Hora Ielelor

[Gabriel Cristea]

Silueta ternă a nopții toropește geana fină,

Ce în zări împădurite se desparte de lumină.

Noaptea apusul potopește peste crestele pietroase,

Luna argintul și-l revarsă colo-n Poarta Cerului,

Unde tainic stăpânește Începutul-Vântului,

Țiitor de Nemurire, Tatăl Ielelor frumoase.

 

Colo, pe platou de ierburi cu arome dulci-cimbrate

Ce se cațără pe stâncă, ochiul șoimului se zbate.

Se petrec în nălucire, trupuri albe sidefate,

Ce-n veșminte diafane, sunt plutiri ca zbor de fluturi.

Se cuprind în horă mută Ielele dintru-nceputuri

Și-n vâltori de dans și plete, focuri se aprind în noapte.

 

Nimfele dansează goale și zănatece cu vântul,

Cercuri, cercuri nesfârșite, smulg amețitoare gândul

Și-l trimit la călătorul care-n noapte se trezește

Pe poteci prea-nepătrunse și în tainice lăcașuri,

Unde Timpul-Nesfârșitul, se ascunde prin sălașuri.

Și-a seducției putere, nici pe dânsul nu-l ferește.

 

Deodată hâda noapte își înghite limba neagră

Și în chicoteli suave, hora-n taină se dezleagă.

Ochii mari de căprioare se-nvelesc cu-argintul lunii;

Vaporoasele lor straie ascund trupuri de felide,

Ce-n luciri diamantine par țesute de arahnide.

Ielele se spală-n rouă și se-ascund de văzul lumii.

 

Zorii arămii ai nopții și-argintați ai dimineții,

Deschid porți în orizonturi, cu lumina caldă-a vieții.

Soarele e foc și pară când se-nalță peste noapte,

Peste coaste neumblate de picior de muritor.

Luna albă râde-n soare la frumosul călător,

Iubitor de rătăcire, de păduri și tandre șoapte. 

[Gabriel Cristea]

Un sultan, chemându-l la el pe marele vizir - care e era împotriva primirii unor refugiați de altă confesiune - îl întrebă:

 - Ce vezi, Abdulah, în grădina seraiului?

 - Sunt flori frumoase de toate culorile și speciile, Luminăția Ta!

 - Vezi, Abdulah! așa trebuie să arate și împărăția, căci toate își au rostul lor...

[Vasilisia Lazăr]

Bun venit!

Rog ca atunci când sunt semnalate greșeli evidente de ortografie/punctuație/editare să le corectați imediat! 
Eu nu aș mai lăsa nicio secundă o virgulă între S și P, dacă mi s-ar aduce la cunoștință că am o astfel de greșeală.

[Ion Lazăr da Coza]

Țiitor de Nemurire,...Tatăl Ielelor frumoase.

Notă: Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte, două propoziții sau două fraze! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... Cu excepția când se încheie un citat, sau se închide paranteza, după punctele de suspensie nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule.

Admir (cu rezerve) parnasianismul poeziei.

da Coza

[Valeria Merca]

Bun venit, pe pagina cu poezie, spun și eu!

O primă concluzie ar fi că mai sunt încă multe lucruri de învățat, dacă există bunăvoință!:) Dar cine le știe pe toate?! Creația nu e tocmai de aruncat... 

Am citit cu interes și plăcere

[Gabriel Cristea]

Vă mulțumesc !

[Tudor Cicu]

Pictural, muzical și un pic parnasian. Plăcute „zugrăveli” în vers clasic.

[Sofia Sincă]

Bine ai venit cu poezie în site-ul nostru.

Despre, cum și ce, în poezie ta, mai târziu. Am citit cu plăcere, dar e prea devreme să-mi spun părerea. Vom avea timp, la alte și alte poezii.

Cu prietenie,

Sofi - admin