Printre nori se zăreşte tristeţea unui apus

păsări cu vântul pe aripi brăzdează cerul

de ochii lor infinitul este mult mai aproape

privesc în urmă amintirile verii

ultima lor plăcere rămâne plecarea din toamnă

iar eu statuia cu suflet şi lacrimi pe gene

urc treptele gândului lovindu-mă de pereţii tâmplelor

o teamă rece că tu nu mai ştii să trăieşti

trimite valuri spre ţărmul pustiului din mine

lumini părăsite tăceri părăsite gesturi firave

mă…

Nu m-am gândit să fiu aşa cuminte

în toamna când pomii mă imploră,

să le pun frumustea-n veşminte

pe care vântul şi ploaia le adoră.

Cad frunze-ngălbenite pe trotuare,

frigul despică ziua până la apus

păstrând în palmă clipa următoare,

reîntregesc o vară ce s-a dus.

Nu cred că pot schimba cu-o noapte

ce nu s-a întâmplat până acum,

să te sădesc prin vise şi prin şoapte

când toamna-şi lasă ploile pe…

Distinsă doamnă azi te preţuiesc

cu-ntreg alaiul ploilor ce vin,

în toamna unde pomii ruginesc

pe umeri gârboviţi de pelerin.

Se-aude nechezat prin depărtare

trec herghelii cu frunza pe grumaz,

iar coama lor pierdută-n înserare

îţi despleteşte vara din obraz.

Te văd zâmbind în zi de toamnă

nimic nu-i mai presus decât să ştii,

că-n viaţa mea stimată doamnă

pustiul poartă rochii ruginii.

Rămâi…

Întreabă gândul dacă te doreşte

şi cât de mult în tine s-a pierdut,

de ce la tâmplă zilnic te găseşte,

de parcă-i fi mereu un început.

Adună toamna într-o-mbrăţişare

şi spintecă cuvântul c-un sărut,

când ziua se-ofileşte-n calendare

şi-oglinzile vorbesc despre trecut.

Mă lasă pradă sânilor o noapte

şi nu vorbi de teamă c-am să plâng,

tot căutând fiorii printre şoapte

lângă povara clipelor să-i…

Aş dori să-ntreb amurgul care sufletul mi-ascunde

când se împreună cerul cu-ale râurilor unde

şi de ce prin zare norii se aştern peste pădure

încercând smaraldul zilei de prin ramuri să îl fure?

Vreau să ştiu de ce la tâmplă cad ninsori în plină vară

şi mă dor atâtea gânduri când tăcerea mă-nfioară,

liniştea din vreascuri ude ce mocnesc pe vetre vechi,

cum de smulge lacrimi reci de la suflete perechi?

Este-un joc…

Alung căldura verii cu-a toamnei adiere,

mă bucur de veşmântul lăsat pe trotuar,

de tot ce naşte umbră în alte emisfere

când clipele suspină pe-al vieţii calendar.

Îmi răsfoiesc cu teamă jurnalul fără vise

cu file-ngălbenite şi-nscrisuri din trecut,

iar undeva în suflet trăiri cândva promise

îmi reproşează zilnic că nu le-am cunoscut.

E toamnă prin icoane, e toamnă peste cer

copacii plâng cu frunze prin serile târzii,

pe…

Urc liniştit pe dealul amintirilor

sprijinit în toiagul gândului

ici colo scarmăn cu el în vreascurile timpului

cu greu disting în amalgamul creat

porţiuni din trăirile vieţii arse fumegânde

mă opresc să-mi trag sufletul lângă mine

privesc înapoi încercând să disting

ce n-am văzut urcând

ce am scăpat cu privirea subconştientului

arşiţa piatra aruncată spre depărtări

linii frânte de parcă niciodată

nu am dus visul până la capăt

urc către…

Dă-mi voie s-aud adierea-n pădure

copilul din mine să-l urc în copac,

să sprijin amurgul pe rugul de mure

când raze de soare în nori se desfac.

Redă-mă câmpiei cu macii în floare

şi dă-mi fericirea din anii trecuţi,

să ştiu dacă gândul învaţă să zboare

sau paşii prin suflet se fac nevăzuţi.

Cuprinde-mă-n gând când zorii apar

iar noaptea în vis plecarea îşi cerne,

prin stropii de rouă lucesc în zadar

ţinându-se-n braţe,…

În căuşul palmelor mele privirea ta

s-a ghemuit asemeni unui fulg

o simt citindu-mi limita de vârstă

drumul spre adevăr sau minciună

îi simt arderea nestatornică în riduri

gesturile apar ca la o nuntă de fluturi

între suflet şi gând există un loc gol

rezemat de speranţă îmi imaginez

prezenţa ta atingerea ta respiraţia ta

ritmul grăbit al bătăilor inimii

tălpile pline de toamnă pe drumul aşteptărilor

{oare ce anotimp urmează dincolo…

Nu uita să dai dreptate
ochilor ce te doresc,
şi prin vise frământate
doar aievea te-ntâlnesc.

Să le fii mugur în floare
ca şi-n alte primăveri,
sărutat în zori de soare
între şoapte şi tăceri.

În lucirea lor de gheaţă
rădăcinile să-ţi prinzi,
părăsind în dimineaţă
lumea vechilor oglinzi.

Nu pleca ducând privirea
adormită-n părul tău,
îngropând pe veci iubirea
prin părerile de rău.

