Regăsire

[Stanescu Valentin]

 

                                                        învelişul vorbei mele se deschide să te bucuri

                                                   ea apare ca o floare căutând raza de soare

                                             ce din vorba ta răsare şi zboară ca nişte fluturi

                                        să rupem din noi tăcerea să uităm tot ce ne doare

                                        am ars mii şi mii secunde fiecare-n altă parte

                                             din cenuşa lor să iasă muguri tari ai regăsirii

                                                  gândurile să se-adune şi să scriem altă carte

                                                       pentru vremea ce-o să fie plaiul tandru al iubirii...

                                                                             Valentin Stănescu

 

 

clipele ca nişte fluturi umplu golul dintre noi

     singuri am rămas o vreme iar acum ne este frică

          de-ntâlnirea ce aduce timpul nostru înapoi

               niciunul nu vrea să tacă niciunul nu vrea să zică

                    să fac dragoste cu umbra ce-o arunci în val de mare

                         am să mă arunc în apă să te prind de mâna stângă

                         tu să mă cuprinzi cu dreapta cât mai  strâns de cingătoare

                     să-ţi sărut buza sărată dintr-o dungă-n altă dungă

                să ne ridicăm din mare într-un salt de regăsire

          să plutim fără de aripi printre nori şi albatroşi

     şi să coborâm pe plajă printre fire de iubire

respirând cuvinte tandre şi să fim din nou frumoşi.