Secunda ceasului din turn îngână paşii mei din drum,

tăcerea veştedului câmp toarce fuior pe înnoptat

iar firul plin de amintiri se-ncurcă-n clăile de fum

ce par stafii ieşind din horn, de vânt aduse dinspre sat.

Mă-nchid în mine şi ignor noi umbre care îmi apar

şi inundă-a mea retină, pun un cânt fără cuvinte

şi-mi strâng haina mai aproape, chiar de pare în zadar, unde-i frumuseţea zilei ce se stinse mai-nainte?

Lin alunec…

Te văd prin ochiul gândului meu

cel însetat de tăcerea ta

care îmbrăţişează norii lâncezind la orizont

în căutarea veşniciei,

pe marginea şlefuită a gândului tău...

Gândurile noastre aleargă desculţe

pe curcubeul arcadă dintre Sufletele noastre

când roşii, când verzi, când albastre.

Gândurilor noastre le-au crescut aripi

asemeni fluturilor primăverii,

au învăţat să zboare între noi

prin…

Ştiu că sunt din pământ, zămilit din Cuvânt,

Eu şi Eu în tandem într-un Trup diadem,

simţire – cuvinte: Inimă şi Minte.

Inima-i magie prin imagerie,

ea e calea dreaptă care mă îndreaptă

spre-nalte vibraţii fără ani şi spaţii...

Liberul Arbitru nu-şi găseşte titru,

rara lui simţire e-ncurcată-n fire

când alege drumul şi-i rămâne fumul...

În Minte-i izvorul, ea e creatorul

a tot ce e bine…

Uită clipa ce te doare şi te-aşează, ţi-a fost dată

să te întăreşti în cuget, ce-a fost rău şi ce-a fost bine

te îndeamnă şi te iartă, suferinţa, mai bogată

starea să îţi întărească prin încrederea în tine...

N-ai cui să te plângi vreodată, nu e nimeni să te-asculte,

fiecare sieşi este călăuză-n tot ce face

după-nchipuirea Minţii, după ce greşeşte multe,

ca apoi să cântărească şi cu sine să…

Privirea mea, privind privirea

ce mă priveşte cu mult drag,

cascadă-i plină cu uimirea

de-a te-ntâlni, aprins, în prag...

Privirea ta, privind privirea

ce o priveşte negrăit,

învaţă care-i e menirea

privind privitul retrăit !

In seara de primăvară,

lumina blândă a licuricilor

imită stelele rotite de pe boltă

şi dau startul ivirii mugurilor

pentru îmbrăţişarea sfântă cu lumina

şi împlinirea tainei clorofilei.

Aduc laudă mesteacănului alb

care mi-a luminat privirile verii

cu frunza lui pâlpâindă

sub razele fugare ale soarelui,

răscolită domol de austru,

rapsod, cântăreţ la frunză.

Nelinişte este-n…

Soarele se duce-n mal

pentru-a câta oară ?

Curge timpul inegal

în noi din afară.

Luna, dintre alte zări,

cumpăna răstoarnă.

Gândul meu cu întrebări

a-nceput să cearnă.

Trece soare, luna iar

taie-n clipa mare

altă seară-n calendar,

dusă spre uitare.

Eu la mijloc sunt pământ,

Tatăl meu e soare,

ca o lună dintr-un cânt

Fiul meu răsare.

Ziua lumii…

Azi a fost o zi-nsorită

peste câmpul alb de nea.

De sub solzi de ger ivită

am zărit privirea ta...

Mă priveai c-un iz mirat,

curioasă într-un fel,

când din palma mea de-odat’

ţi-am întins un ghiocel...

L-ai primit cu bucurie

lăcrimând cu dor de el,

să-l aşezi bijuterie,

inimii un clopoţel !

E simbolul primăverii

şi-al iubirii sol peren,

semn celest al…

Răsturnându-se-n spirală, Sufletul, în noi hotare,

trece calea din Lumină în condens, prin alt destin,

alegându-şi Clipa, Locul, primind altă-nfăţişare,

reînnoită-n cicluri dese, de la chin pân’ la festin.

Toate-s noi, dar învechite, ce vezi azi mâine-i poveste,

ce-a fost ieri a fost părere... Jocul Minţii-i Creatorul

ce aşează-n şiruri Timpul, ce va fi trecând în este

şi ce-a fost crescând la baza sferei care-ţi e…

Din palma mea izvorăşte iubirea

pe care o sorbi însetată, cu dor.

