Mai presus de iubire, de tăceri şi cuvinte,
devorând constelaţii în grădini fără flori,
preaslăvesc o icoană din altarele sfinte
unde fluturii-mpart frumuseţea în zori.
Rugăciuni nerostite lângă zidu-nserării
fac din clipe miracol şi din nopţi veşnicii,
cât există pecetea pe obrazul uitării
amintind că e viaţă prin amurguri târzii.
Întregindu-ne zborul mai presus de iubire
locul nostru în zări a rămas un mister,
regăsindu-ne visul în a pleoape-i clipire
transformăm o plăcere într-un gest efemer.
Suntem singuri mereu într-o lume nebună
negăsindu-ne rostul pe-al cuvintelor mal,
si trăim o minune când sălbatica lună
poartă-n raze blestemul dintre mare şi val.
Adaugă un comentariu
Domnule da Coya si Corina va multumesc pentru popas si comentarii!
Cu drag si pretuire!
Foarte frumos! În deosebi ultima strofă :)
Lipsesc diacritice.
Sunt imagini care încântă.
da Coza
Va multumesc suflete dragi pentru lectura si comentarii!
Cu drag si pretuire!
Motivele poetice clasice, iubirea cu a sa martoră luna, naște metafore fermecătoare.
Am citit cu plăcere!
Sofy.
Primulvers aminteste de Paunescu...in rest aceeasi tonalitate.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE