Eu mi-am plouat privirea-n părul tău
iar umerii ţi i-am stropit cu lacrimi,
simţeam în piept părerile de rău
şi m-ascundeam între tăceri şi patimi.
Pe buze ţi-aşterneam săruturi arămii
şi mă prindeam în salba vieţii tale,
cu mugurii crescuţi de prin câmpii
când fulgere pustii se depărtau agale.
Te preţuiam şi-ţi renăşteam cuvântul
creşteam copaci cu rădăcini în clipă,
în veşnicia mea se întregea pământul
purtat în zbor de-aceeaşi frântă-aripă.
Mereu îţi sunt dator cu vechile păcate
născute din iubiri nepământeşti,
doar sufletul pribeag îmi dă dreptate
când tu prin tine azi nu mă-ntâlneşti.
Adaugă un comentariu
Va multumesc tuturor pentru lectura, popas si comentarii!
Cu drag si pretuire!
de-aceeași
Izvor nesecat de metafore.
da Coza
Foarte frumos! :)
Ultimul vers din strofa III este ieșit din ritm. În rest, poezia străbate planul sentimental și al amintirilor.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Metafore frumoase, plastice, sensibile, expresive. Am citit cu plăcere
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE