îmi vine să trăiesc
la fiecare aniversare
a câte unui veac
de singurătate
nu poţi scăpa
decât cu sufletul amputat
la marginea oraşului
îngeri desculţi
sculptează din noroi
ceruri
burţi goale
manele
prin mine
demult nu mai trece nimeni
arareori poate
un marfar
obosit
să-şi schimbe locomotiva
îmi vine să trăiesc
să suflu în lumânări
dar
o să-mi treacă
Adaugă un comentariu
Frumos, dar trist, Adrian.
asa a venit poezia...Nuta! multumesc si tie,Denisa!
ce-i cu atitudinea asta, hm?
Lumanari?!:)
Eu zic sampanie:)(si piscoturi, vorba lui Dan S:))
drag de voi!
Lehamitea... Splinul... Foarte bine „prinse” în vers!
Felicitări!
da Coza
Prea multă luciditate ! Măcar la aniversări uită ! Admirație!
ba lasă să nu-ţi treacă! :)) E ziua ta?
Tristă aniversare descrii! Un deceniu de singurătate şi deprimism... dar într-un mod sensibilizator şi cu lirică de înaltă clasă.
Felicitări!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE