dimineți purpurii spre amurgul de gând
ca nisipul curgând prin clepsidre de lut

spații și forme năluci sub timpuri căzând
ca și când ar muri în clepsidre de lut

balauri de aer devin stoluri pe vânt
și mănâncă flămând din clepsidre de lut

talazuri de păsări într-un zbor neînfrânt
se petrec nemurind prin clepsidre de lut

Dup-o zi plină de muncă

Moartea se-odihnește-n boz;

A dat coasa pe o furcă

și lucrează la colhoz.

Peste somnul ei coboară

depășirile de plan,

steaguri roșii și fanfară,

nălucind tractoare-n lan.

Se făcea că este vie

și iubea un tractorist

ars de soare și mândrie,

dar cu spirit comunist.

Și cum se-ntrecea în…

Ninge răsăritul florii

peste-al primăverii scâncet;

Trist e vântul, cu-a lui bocet,

ce-nvârtește pala morii.

Ale mieilor scadențe,

vin zăpezile flămânde

peste câmpuri sângerânde,

cu miros de inocențe.

Universul se învârte,

scârțâind trista baladă,

ca un bulgăr de zapadă

peste sufletele…

Dracul, plictisit de atâta liniște,

se scărpină cu degetul mic

prin părul său cernoziom și

se gândi să tragă un fir din țesătura cerului.

Îl trase ușor, ușor, pe nesimțite,

cu mâinile lui fine de pianist,

privind la pleiada de stele,

ce trecea sclipitor prin ochii lui șăgalnici.

Era o lumină a universului -oda bucuriei lui interioare-

ce se pierdea spre frontiere…

Sunt momente când gândesc universal,

pentru că frumusețea nu are limbă.

Sunt născut în zodia calului de foc

și ard intens, aprinzându-mă în amurg

ca o flacără plutind pe fitilul vieții,

ca o ceață ce aduce Soarele pe măguri uitate:

colț de iarbă ieșind din subterane de piatră;

mugur nesătul de înflorire;

val ce se ridică mai înalt din genune;

suflet de…

Străbat solar pădurile în muguri

și mă topesc prin murmur de izvor;

Pătrunsă-i inima de albe scorburi,

iar sufletul: o pasăre în zbor.

E frig, și cuiul din țâțână

se zbate ca aripa frântă;

Zăludul vânt, sub țigla mută,

trece ca zerul prin zăgârnă*.

Pustie este moara toată,

Ploua tânguit ca și când cerul

s-ar fi spart în abis și-a murit;

Pe mare, în noapte, prin vântul amar,

imense și mute bărci-andezit

căutau nălucit prin năvodul stelar.

de câte ori a trecut prin viața mea de copac

indiferentă anorexică sau plină

urmându-și orbita-destin pavată cu praf de stele

de-atâtea ori i-am așteptat răsăritul apusul și iar răsăritul

ca un pustnic ce așteaptă revelația

deși era o fata morgana uneori palidă ca o curtezană

alteori îmbujorată ca o fecioară sau

mai tot timpul albă și rece ca o nălucă de neatins

de…

Prinde-te-aș din zbor de lie’

prin frunzișul vânt de seară,

să-ți sărut pleoapa căprie,

să te-adulmec ca o fiară

de la umeri până-n brâie.

Despleti-ți-aș păru’-noapte,

să m-aprinzi ca pe-o văpaie,

și c-o ciutură de șoapte

să mă stingi în reci pâraie

cu-ale tale buze coapte.

Săruta-ți-aș ochi-cicoare,…

Prin blana lupilor bătrâni

zăpezile cascadă curg;
Oglinzi de piatră, sub fântâni,
prefac lumina în amurg.

O turlă scârțâie bolnav
în crivățul tăios și trist,
și toaca-n depărtări, firav,
îngheață lacrima lui Crist.

Tot satul a-mpietrit sub nuci,
iar ramurile-aștern schelet
de promoroacă peste cruci.
E miezul nopții violet.

Gânduri așez pe lemnele din vatră
în limba flăcării mistuitoare,
cum un șaman al Epocii de Piatră
pictează frust a peșterii culoare.

