zbor

[Gabriel Cristea]

Simți vântul, fostule călător?
ce te-ai prefăcut în stană de piatră
și te-ai pătruns în stânca milenară,
împovărându-i crestele...
Simți acel miros, al zărilor neumblate,
al lumilor pierdute,
al iubirilor neîmplinite?...
Mirosuri uitate în cotloanele
inimii tale pietrificate, și ea, în cenușa vulcanilor.
Privește, zările ce le-ai uitat că există!
Regăsește, lumile ce le-ai uitat ca lumi!
Iubește, ce ai uitat să iubești!
Meditează, la toate acestea, încătușat în stâncă!...
Așteaptă, ca fiecare anotimp 
să treacă peste tine!
cu ploile, furtunile, secetele, tristețile și zăpezile lor,
pentru a-ți deștepta ființa, și a învăța iar:

 

Să suferi, să iubești;

 

Să disperi, să nădăjduiești;

 

Să pierzi și să învingi;

 

Să cazi, dar mai ales, să te ridici din nou, și din nou.

Simte tot dimprejurul tău - chiar până-n zările neștiute -
ca în primele zile ale primordialității,
când s-au despărțit cerurile de pământ
și apele de uscat,
iar oamenii s-au numit oameni.
Adulmecă viața, în fierberea ei!,
și ai grijă de frumosul ce te înconjoară;
Privește Soarele, pentru a-ți topi plumbul ochilor!

Vei vedea culorile naturii.
Ce simți, dacă nu viață și fericire?
Privește Luna, pentru a înțelege tainele nopții!
Petrece norii, cu privirea-ți împietrită! 
Vei vedea că totul e trecător...
Stânca în care te-ai pătruns va dispărea
măcinată de izvorul reînvierii tale.
Ascultă-ți inima!, și vei simți că nu mai este de piatră;
Dar mai ales, călătorule, ai grijă de sufletul tău!...

 

Lasă-l să zboare!

[Ion Lazăr da Coza]

O micuță beție de cuvinte. Nu.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Vă mulțumesc!

[Valeria Merca]

Desigur, punctuația suferă pe alocuri: sunt câteva virgule puse nelalocul lor și semne de punctuație puse unul după altul, de exemplu: Adulmecă viața, în fierberea ei!, ș a.

Tema este generoasă, am rezonat cu această poezie-îndemn. Repetiția Privește, zările ce le-ai uitat că există! Regăsește, lumile ce le-ai uitat ca lumi! nu mi se pare nici de efect, dar nici nu-mi sună tocmai corect.

[Sofia Sincă]

Un prozo-poem cu tema cam largă... lărgită mult. Timp și spațiu în univers, de la facerea lumii până în prezent. Universul are niște legi ale lui, bine statornicite. Atât de largă tema, încât își pierde din semnificație și textul din farmec. Se cere mai adunat, zic eu, mai concis și mai liric. Urmărind mesajul s-a pierdut din farmec. Nu mai vorbim de fior liric, care nu există.

Dar este doar părerea mea,

Sofi