Gândul meu ca un fluture

întinde aripi largi în zbor,

tu floare de mac arzândă în lan

aştepţi sărutul meu pereche,

inima cântă prin al tău cuvânt

şi piatra te simte-n ureche.

Sub privirile noastre-n tandem,

muşchiul pădurii ni-i pernă,

umbrele se-mbrăţişează:

glorie clipei, eternă!

Coboară Doamne în mine

în ceasul serii în care

zarva lumii se-aşează-n tăcere.

Vino la masa Sufletului meu

să o binecuvântezi cu harul Tău

şi nu lăsa copilul Tău netrebnic

să bântuie cărările nopţii

fugind de faptele zilei închise.

Îndulceşte Doamne lacrima ce alunecă

pe obrazul vârstnic al trupului meu.

Deşertăciunea, ca o iederă aspră,

mi-a prins Trupul şi Mintea,

fără glas, gura mea smerită Te…

Cubul se visează sferă

şi un pătrat se vrea în cerc,

globul doarme-n emisferă.

Eu cu un zâmbet te încerc.

Un triunghi din con se-adapă

după ziua cea toridă.

Vrei să mergem după apă ?

Inima ta să decidă!

Cercul s-a prefăcut pătrat,

patru puncte cardinale.

Unul mai cald m-a-nflăcărat:

tu şi eu zări boreale.

Linia e obosită

de drumul lung, de drum anost.

Tu-mi răstorni…

Norii-s lacrimile Tale prinse-n forme cristaline,

umpli cerul sub văpaie, vara, răcorind pământul,

bucurie este-n iarbă, saltă seva în tulpine,

toate se supun cu voie şi-Ţi urmează Sfânt Cuvântul.

I-ai dat Omului putere să creeze în Natură,

dar s-a depăşit pe sine, fără a te recunoaşte,

şi-a schimbat, măreţ din fire, Creatoru-n creatură...

ajungând să fie cel ce cu noroi să te împroaşte.

Lasă-Ţi lacrima să-mi spele…

Motto

„De ce atât de târziu- murmuram-

Dorul de Tine-i atâta de greu-

Pentru că-mi răspunse perla-

Incepe atunci timpul meu.”

                                                            Emily Dickinson

Plaja este plină până-n hău

de milioane de cristale...

pun perle-n salbă-n părul tău,

pierdute scoicile-abisale.

Cu trudă-ntinsă-n mii…

Un spectacol e-n nocturnă:

superluna e vedetă.

Însă e prea taciturnă,

nu îi place la şuetă.

Se ridică-ncet pe cerul

hibernal din cale-afară,

când mai aspru este gerul

ce-a-mbrăcat totul în ceară.

A înnebunit lumina,

totu-n jur e reflectare.

Gheaţa este cristalina

pomilor înfăţişare.

Iar zăpada pe câmpie

e-ngheţată şi tăcută,

stălucind nu te îmbie,

nu se…

Totul încape-n Cuvânt.

Somnul trece-n visare:

bob de grâu în pământ,

ramul în mugur tresare.

Totu-i îngheţ şi tăceri.

Iarna rodeşte-n secret.

Mâine coboară în ieri.

Totul învie discret.

Ziua se umflă-n minut.

Noaptea coboară spre sud.

Sufletul greu de ţinut.

De primăvară aud.

Păsări străbat orizont,

drumul întins către nord.

Inima-mi sare în front

în…

Aud cum toarce timpul

şi inima-l îngână,

acum în anotimpul

când iarna e stăpână.

Aud cum plânge-n ceaţă

c-ar mai fi vrut să stea,

ora de dimineaţă,

cu mine la cafea.

Aud ecoul clipei

în mine cum se-aşează,

cum se dedă risipei

ora de după-amiază.

Aud tăcerea serii,

şoptită la ureche

de clipa scundă-a iernii

ce-şi caută pereche.

Aud…

Luminează-mi Doamne Mintea, întăreşte-mi Trupul Doamne!

Răul ce m-apasă iară, e rod al drumului prin spini,

du-mă înapoi la Tine din mucegaiu-acestei toamne

ce înfloreşte dezbinarea în fiii Tăi, nişte străini...

Ne-ai dat pământul drept grădină, darul tot L-ai prins în ea, 

roditor s-aducă hrana altor zeci de lumi ca asta,

dacă ar fi armonie şi nu foamea de a avea

şi nu foamea de putere ce împrăştie năpasta.

Ai vrut…