Destinu-mi scriu pe negura din câmpuri
în dialectul vieții pastorale
cu un toiag călăuzit de vânturi
spre transhumanțe vechi și abisale.

Versuri pictez cu-aripile de fluturi
în graiul florilor -culori solare-
ca un olar ce modelează luturi
cu mâini șerpuitoare de izvoare.

Ninsoarea se sfârși, dintr-odată.

Nasul mic și cârn se lipise

de pistilul florii de gheață,

iar ochii albăstrii

colorau aripi de fluturi fără viață,

înțepenite pe fractalii ferestrei argintii.

Ținea la piept palmele strânse 

ca un pui de vrabie cu-aripile frânte -

o rugă troian de cuvinte

peste urlet de lupi prin cătun.

O candelă ce amintea, cuminte,

de taică-su căzut pe-afetul de…

Culeg semințe esență de stejar

din seve-rădăcini curgând sălbatic,

și grâie albe din Cucuteni agrar

răsar prin osu-mi țărănesc, carpatic.

Îmi încolțesc tăceri stane de piatră

din ziduri de cetăți împădurite,

iar focul verde plămădit în vatră

răzbate mut din vremuri răstignite.

Ochii găsesc geometrice modele

pe crucile din lemn neînchinate,

ce răzlețesc câmpiile sub stele,

din…

Lin, curentul împletește

prin căușe de cișmele

plete verzi de ciuma apei,

prinse în scântei de stele.

Șerpuiește-n câmp zmeoaica

sub umbroase sălcii blânde,

nălucind în curgeri tulburi

lungi frunzare tremurânde.

Pietre dure și solzoase

fac podețuri peste apă,

iar sub malurile roase

turme albe se adapă.

Dinspre înverzita luncă

ciocârlia-și zboară…

să colinzi de florile cucului

prin grânețe fragede -seve foșnitoare-

prin oaze de câmp -efluvii de soare-

până-n regatul codrului stăpânul verdelui absolut

cum timpul și-ar fi topit nisipul în sticla clepsidrei ...

Să asculți atemporal ca o ciută în nemișcare

taina seminței de grâu

mirându-te s-o auzi cum se naște crește râde și se-nfrățește visând 

prin ochii tăi mari și negri

bobul de…

E vremea ciorilor flămânde, 

e timpul negrului de-a colora zăpezi,

e scârțâitul caselor nefumegânde

și ora umbrelor, ce din pereți scot caii verzi.

E veacul nebuniei urii,

e timpul slugilor de a schimba stăpâni,

e zâmbetul rânjit din colțul gurii

și ora hienelor, ce latră-n casa de nebuni.

E timpul prostiei agresive

și epoca elitelor de-a lumina obscur,

e curcubeul diversității intensive

și ora travestiților, ce nu…

Urcam cărarea împădurită spre dimineață.

Soarele curgea cascadă de raze

peste coroanele stejarilor bătrâni,

asemenea trenelor de comete

răsfirate pe umerii goi ai zorilor tomnatici.

Printre ramuri, lumina jucăușă

pulsa fascicule de viață

frunzelor adormite -cumințenii ale pământului.

Simțeam ochii fiarelor -priviri de fosfor-

ce mă petreceau prin rărunchii pădurii arămii,

mușcând din singurătatea…

Se răscoală iarba-n mine
de atâta călcătură
și de suflete căzute
peste roua înserării.
Sunt un sfinx din chipuri mute
când văd pietrele cioplite
în metope sângerânde
peste verdele din câmpuri.
Când mi-e dorul țării mele
siluit de vorbe strâmbe
și de rânjete străine
se răscoală iarba-n mine.

Să fugi, Neîmblânzitule,

de făptura ce-ți transformă

freamătul copitelor

în rădăcini de fier

și-ți siluiește nechezatul

în bălți de sudoare!

Să fugi

de îmblânzitorul

ce-ți fură vastitatea câmpiei

și țărmurile înspumate!

Fugi

de palma vicleană ce-ți bate…