să bată vântul vântul

aducând mirosul nomad

al libertății țigănești

nepotcovite niciodată

ce galopează nebună fără opreliști

prin colbul apatrid

ridicat pân’ la capătul lumii

să alunece arcușul viorii a dragoste

cu iz de garofițe sălbatice

prinse la coama iepelor-nebune

ce pasc prin lucerna Lunii fără stăpân 

tăvălită sălbatic doar

de trupurile măslinii  suple și asudate

lucind a salbe…

Plouă pe Istru cu lacrimi de zei, 

miroase a mâluri carnea de zmei,

răcoarea-i fior pe umerii goi,

pădurea ascunde chip de strigoi;

Și plouă mocnit pe floarea de tei,

pe gust de polen, pe arborii grei;

Tăcerea e nor pe buzele moi,

iar câmpul e trist băltind sub noroi.

Plouă pe stâne cu zbierăt de miei,

noaptea de plumb cuibărită-i în stei,

și-i plânsetul alb un cânt de cimpoi,

și timpul e…

Dispar din lumea asta virtuală,

umblând desculț prin grâie înverzite

ca un libert al urbei părăsite,

ce se retrage în viața vegetală.

Pășesc în lumea verde și reală

pătruns de rădăcini și necuvinte,

ce răscolesc miresmele din minte

și-nfiorează carnea-cereală.

Mă contopesc cu-a florilor urzeală,

tot încolțindu-mi curgerea prin spice;

Stă macul roșu floarea să-și ridice,

trezindu-mă din…

E liniște și pe pământ și în străfunduri,

și totuși e-atâta zbatere 

în rădăcini și-n seva plantei răsărite,

că soarele pătrunde clorofilă

prin ochiuri de hățiș

să domolească foamea lor de verde;

E liniște în case umile și în ceruri,

și totuși e-atâta zbatere

în guri flămânde ce fumegă speranța,

că Dumnezeu pătrunde pâine caldă

prin coșurile reci

să domolească foamea…

E nimfa tărâmului fără hotare,

a cuștii negândite, niciodată;

Licărul-ochi, a libertății zare,

Copac uscat și fiară zbuciumată

pădurilor virgine și uitate;

Năluca iepelor nepotcovite,

Ce-n praful alb copitelor se pierde;

nebuna timpurilor rătăcite

și a deșertului pictat în verde

de ochii și pleoapele-obosite;

E păzitoarea lumilor murinde,

ferită de priviri…

Am înserat în fulgii coliliei; 

Cu lună plină culcuș mi-am așternut 

Și m-am pierdut în nopțile câmpiei, 

Ce stele-n pleoape mi-au cernut.

Miresme de costișe ruginite, 

Ce vântul în dar pe coame le-oferea, 

Le-am adunat în gânduri peticite, 

Ca pe-un balsam de vreme rea.

Am ascultat în liniștea stelară 

Opalii greieri, ce-n vise m-au chemat; 

Iar, sufletul cu insomnii de…

ne-ntoarcem în natură

cu sufletul ciuntit

și frântele aripi

în zboruri cu șindrilă

ne lepădăm în verde

veșmintele murdare

și măștile minciunii

și gândurile hâde

ce împietresc în ambra

copacilor bolnavi

bătrâni de osteneala

de-a bea un strop de soare

ne-ntoarcem în natură

sătui de lumea strâmbă

pentru-a asculta lentoarea

din clorofila frunzei

și simfonia nudă

a păsării uitate

ne contopim în…

Strânge-mă în brațe, Toamnă, 

Să mă satur de răcoare    

Și de buzele-ți jilave       

Ce au gust de prună coaptă   

Și de frunză arsă-n soare!    

Potopește-mă cu ploaie,    

Cu-ale vânturilor coame,     

Și cuprinde-mă-n torente     

Cu bulboane de săruturi!     

Apoi, mă strivește-n poame!   …

De pe arcade gotice de plai moldovenesc

te-am coborât până-n palat

în ie albă cu ochii triști te-am îmbrăcat

și te-am zidit în stil brâncovenesc

pe levantine stucaturi ce-mpodobesc

pereții din marmură venețiană

te-am așezat pios ca pe-o icoană

și te-am privit în stil brâncovenesc

iar părul tău bălai de os domnesc

l-am împletit în fine colonade

cu frunze de acant și viță în cascade

pe capiteluri…

O picătură ești în vastul univers

Și univers de doruri și iubire;

Aheii pe țărmul tău te-au proslăvit în vers,

Iar geții sfințit-au apa ta, frumoasa moștenire.

Cetăți s-au ridicat pe țărmurile tale

Și bogății de praf cules-au toți din vânturi;

Corăbii mândre s-au scufundat cu-oșteni în zale;

Pe toate, Tu le-ai prefăcut în albe litoraluri.

Istorii scufundate în destinul tău

Scris-au aezii despre Tomiris și…

Rătăciri de constelații

pânza apei învelesc

cu o mantie de-argint

până-n orizont de soare

Marea nălucește-n zare

nuanțele de arabesc

Cu-albe țesături de spume

împletesc delfini-albaștri

lungi eșarfe de turcoaze

Iar pe coamele de vânturi

albatroși  plutiri de gânduri

zboară-n țărmuri de sihaștri

Zbor razant de cormorani

peste nesfârșirea mării

se oprește-n apă frânt

Baionete…

Soarele se prelingea

ca un gălbenuș

din universul 

păsării de foc

năclăind iarba

uscată de tăcere

Doar vântul

mai pribegea

în haine zdrențuite

mirosind a pleavă 

și a dor…

Valuri galopând în spume

ca o herghelie mută

coame-n vânt de perle albe

zbor ridică peste ape

Ochiuri de vâltori nebune

ce cuprinde Istu-n matcă

răspândesc vapori de viață

peste sălcii adormite

Fluviul jadul și-l așterne

peste valurile frânte

mistuind a lunii rază

cu argintul ei gălbui

Noaptea cu priviri de buhă

potopește pâcla groasă

și îmbracă apa-n giulgiu

cu răcoarea-i…

În mintea unui copil

castelele de nisip nu se vor nărui niciodată

pentru că acolo

sub bretonul lui

se naște o lume fantastică

în care cuvintele se înmănunchează

aidoma culorilor dintr-o bilă de sticlă

rostogolită în ochii lui mari și întrebători

Acolo unde timpul fuge

și se ascunde în lumea basmelor șoptite

de blânde voci

ce se pierd ca un murmur al mării

în cochila urechiușelor lui tăinuitoare.

O lume…

aceste culori sângerii

pompate prin rădăcini

tainice

nevăzute

și flămânde

ale pământului

îmi colorează sufletul obosit

de atâta așteptare

a frumosului

Seve brute

elaborate

în țesuturile liberiene

ale petalelor

cu miros dulceag de sânge

nasc în mine o mare interioară

cu plaja sufletului

scăldată în valuri

de purpură

Simți vântul, fostule călător?

ce te-ai prefăcut în stană de piatră

și te-ai pătruns în stânca milenară,

împovărându-i crestele...

Simți acel miros, al zărilor neumblate,

al lumilor pierdute,

al iubirilor neîmplinite?...

Mirosuri uitate în cotloanele

inimii tale pietrificate, și ea, în cenușa vulcanilor.

Privește, zările ce le-ai uitat că există!

Regăsește, lumile ce le-ai uitat ca lumi!

Iubește, ce ai uitat să iubești!…

Am adulmecat câmpul 
ca o fiară ieșită din iarnă;
Mirosea a lapte din grâuri înspicate
și a semințe coapte de in;
Mirosea a colb adus de vânt 
și a pădure netăiată,
a ploaie și a fericire;
Mirosea a libertate.

Silueta ternă a nopții toropește geana fină,

Ce în zări împădurite se desparte de lumină.

Noaptea apusul potopește peste crestele pietroase,

Luna argintul și-l revarsă colo-n Poarta Cerului,

Unde tainic stăpânește Începutul-Vântului,

Țiitor de Nemurire, Tatăl Ielelor frumoase.

Colo, pe platou de ierburi cu arome dulci-cimbrate

Ce se cațără pe stâncă, ochiul șoimului se zbate.

Se petrec în nălucire, trupuri albe…