Ţintuit locului,

transpiraţia i se prelingea în ochi.

Carnea i se strânse de oase.

Se lupta încet cu trupul ţeapăn

şi simţea o răceală cum nu mai simţise,

o răceală plină…

Rămase

o clipă împietrit

cu respiraţia…

nu știu niarne*

dacă termenul spirit de comunitate

mai  suntem  îndreptǎțiți a-l folosi

lumea s-a înstrǎinat de lume

târându-se ca reptilele în propriul habitat

chiar dacǎ aparținem aceleiași încrengǎturi

sau deschidem aceeași ușǎ la bloc

rǎmânem la fel de necunoscuți…

A fost să fie vis ce se destramă

şi rostul să şi-l piardă până-n zori,

tablou de stele-n cerul fără ramă

cu viaţa noastră plină de fiori.

Am încercat mereu să-ţi fiu trăire

când nopţile seninul şi-au pierdut,

să pot primi o clipă de iubire

în schimbul unui vis necunoscut.

Erai printesa razelor de lună

cu muguri vii în părul despletit,

purtând eşarfă clipelor pe mână

când timpul între flori…

trupul s-a ofilit
de prea multele trădări
mugurii înțelepciunii
au devenit țepi
sfâșie mentalul colectiv
credința seceră
suflete-n asfințituri
încerc să reîntregesc
plânsetul ploii
să scald al inimii urlet
în mir și smirnă

Nu mă certa,

mai lasă-mă s-aprind o țigară

știi bine că plecarea ta, în piept iar o să mă doară

la fel, și noaptea aceasta

căzută pe-obrazul ce-ți poartă  sărutul,

și povestea în care am scris după sfârșit, iar începutul.

Nu privi urât

către fumul ce urcă spre stele,

în el adunate-s poate plecările tale, durerile mele

înțelege doar,

și nu-mi pedepsi cu lacrimi privirea

tu nu știi, dar mulți-au…

Să nu te pierd şi sufletul mi-aş da

Infrunt orice, jignirea sau durerea

Doresc să fiu mereu în preajma ta

Sub vraja ta mai dulce decât…

când îmi ridic corpul din scorbură 

dimineaţa îşi răsfrânge buze mari 

peste gesturile mele reflexe

un cer spart din care curg balele soarelui

printre păsări cleioase

viaţa bălteşte

tu cădelniţezi neantul

dintr-o râmă 

fericirea cântă…

Îşi târa

picioarele

cu respiraţia

normală

fără suspine

şi oftaturi

să atingă

liniştea.…

Cufundat

în amărăciunea

senzaţiei de gol,

respiraţia i se…

privește niarne*

cum se frământă norii

stârnind vijelii

dincolo  de ei

cerul și-a lăsat porțile deschise

eliberându-și seninul din chinga lui gebeleizis

la fiecare aruncare de ochi

îl aflu lipit de fruntea și sufletul meu

așa cum inima

înfrânge…

                              Fiicei mele, La multi ani!



pe locul unde te-ai prins

aerul strigă tot mai duios

fremătarea Celui de Sus



este destul să deschid mâna

ca să mă plimb

prin codrii tăi



eu știu că treci

clară și lină

 ordonându-mi văzduhul



te-am ținut pe umeri cândva între țărmuri



uneori diminețile erau așa zgribulite

de ne clănțăneau dinții adânc



apoi era un timp ce nu…

Plecând,

ai luat cu tine dimineţile noastre

ca şi cum ar fi fost doar ale tale;

odată cu ele, zorii de zi

ce-mi scăldau sufletul

în lumină.

 Sufletul,

a rămas închis în salina

lacrimilor  ce au curs

fără de timp şi spaţiu.

Încorsetat în nelinişti,

dependent de tine în fiecare clipă

se sufocă de neiubire.

Din când în când,

se deschid mici firide

şi pătrund  raze de care atârnă firave…

Privirea zilei desenează străzi,

Nervuri rostogolite-n zimţii scării

Şi zorii atârnând ca nişte prăzi

Se scurg topiţi prin porii nepăsării.

Şi-atunci, deodată toţi devin străini,

Prunci nenăscuţi îşi exilează muma

Şi sevele se-ntorc spre rădăcini,

Prin setea lor se depravează bruma.

Chiar limbile au dezertat din guri,

Din alte zări, alt adevăr sa sugă,

Să-ngâne cu tactilele măsuri

Toţi arborii îngenuncheaţi în…

Mi-am regăsit zborul
împletit în visul
îngerului din aripa dreaptă

colinda poteci nestrăbătute
de priviri îngenucheate

   între ocrotiri angelice

   războaiele din mine
  străbat geana lumii

lasă-ţi lutul să odihnească

în palmele celui dintâi

care te-a modelat

ţi-a pus in mișcare sângele

cu atingeri tandre

Amely

te-am visat

cum mă iubeai

nălucă a trecutului

parfumul tău mi-a poposit în carne zile la rând

a crestat sufletul până la os

ploile nu l-au șters

pământul reavăn îmi amintește de el

brazdă cu brazdă

îl caut în trupul altor femei

când nopţile devin

irespirabil de…

am închis în mine toate lacrimile

ca să mă uit

până la sfârşitul veacurilor

să nu mai visez cer

umbrele clandestine

tot ale pământului sunt.

îmi vine să trăiesc
la fiecare aniversare
a câte unui veac
de singurătate
nu poţi scăpa
decât cu sufletul amputat
la marginea oraşului
îngeri desculţi
sculptează din noroi
ceruri
burţi goale
manele
prin mine
demult nu mai trece nimeni
arareori poate
un marfar
obosit
să-şi schimbe locomotiva

îmi vine să trăiesc
să suflu în lumânări
dar

o să-mi treacă

sonet 12- al damnaţiunii

Port drept cruce cuvânt îndelung căutat

doar cu ochi larg închişi, de la pietre furat

şi ce simplu ar fi să mă lepăd de el

să-i dau drumul pe fluviu să îl port drept cercel

doară magul bătrân ne mai dă câte-un semn

cartea lui e acum neagră scoarţă de lemn

iară-n filele ei moare lent un poem

ce trimite acum cred că e un blestem

nici un semn de la noi nici cuvântul purtat

doar coroana de…

Inspira adânc

simţindu-şi stomacul

strâns de nelinişte

în răcoarea serii

tremurând

ca scuturat de friguri

în tensiunea mâinilor,

cu gura asimetrică

rostind, risipind

energiile acumulate.