Eu mi-am plouat privirea-n părul tău

iar umerii ţi i-am stropit cu lacrimi,

simţeam în piept părerile de rău

şi m-ascundeam între tăceri şi patimi.

Pe buze ţi-aşterneam săruturi arămii

şi mă prindeam în salba vieţii tale,

cu mugurii crescuţi de prin câmpii

când fulgere pustii se depărtau agale.

Te preţuiam şi-ţi renăşteam cuvântul

creşteam copaci cu rădăcini în clipă,

în veşnicia mea se întregea…

Întotdeauna ţi-ai hrănit sufletul cu zvonuri

cuvinte vulgare agăţate de ramurile salcâmilor

sau în cel mai fericit caz scuipate pe trotuar

uneori te ia frica când le calci fără să-ţi dai seama

unii mor şi sunt jefuiţi de iubire

pleacă spre cer cu sufletul ciopârţit

ce dracu vrea lumea de la mine

faţa ei hâdă cu bale la gură de-atâta bârfit

mi-a săpat fântâni în ochi în căutare de cât mai multe lacrimi

mi-au pus sinceritatea la colţ asemeni unei…

Îmi ascund cuvintele sub preşul tăcerii

zâmbesc relaxat citind un poem pentru tine

mirese cu rochii de zăpadă trec pe sub vişini

e verde grădina sufletului încă plăpând

un fluture ţi-a furat voalul să-şi învelească aripile

eu mai pot aştepta preotul cu soarele-n barbă

trebuie doar să cad în genunchi la ivirea zorilor

în rest dimineaţa îşi vede de treburile ei

curăţă umbra din perdele

spală tâmplele pătate de gânduri murdare

şi din când în…

Mai presus de iubire, de tăceri şi cuvinte,

devorând constelaţii în grădini fără flori,

preaslăvesc o icoană din altarele sfinte

unde fluturii-mpart frumuseţea în zori.

Rugăciuni nerostite lângă zidu-nserării

fac din clipe miracol şi din nopţi veşnicii,

cât există pecetea pe obrazul uitării

amintind că e viaţă prin amurguri târzii.

Întregindu-ne zborul mai presus de iubire

locul nostru în zări a rămas un…

Poate nu ştiu cum să-ţi ofer o floare,

cum să-ţi aştern cuvintele perechi

tot aşteptând o dată viitoare,

să rătăcească clipa în visele mai vechi.

Să fiu din nou răzorul ce-ţi hrăneşte

tulpina, frunza, ramuri şi destin,

chiar dacă totu-n jur se ofileşte

eu ţi-am păstrat un colţ de cer senin.

Nu -mi cere să fiu sfânt lăsat în agonie

pentru că nebunia e răul necesar,

şi toate sunt desfrâu în robă ruginie

când…

Voi fi pământ şi tu rădăcină în mine,

de trupul tău voi rămâne legat,

deasupra o lume ce nu-mi aparţine

va râde nebună de cel ce-a plecat.

Voi şti dacă vântul îţi rupe din ramuri,

simţi-voi suspinul în frunzele verzi,

cu sufletul umbră pe albele geamuri

durerea prin mine aş vrea să o pierzi.

Cândva voi străbate cărarea spre sfinţi

să cer de mai pot o viaţă prin cer,

răpindu-ţi tristeţea din ochii cuminţi

cât…

Am rătăcit privirea printre gene

lăsând apusul dincolo de pleoape,

creşteau în lacrimi vechile refrene

iar tu erai de gânduri mai aproape.

Rostogoleam suspinul pe oglindă

fără să cer un zâmbet cu-mprumut,

când umbrele doreau să mă cuprindă

cu neputinţa altui început.

Se-ntuneca pe podiumul de stele,

un stol de păsări se-ntorcea din zări,

strângeam pe buze şoaptele rebele

şi-n vise armonia dintre…

Pândeam în faţa oglinzii plânsul ochilor obosiţi

lumina difuză sfredelea prin evantaiul ridurilor

dincolo de tâmplă tinereţea se ţinea mândră

în afara ei bătrâneţea cuvintelor părea reală

singurătatea se prelingea pe rama sculptată

ici colo câte-o iluzie îşi făcea simţită prezenţa

mă striga cineva din trecutul stelelor căzătoare

învăţam împreună să împingem norii spre zare

albastrul cerului devenise o simplă părere de rău

sufletul prins în menghina…

Nu vreau să-ţi aminteşti a verilor plăcere

nici fulgerele nopţii căzute prin livezi,

să nu trădezi iubirea născută din tăcere

dacă secretul ploii nu poţi să îl păstrezi.

Eu încă mai sunt frunză şi rădăcină vie,

îţi pot hrăni trecutul aşa cum tu ai vrut,

în coama unor mânji crescuţi în herghelie

ce-şi tremură copita prin orice început.

Despică-mi nechezatul cu liniştea-nserării

şi pune şa pe gânduri asemeni unui…

Picioarele mi-au obosit de paşii rătăciţi

dunele de-ntuneric pot fi trecute cu greu

ochii văd doar în mine lumea e oarbă

iarba e oarbă poteca e oarbă noaptea e oarbă

nu caut nu vreau nu găsesc

sunt soclul emotiv al  propriei voinţe

o statuie ridicată în mine de faimosul sculptor

 l-am numit suflet alţii l-au numit disperare

câteva raze picurate pe braţe dorm la căpătâiul

gesturilor roase de cancerul neputinţei

plutesc într-o barcă fără…