Alfabet fără litere

[Vezi blog]

Pândeam în faţa oglinzii plânsul ochilor obosiţi
lumina difuză sfredelea prin evantaiul ridurilor
dincolo de tâmplă tinereţea se ţinea mândră
în afara ei bătrâneţea cuvintelor părea reală
singurătatea se prelingea pe rama sculptată
ici colo câte-o iluzie îşi făcea simţită prezenţa
mă striga cineva din trecutul stelelor căzătoare
învăţam împreună să împingem norii spre zare
albastrul cerului devenise o simplă părere de rău
sufletul prins în menghina coastelor cerea ajutor
întorc uşor capul spre cealaltă jumătate de viaţă
oglinda m-a trădat arătându-mi altă înfăţişare
un copil aruncă cu frunze spre cer
la picioarele lui primăvara aşternu-se câmpia
când am deschis ochii viaţă era ruginie
gesturile tremurau în palme zbârcite
puterea zeilor era marea lor dezamăgire târzie
un întreg alfabet fără litere

[x]

Va multumesc cu sufletul pentru popas, lectura si comentarii dragii mei prieteni!

Cu drag si pretuire!

[Angi Cristea]

Iar tonul deziluzionat !

[Sofia Sincă]

Criză a vârstei, meditație în jurul trecerii timpului și a urmelor lăsate de el. Oglinda este cea care dezvelește realitatea... atât a sufletului, dar și a chipului.

Poemul este unul reușit, redă stări sufletești, fidele gândului.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[gina zaharia]

învăţam împreună să împingem norii spre zare

un copil aruncă cu frunze spre cer

îmi plac mult aceste versuri!

[Ion Lazăr da Coza]

așternuse

viața era ruginie

Fuga în trecut - o sincopă dureroasă, frumos expusă liric.

da Coza

[Manuela Marin Ursaru]

,,mă striga cineva din trecutul stelelor căzătoare''  Frumos! 

[bolache alexandru]

Frumos.

[x]

Multumesc Mihaela pentru lectura si apreciere!