasile!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Distinsă doamnă, vă mulțumesc pentru aprecieri!"
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Popa Ștefan

Numele Tău

Numele TăuNumele Tău, Iisusee mare-n cer și pe pământaduce liniște în sufletgânduri buneși pace pe…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia autogara a utilizatorului Dulmin Aurel
"  Sper să nu plictisească această povestire."
cu 6 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia călător în timp a utilizatorului Dulmin Aurel
"  Mulțumesc din nou. Recenziile tale îmi creează o stare de împlinire și zău așa…"
cu 6 ore în urmă
Lui Dulmin Aurel i-a plăcut discuţia Ca trăsnit a lui Ana-Maria Butuza
cu 6 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat discuţii
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări și sincere aprecieri pentru acest interviu deosebit de valoros! Prin…"
cu 12 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia „Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae a lui Ion Nălbitoru
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia călător în timp a utilizatorului Dulmin Aurel
"Această proză este cu adevărat profundă și tulburător de frumoasă. Reușiți aici ceva foarte rar:…"
cu 12 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia călător în timp a lui Dulmin Aurel
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia batista a utilizatorului Dulmin Aurel
"Astea sunt amănunte. Proza e superbă."
cu 14 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia batista a utilizatorului Dulmin Aurel
"Îți mulțumesc pentru observații. Am făcut corecturile necesare. Chestia cu punctul după…"
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia batista a utilizatorului Dulmin Aurel
"Minunat! O poveste de o sensibilitate profundă despre bunătate, empatie și miracolele mici ale…"
cu 15 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia batista a lui Dulmin Aurel
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prima mamă a utilizatorului Alina Ilie
"Poemul tău, Alina, este o reverie lirică despre începutul umanității și despre sacralitatea…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Prima mamă a lui Alina Ilie
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stăpân a utilizatorului Popa Ștefan
"Acest poem este o invitație limpede și caldă la regăsirea echilibrului interior prin trăirea…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Stăpân a lui Popa Ștefan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog coșmar de primăvară a lui Dulmin Aurel
cu 16 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simplicisima căutărilor a utilizatorului nicolae vaduva
"simt nevoia să stau, să respir, să mai lecturez o dată ...aveți din belșug acel ceva care (mă)…"
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor