Plutesc...

[Gabriel Cristea]

Încerc să plutesc și, aproape,
tălpile mi se desprind
din iarba umedă,

din tainița bulgărelui de humă;
Ce soare iradiind amurgul din mine și
vântul ăsta tomnatic,
încetinindu-mi sângele prin rădăcini,
cum timpu-și termină nisipul!...
Simt cordonul ombilical împotrivindu-se
- firescul, lacrima asfințitului 
ce-mi cade ca plumbul unei plase
în abisul pâclos al lumii din coada ochiului...
Ce clar văd grăunțele ăstea firave - ale ierbii -
sărutându-mi sufletul pentru ultima dată
și cerul curgându-și veșnicia de aur
prin ochii-mi plini de soare!

Plutesc...

[Mihaela Suciu]

Eu înțeleg această poezie ca fiind plutirea în momentul morții. Ce zici, Gabriel, sunt cu pluta? :))

[Valeria Merca]

Există terapia prin plutire, o modalitate prin care,  făcând abstracție de agitația din jur, intrăm  într-o stare de relaxre fizică și mentală care, mai apoi, permite minții să se primenească. 

Frumoasă, îmbietoare plutire!

[Ion Lazăr da Coza]

Fără virgule în v1, zic io.

Frazele, luate separat, sunt cam absconse.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, Mihaela, că-mi urmărești plutirile! Îți bântui pluta - ca prozaicul să devină scânteie lirică. :))

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Trăirile există aievea - ca tristețea amurgurilor!

[Mihaela Suciu]

Gabriel, ce fain plutești... 

Sunt încântată, așa prozaic mă plimb cu pluta p-acilea! :))

[Sofia Sincă]

În ideea suprarealistă, încercând fenomenul decorporalizării. Rămâne doar gândul, spiritul să hălăduiească printr-o descătușare a minții și imaginației poetice. Desigur, și cu farmecul descrierilor și trăirilor, încordate pe alocuri.

Structura poetică formată din bogăția metaforică duce la un poem adevărat.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi