Mireasa - în memoria lui Aleksandr Sergheevici Pușkin

[Gabriel Cristea]

 

Noaptea slută ca o hârcă

scuipă burnița-ntre dinți;

Vineții, pe fus de vânturi,

norii se-mpletesc cuminți.

Prin pădurea desfrunzită

se-aud lupii mișunând;

Îmi trec ochii lor prin ceafă

și nălucile prin gând.

 

Mersu-mi este ca de piatră

spre cișmeaua Moruzov;

Parcă simt priviri de gheață

și pustiuri de ostrov.

Drumu-i albăstriu și sumbru,

cârtițe scobesc tăcut

prin abisuri minerale,

apa linge jgheabul mut.

 

Simt amarul zinc al fricii,

coada ochiului zvâcnind,

când o trenă de mireasă

mă învăluie plutind.

Trece lebădă pe aer,

ramuri se-arcuiesc ușor;

Lemnul crucii-nzăpezește

argintatul său izvor.

 

Din a liniștii fântână

scot cățeii de pământ

gemete înăbușite;

Doamne, Tatăl nostru Sfânt!

Păru-n creștet se ridică,

pasu-mi este înghețat,

ochii două felinare

ce se scurg treptat, treptat...

 

Voalul ei îmi iscodește

sufletul tremurător

și îmi pietruiește buze

cu-un fior tulburător;

Pare-un vis din altă lume:

gânduri triste și adânci,

floare veșted-a iubirii,

tânguindu-se pe brânci.

 

Se făcea că-i primăvară,

cerul pare de turcoaz;

Floarea de cireșe-amare

mi se-așterne-n ochiul treaz;

Văd vâltorile nebune,

ce curg tulburi pe-o derea

și-o codană preafrumoasă,

căzând rece ca o stea.

 

Mă căznesc să scot scânteia

din oglinzile de lut:

apa nu are culoare,

timpul este absolut,

visul este o himeră

prin copacii ce se-ascund...

E un glas din alte timpuri,

murmurat până-n străfund!

 

Aud pânze de păianjen

cum se țes printre rugini,

scorburi ce pândesc lumina

răsărind în vârf de spini;

Aud ghinda cum pătrunde

printre hume de frunziș,

sacadate respirații

privind scoarțele - pieziș.

 

Noaptea slută ca o hârcă

se topește printre dinți;

Pleoapa codrului își scoate

zorii sângerând cuminți;

Ca o ceață șerpuindă

pleacă spiritul, ușor;

Lemnul crucii înfrunzește

apa vie de izvor!

[Gabriel Cristea]

Mersi, dle da Coza!

[Ion Lazăr da Coza]

Clasic e fantastic.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, Valeria, pentru cuvintele tale frumoase!

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Mai avem nevoie - câteodată - și de Pușkin, măcar pentru a visa frumos!

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, Mihaela!

[Valeria Merca]

Un poem emoționant care se distinge prin profunzimea sentimentelor, prin bogăţia limbii și armonia versurilor.

Am citit cu admirație.

[Sofia Sincă]

Versificație, tehnic de epocă, reprezentând visul unui poet. Modern pentru vremea lui - Pușkin.

Interesantă și încântătoare pentru o dedicație, ca în piesele de teatru rusești, dar ușor depășită pentru postmodernism.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Pentru mine e încântător!