Către solstiţiu

[Stanescu Valentin]

roua l-a spălat pe faţă -

soarele urcând spre nord

face baie-ntr-un fiord

în această dimineaţă

 

din boboc de trandafir

şi cuvântul nerostit

zâmbetul tău s-a ivit

din voiajul prin nadir

 

luna către sud coboară -

văl în cercuri argintii

chipu-i scală-n clipe mii

în nocturna planetară

[Stanescu Valentin]

Alexandru, ai surprins esenţa zicerii mele. Am aşezat zâmbetul unei fiinţe dragi între cei doi ochi ai cerului...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, mai mult ca sigur maine va fi solstiţiul. Privind ceasul calculatorului am puc privirea pe ora 21... şi mi-a rămas în gând ca ar fi data de 21!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, trăim cea mai lungă zi din an. Fiecare o simte în felul lui. Ziua Soarelui e sărbătorită în emisfera nordică odată pe an. Să ne bucurăm!

[Stanescu Valentin]

Grig, cititorule! Mulţumesc pentru că te-ai apropiat de solstiţiul închipuit de cuvintele mele. Clipele acestea în care îţi scriu îmi aduc o energie care mă scoate din tumultul acestei zile. Încă nu a sosit momentul în care să fim faţă în faţă dar este posibil cândva să fie atins. Astăzi este cea mai lungă zi din an. Să ne bucurăm de lumina ei!

 

[bolache alexandru]

Trei strofe concentrate. Esență!

[Mihaela Popa]

ce frumos, un ritm eminescian plăcut citirii, încântată las semn 

citez

"luna către sud coboară -

văl în cercuri argintii

chipu-i scală-n clipe mii

în nocturna planetară"

[Grig Salvan]

Un pastel cu intense vibrări și imagini deosebite:

„soarele urcând spre nord

face baie într-un fiord”

sau 

„luna către sud coboară

văl în cercuri argintii”

[Stanescu Valentin]

Ramona, mulţumesc pentru aprecierea unei poezii-cântec de seară. Este vremea să ne mai veselim, să ne dăruim buchete de gânduri-flori. Oricum vremea trece şi nu se mai întoarce!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem vesel, plin de voie bună și culoare.

[Stanescu Valentin]

Tudor, eşti copleşitor prin acest comentariu. Ai făcut un poem scrierii mele simple de om care încă mai priveşte corpurile cereşti cum se mişcă spre a le înţelege sensul. Poezia lor a adus valoare catrenelor mele cântate în gând, prin grădina şi crângul grădinii, până am ajuns la coala de hârtie pe care, acum pixul altă dată creionul chimic, a brăzdat albul ei cu albastrul culorii grăitoare de cuvinte. Soarele, luna, iubita altui timp, iubita acestei clipe, toate ne inspiră şi ne înfrumeţează clipa efemeră. La miezul nopţii m-am bucurat de comentariul aDei, sub lumina zenitului, sub care se coc holdele de grâu şi miroase a pâine, primesc acest dar din partea ta. Vă mulţumesc şi mă obligaţi să mai cânt în gând prin grădină...

Am postat odată o poezie doar o zi când din greşeală am şters-o. Aş aduce-o aici ca o completare la acest solstiţiu care se apropie.

Trecere

 

Soarele se duce-n mal,

pentru a câta oară ?

Curge timpul inegal

în noi din afară.

 

Luna dintre alte zări

cumpăna răstoarnă.

Gândul meu cu întrebări

a-nceput să cearnă.

 

Trece soare, luna iar

taie-n clipa mare

altă seară-n calendar,

dusă spre uitare.

 

Eu la mijloc sunt pământ,

Tatăl meu e soare,

ca o lună dintr-un cânt

Fiul meu răsare.

 

Ziua lumii suntem noi,

Trinităţi ce curg:

Fiul meu, Eu mai apoi,

Tatăl meu amurg...