Sălbăticie

[Gabriel Cristea]

 

E nimfa tărâmului fără hotare,

a cuștii negândite, niciodată;

Licărul-ochi, a libertății zare,

Copac uscat și fiară zbuciumată

pădurilor virgine și uitate;

 

Năluca iepelor nepotcovite,

Ce-n praful alb copitelor se pierde;

nebuna timpurilor rătăcite

și a deșertului pictat în verde

de ochii și pleoapele-obosite;

 

E păzitoarea lumilor murinde,

ferită de priviri iscoditoare;

rizomul ponoarelor profunde,

Ce frâng a zborului înaripare;

izvoare de șindrilă șiroinde;

 

Sevă curgândă destinului flămând,

Ce-nsuflețeste stânca de culoare;

rebelă plantă înmugurită-n gând

și înflorită-n răsărit de soare,

sub conurile reci de umbră alergând.

[Mihaela Popa]

dacă ai concentra texul ideea ar fi mult mai clară, zic și eu, sper să nu supăr

[Ana C. Ronescu]

Prima impresie este aceea de harababură lirică, ca-ntr-un tablou al lui Dali. Focalizând secvență cu secvență și punând cap la cap detaliile, imaginea de ansamblu mi se pare fantastică și frumoasă. :)

[Nikol MerBreM]

O poezie despre libertatea sălbăticiei, închid ochii la toate regulile :) şi mă bucur de imagini fluide, în mișcare!
Nikol

[Sofia Sincă]

Da, tema este un suflet sălbăticit. Dar construcția nu se încadrează niciunde. Multe verbe la gerunziu, ceea ce întunecă fondul liric, rime nemuzicale. Terminația gerunziului nu se socotește ca fiind rimă. Nu mai spun de ritm, care nu cadrează cu poezia clasică. E bine să-ți alegi forma poetică pe care dorești s-o urmezi.

Semnul meu.

Sofi

[Valeria Merca]

Un amalgam de stări... un text din care lipsește miezul... așa îl percep eu, chiar dacă se simte dorința de a transmite. 

Am citit.

[Vasilisia Lazăr]

Da, multe expresii sunt stângace sau greoaie.

Și prozodia... :(